far sn [At: ALECSANDRI, P. II, 17 / Pl: ~uri / E: fr phare, it faro, lat pharus] 1 Construcție înaltă, prevăzută cu o sursă de lumină puternică, după care se ghidează ambarcațiunile noaptea în zona de coastă. 2 Corp de iluminat care proiectează lumina într-o anumită direcție sub forma unui fascicul. 3 (Spc) Proiector fixat în fața unui vehicul. 4 (Mrn) Totalitatea velelor situate între centrul de greutate al navei și prora (sau pupa) navei.

fár s.n. 1 Construcție înaltă, prevăzută cu o sursă de lumină puternică (proiector), care este situată în apropierea coastelor sau la intrarea în porturi și care servește ca reper la orientarea navelor (în timpul nopții, pe vreme rea etc.). ♦ Corp de iluminat după care se ghidează ambarcațiunile noaptea în zona de coastă. 2 Corp de iluminat (la automobile, la locomotive etc.) care proiectează lumina într-o anumită direcție, sub forma unui fascicul divergent. 3 (mar.) Ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. • pl. -uri. / <fr. phare, it. faro, lat. pharus, -i; cf. nm. pr. Pharos, insulă grecească lîngă Alexandria, unde Ptolemeu a ridicat un turn de marmură albă pentru orientarea corăbiilor.

FAR, faruri, s. n. Turn așezat pe țărmul mării, pe o insulă sau pe un plutitor și prevăzut cu un proiector puternic care indică navelor și aeronavelor drumul în timpul nopții. Oceanul geme, urlă groaznic, Insula se zguduie-n temei: Pot să stau neturburatul paznic Lîng-un far ce nu mai dă scîntei? BENIUC, V. 40. Boroș... de pe platforma farului, vedea ca în palmă tot ce se întîmpla pe mare și pe uscat. BART, E. 54. Raza unui far s-a aprins deodată aruncînd o dungă peste mare. ANGHEL-IOSIF, C. L. 89. ◊ Fig. Luna își aprinde farul tainic de lumină. ALECSANDRI, P. A. 115. ♦ Lampă așezată în partea din față a automobilelor, locomotivelor etc. pentru luminarea drumului. Andrei Hurdea oprise motorul și stinsese farurile. MIHALE, O. 98.

FAR s.n. 1. Turn în care este instalat un proiector puternic, destinat a servi ca reper în navigație. ♦ Reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. pentru a lumina drumul. 2. Ansamblul tuturor vergelelor, velelor și manevrelor unui catarg. [< fr. phare, cf. lat., gr. Pharos – insulă lîngă Alexandria, unde Ptolomeu a ridicat un turn înalt pentru orientarea corăbiilor].

FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigație. 2. reflector montat în față la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor și manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro)

FAR ~uri n. 1) Turn construit pe o coastă sau pe o insulă, prevăzut cu o sursă puternică de lumină în partea superioară, servind drept reper la orientarea navelor și avioanelor în timpul nopții. 2) Dispozitiv de iluminat, instalat în partea din față a unui vehicul, destinat să lumineze drumul. 3) fig. Lucru care luminează o cale nouă. 4) fig. Persoană care se află în fruntea unui domeniu de activitate, servind drept exemplu demn de urmat. /<fr. phare, lat. pharus

far n. 1. turn luminător pe coasta mării; fig. unde luna’și aprinde farul tainic de lumină AL.; 2. fig. călăuză.

*far n., pl. urĭ (vgr. pháros, d. insula Fáros, lîngă Alexandria, unde Ptolemeŭ Filadelfu a înălțat un turn de marmură albă din care se vedea pe mare pînă la 100 de mile). Turn cu fanar în vîrf, construit pe malu măriĭ p. orientarea navigatorilor. Fig. Conductor, călăuză: școala e faru poporuluĭ. Felinar puternic la un vehicul.

FĂRĂ prep., conj. I. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. II. 1 (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... – Lat. foras „afară”.

