FAȘĂ, feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feși] – Lat. fascia.

fașă sf [At: BIBLIA (1688) 432² / V: ~șe, (nob, refăcut după pl fașuri) fașură / Pl: feșe, (pop; rar) făși, feși, (înv) fași, fașuri, fășuri / E: ml fascia] 1 Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară ceva. 2 Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară (peste scutece) copiii mici Si: (reg) fâșie (1), (reg; rar) fâșie (4). 3 (Pop; pex) Totalitate a obiectelor de îmbrăcăminte cu care este învelit sugarul. 4 (Reg) Ștergar sau bucată de pânză albă cu care se învelește copilul scos din cristelniță, la botez Cf crijmă¹ (1). 5 (Înv; fig) Copilărie (1). 6 (Îvr; fig) Sugar. 7 (Îlav) Din (sau în) ~ (De) pe vremea când era copil mic. 8 (Pex; îal) De când seștie. 9 (Pex; îal) De la început. 10 (Îe) A fi abia ieșit din ~ A fi foarte tânăr, încă copil. 11 (Pop; îe) De la ~ la barbă albă Toți, fără excepție. 12 (Pop; pan; șîs ~șa alunei) Membrană care învelește aluna. 13 Fâșie lungă și îngustă (de tifon) cu care se bandajează rănile. 14 (Reg) Compresă.

fașe sf vz fașă

fașie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 36 / P: fa-și-e / V: fășie / Pl: fășii / E: fașă + -ie] (Reg) 1 Fașă (2). 2-3 Fâșie (1, 5).

fașură sf vz fașă

fășăi v vz fâșâi

fășie² sf vz fâșie

fășie¹ sf vz fașie

fășiu sm [At: LIUBA-IANA, M. 25 / Pl: ~ii / E: fașă + -iu] (Ban; șîs cumnat~) Fiecare dintre cei doi bărbați căsătoriți cu două surori.

fâșăi² v vz fâșâi

fâșăi¹ v vz fâsâi

fâșâi vi [At: NEGRUZZI, S. III, 431 / V: fășăi, ~șii, -șăi, foșăi, foșfăi, foșfoi / Pzi: fâșâi, (pop) ~esc / E: fâș + -âi] A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite etc.

fâșie sf [At: MINEIUL (1776), 115/2/ V: făș~ / Pl: ~ii / E: fașă + -ie] 1 Bucată lungă și îngustă tăiată sau ruptă dintr-o bucată mai mare. 2 (Pan) Bucată de pământ lungă și îngustă. 3 (Rar; imp) Strat. 4 (Reg; rar) Fașă (2). 5 (Ban) Mănunchi (cât se poate cuprinde cu mâinile).

fâșii v vz fâșâi

foșăi vi vz fâșâi

foșfăi v vz fâșâi

foșfoi v vz fâșâi

fáșă s.f. 1 Fîșie îngustă și lungă de pînză, folosită la înfășatul unui copil, peste scutece. ◊ expr. Din (sau în) fașă = a) de cînd era copil mic; b) ext. de la început; de cînd se știe. Abia ieșit din fașă = foarte tînăr; novice. 2 (med.) Fîșie lungă și îngustă din tifon sau din alt material de bumbac, rulată ca un sul și folosită pentru fixarea unui pansament pentru răni sau pentru imobilizarea unei părți din corp. ◊ Fașă ghipsată = tifon hidrofil presărat cu pulbere de ghips, utilizat la confecționarea aparatelor ghipsate. ♦ (reg.) Compresă. 3 (bot.; pop.; și fașa alunei) Membrană care învelește aluna. • pl. feșe, (pop.) -e, feși. /lat. fascĭa.

FAȘĂ, FAȘE (pl. făși), ❍FAȘIE (pl. fășii) sf. 1 Fășie, legătură îngustă și lungă de pînză cu care se înfașă copilul peste scutece (🖼 2050): cînd botezi copii, să le dai fașă lungă GOR. ¶ 2 Fig. Pruncie: din ~, din vîrsta cea mai fragedă, din pruncie: încă pe cînd era în fășii, Marta avea obiceiul de punea toată lumea ’n mișcare SLV.; în fașă, la început, pînă nu se desvoltă, pînă nu ia proporții: datoria noastră de patrioți este să înnăbușim complotul în fașă ALECS. ¶ 3 Fășie lungă și îngustă de pînză foarte subțire cu care se bandajează o rană (🖼 2049) ¶ 4 FĂȘIE 2: țăranul nostru ... cată ... să facă din o fașă moșie în lege LUNG. [lat. fascia].

❍FAȘIE 👉FAȘĂ.

❍FĂȘIU, FĂȘIU sm. Băn. Cumnat (cînd e vorba de doi inși ale căror soții sînt surori).

FÎȘÎI, (-șîiu, -șăesc), FÎȘII (-șii, -șiesc) vb. intr. A face un sgomot ca acela produs de frunzele mișcate de vînt sau prin trecerea cuiva printre ele, de hîrtie răsfoită, de iarbă prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, etc.: frunzele de pomi fîșiiau de adierea vîntului ISP.; cununi de flori uscate fîșăesc amirosind EMIN. [onom.].

FAȘĂ, feși, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pânză cu care se înfășoară strâns copiii mici, peste scutece. ◊ Expr. Din (sau în) fașă = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se știe, de la început. Abia ieșit din fașă = foarte tânăr, încă copil. 2. Fâșie lungă și îngustă de tifon cu care se bandajează rănile. [Pl. și: feșe] – Lat. fascia.

FAȘĂ, feși și feșe, s. f. 1. Bucată lungă și îngustă de pînză (sau de alte țesături) cu care se înfășoară copiii mici. Nani, nani, copilaș. Dragul mamei fecioraș! Că mama te-a legăna Și mama te-a căuta, Ca pe-o floare drăgălașă, Ca pe-un îngerel în fașă. ALECSANDRI, P. P. 381. ◊ Expr. Din fașă sau în fașă = din (sau în) pruncie, din (sau în) leagăn, din (sau în) vîrsta cea mai fragedă. Încă din fașă se arătase ca un copil bun. ▭ Încă cît erați în fașă, săraci de maic-ați rămas. CONACHI, P. 49. Abia ieșit din fașă = încă copil mic. 2. Fîșie lungă și îngustă de pînză foarte subțire (tifon) cu care se bandajează rănile.

FĂȘIE s. f. v. fîșie.

FÎȘĂI vb. IV v. fîșîi.

FÎȘIE, fîșii, s. f. 1. Bucată lungă și subțire (de pînză, de piele sau de altă materie), uneori tăiată sau sfîșiată dintr-o bucată mai mare. Călcau cu iuțeală pe o fîșie de tulpan întinsă, fără d-a se cufunda. ODOBESCU, S. I 136. ◊ Fig. Luminile caselor scunde strecurau prin geamurile aburite fîșii subțiri de aur. SADOVEANU, O. IV 152. Jos, spre miazăzi, se deschisese o fîșie de cer albastru. REBREANU, R. I 77. O fîșie nesfîrșită Dintr-o pînză pare calea, Printre holde rătăcită. COȘBUC, P. I 220. ♦ (Rar) Filon. Între roci masive, strîns încleștate una de alta, fîșii abia perceptibile de aur te fac să citești ca în palmă destinul clocotit al oamenilor. BOGZA, Ț. 9. 2. Bucată de pămînt lungă și îngustă, de obicei cultivabilă. Are o fîșie de pămînt pentru grădină. – Variantă: fășie (SAHIA, N. 40, GÎRLEANU, N. 151, EMINESCU, O. I 132, TEODORESCU, P. P. 241) s. f.

FÎȘII vb. IV v. fîșîi.

FÎȘÎI, fîșîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări în nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I. 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăi, fîșii (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.

FAȘĂ feși f. 1) Fâșie de pânză cu care se înfășoară copiii mici peste scutece. ◊ Din (sau în) ~ din primele momente ale vieții. Abia ieșit din ~ foarte tânăr. A ieși din ~ a depăși vârsta copilăriei. 2) Fâșie de tifon folosită pentru pansare; bandaj. [G.-D. feșii] /<lat. fascia

A FÂȘÂI pers. 3 fâșie intranz. (despre frunze, hârtie, țesături ușoare etc.). A produce un zgomot ușor; a face „fâș-fâș”. /fâș + suf. ~âi

FÂȘIE ~i f. Bucată lungă și îngustă din ceva. ~ de pământ. ~ de lumină. [Art. fâșia; G.-D. fâșiei; Sil. și-e] /fâșă + suf. ~ie

fașă f. 1. fășie de pânză cu care se înconjură de mai multe ori trunchiul și picioarele copilului înfășurat în scutece; 2. fig. pruncie: îl cunosc încă din fașă. [Lat. FASCIA].

fășie f. 1. legătură lungăreață: o fășie de pânză; fig. o fășie de lumină, de imagini; 2. petec de pământ: cu o fășie tot n’avem moșie PANN. [Derivat din fașă].

fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].

fáșă (est) și fașe (vest) f., pl. feșĭ (lat. fascia, id; it. fascia, sard. eng. faša, pv. faissa, fr. faisse, pg. faxa. V. fascie, fîșie, sfîșiĭ). Fîșie lată cu care se leagă pruncu în copilărie: îl cunosc din fașă. Fig. În formațiune, la început: o societate în fașă. – Pl. maĭ rar orĭ vechĭ fășĭ și chear neutru fașurĭ și fășurĭ. În Ban. Trans. și fáșie, pl. fășiĭ.

fășíe, V. fîșie.

fîșie și fîșíe (est) și fășíe (vest) f. (d. fașă). Bucată de stofă saŭ de hîrtie lungă și supțire: o fîșie de pînză. Fig. Dungă, dîră, fascicul: o fîșie de raze. O fîșie de moșie, o sfoară, o curea de moșie.

fîșîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

!fașă s. f., art. fașa, g.-d. art. feșei; pl. feșe

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâșâi, 3 fâșâie, imperf. 1 fâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâșâi, 3 să fâșâie

fâșie s. f., art. fâșia, g.-d. art. fâșiei; pl. fâșii, art. fâșiile (desp. -și-i-)

!fașă s. f., art. fașa, g.-d. art. feșii; pl. feșe^[1]

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia; conj. prez. 3 să fâșâie

fâșie s. f., art. fâșia, g.-d. art. fâșiei; pl. fâșii, art. fâșiile

fașă s. f., art. fașa, g.-d. art. feșii; pl. feși

fâșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia

fâșie s. f., art. fâșia, g.-d. art. fâșiei; pl. fâșii, art. fâșiile

fașă, pl. feși

feși (v. fașă)

fîșie

fîșîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîșîie)

fașă, făși.

fășie, -șii.

fâșiu, -șie 3 ind. și conj., -șiam 1 imp.

fașă (făși), s. f. – 1. Bucată îngustă de pînză, bandă. – 2. Scutec. – Mr. fașe, megl. fașă, istr. foșa. Lat. fascia (Pușcariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 și DAR citează numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîșie (var. fășie), s. f. (fașă, bandă; scutec), prin încrucișare cu formația expresivă fîșii; fășioară, s. f. (fîșie mică) s-a întrebuințat artificial în sec. XIX (și în forma făscioară), cu sensul de „fascicul, broșură” (după REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîșia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucăți); sfîșietor, adj. (care sfîșie). – Din rom. provine bg. faša, vaša „șiret” (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 și Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfășa, înfășura.

fășiu s. m. – Soțul cumnatei. Cr. faša (Bogrea, Dacor., III, 730). Totuși, DAR preferă să plece de la fașe însă este puțin probabil (acest grad de înrudire ar fi imaginat în cruciș, ca fața scutecelor; în acest caz ideea de bază ar fi cea de „încrucișat”, nu cea de „scutec”).

încă din fașă expr. (fig.) de la început.

FAȘĂ s. v. pansament.

FÂȘIE s. 1. șuviță, (Mold.) șușăniță. (O ~ de piele.) 2. v. bandă. 3. bucată. 4. v. rază.

FAȘĂ s. bandaj, pansament, tifon, (pop.) legătoare, legătură, oblojeală. (A legat rana cu o ~.)

FÎȘIE s. 1. șuviță, (Mold.) șușăniță. (O ~ de piele.) 2. bandă, bantă, ștraif. (O ~ la mînecile cămășii.) 3. bucată, limbă, petic, sprînceană. (O ~ de pădure.) 4. dîră, dungă, fascicul, rază, trîmbă, (fig.) sprînceană. (O ~ de lumină.)

FÎȘÎI vb. a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

fășiu, fășii, s.m. (reg.; la pl.) bărbați care țin de soții două surori.