făr c, pp vz fără

fără [At: COD. VOR. 36/11 / V: făr, făre, (reg) fănă, (Trs) for / E: ml foras „afară”] 1 pp (Înv; și îlpp ~ de) (În) afară de... 2 pp (Înv; și îal) Pe lângă... 3 pp (Trs; îlav) Făr de-aceea (sau de-aia) Oricum. 4 av (Îrg) Decât. 5 c (Îrg; în general în construcții negative și în legătură cu „numai”) Decât. 6 c (Înv; în construcții interogative) Dacă nu... Că cine eDumnezeu, fără Domnul? 7 c (Înv; îlc) ~ că... Decât (numai) că... 8 c (Înv; îal) Exceptând că... 9 pp (Înv; îlc) ~ ce... Pe lângă că... 10 c (Înv; îlc) ~ când... Decât dacă... 11-12 c (Înv; îlav; îlc) decât... Decât. 13 c (Înv; îlc) ~ decât numai... Decât că... 14-15 c (Înv; îlav; îlc) ~ cât, ~ cât numai..., ~ de numai (cât)... Decât (numai) (că)... 16 pp (Înv; îlav) ~ de cu... Decât cu... 17 c (Îrg; după negație, cu sens adversativ; adesea complinit prin „numai”) Ci (1). 18 c (Înv; îlc) ~ de cât Dar. 19 c (Înv; îlc) ~ cât Ci numai. 20 c (Înv; îlc) ~ de numai Însă. 21 c (Îal) Ci (1). 22 c (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul) Are valoarea unei negații A ascultat fără să spună nimic. 23 c (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor 24 pp (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. 25-26 pp (Înv; îljv) ~ șir Incoerent. 27-28 pp (Înv; îljv) ~ cale Nedrept. 29 pp (Pop; îla) ~ (de) căpătâi Sărac. 30 pp (Îal) Vagabond. 31 pp (Înv; îlav) ~ cuvânt (sau ~ de cale) Pe nedrept. 32 (Înv; îlav) ~ rând Necumpătat. 33 pp (Înv; îla) ~ seamă Foarte mulți. 34 pp (Înv; îlav) ~ seamă Extrem de... 35 pp (Înv; îlav) ~ veste Pe neașteptate. 36 pp (Îlav) Brusc. 37 pp (Înv; îlav) ~ (de) vreme De timpuriu. 38 pp (Înv; îla) ~ (de) minte Nebun. 39 pp (îal) Nesocotit. 40 pp (Înv; îc) ~-de-cinste Necinste. 41 pp (Înv; îc) ~-de-dumnezeire Necredință. 42 pp (Înv; îc) ~-fund Prăpastie. 43 pp (Înv; îc) ~-minte Nebunie. 44 pp (Îae) Prostie. 45 pp (Înv; îc) ~-moarte Nemurire. 46 pp (Înv; îc) ~-omenire (sau ~-de-omenie) Cruzime. 47 pp (Înv; îc) ~-rău Nevinovăție. 48 pp (Înv; îc) ~-veste Nesiguranță. 49 pp (Înv; îc) ~-voroavă Liniște. 50 pp (Înv; csnp; îc) ~-vreme Maturitate. 51 pp (Înv; îlav) ~ nemică Nimic. 52 pp (În legătură cu noțiuni care arată cantitatea sau măsura) Indică cât lipsește până la o măsură deplină E zece fără cinci minute. 53 pp (În operații aritmetice de scădere) Minus. 54 pp Introduce complementele circumstanțiale sociative negative Pot să trăiesc și fără tine. 55 pp Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative A scos cinul fără clește. corectat(ă)

văraua sfa vz fără^[1]

fără conj., prep. I 1 (urmat de o prop. circ. de mod sau de un vb. la inf. care îi ține locul; are val. unei negații) Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă (c. NEGR.) 2 (urmat de o prop. conces. sau de un vb. la inf. care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie hotărîtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 3 (înv., reg.; după negație; cu sens advers.) Ci, dar. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci (POP.). ◊ loc. conj. (înv.) Fără că... = decît (numai) că... Fără cînd... = decît dacă... Fără decît numai... = decît că... Fără cît numai... sau fără de numai (cît)... = decît numai (că)... Fără cît = ci numai. 4 (arh.; cu val. adv.; de obicei urmat de „numai”) Decît, (în) afară de...; exceptînd pe... Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său (BĂLC.). II prep. (în opoz. cu prep. „cu”; exprimă negarea asocierii sau ideea de excludere) 1 Introduce un atribut sau un nume predicativ care exprimă caracterizarea prin a) Posesie. Sărăcenii erau un sat fără popă (SLAV.); b) Conținut. Pahar fără apă; c) Asociere. Cafea fără zahăr. 2 (după un subst. vb. sau care are un sens apropiat de al unui vb.) Introduce un atribut care exprimă: a) Instrumentul. Pescuitul fără undiță; b) Asocierea. Traiul fără ea devenise de nesuportat. 3 (introduce un circ. de mod) Trăiră mulți ani fără certuri. 4 (introduce un compl. asociativ neg.) A plecat fără sora lui. 5 (întărit de adv. „numai”, „cît”; introduce un circ. de excepție) Nu am întîlnit niciun copac..., fără numai grămezi de ramuri. 6 (introduce un circ. instr. neg.) A scos cuiele fără clește. 7 (în constr. cu num. care exprimă orele, cantitatea sau măsura, indică lipsa unei părți pînă la măsura deplină) Este ora cinci fără zece minute. 8 (în operații aritmetice de scădere; leagă două num.) 10 fără 2 fac 8. 9 Loc.adj., adv. (înv.) Fără cuvînt = pe nedrept. Fără (de) cale v. cale. Fără (de) căpătîi v. căpătîi. Fără (de) minte v. minte. Fără (de) număr v. număr. Fără (de) rînd v. rînd. Fără seamă v. seamă. Fără șir v. șir. Fără (de) veste v. veste. Fără (de) vreme v. vreme. 10 Compuse: (înv.) fără-de-cinste = necinste; fără-de-dumnezeire = necredință; fără-fund = prăpastie; fără-minte = nebunie; fără-veste = nesiguranță; fără-vreme = maturitate; fără-voroavă = liniște. • / lat. fǒras „afară”.

FĂRĂ, conj., prep. I. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul, are valoarea unei negații) A ascultat fără să răspundă nimic. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu..., cu toate că nu... Fără să fie desăvârșit, e mulțumitor. 2. (Reg.; după negație, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afară de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstanțiale de mod și atribute, conținând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. ♦ (În legătură cu cuvinte care arată cantitatea sau măsura, indicând cât lipsește până la o măsură deplină) Este ora zece fără cinci minute. ♦ (În operații aritmetice de scădere) Minus, mai puțin. Patru fără doi. 2. (Introduce complemente circumstanțiale sociative negative) Pot eu să trăiesc și fără tine. ♦ (Introduce complemente circumstanțiale instrumentale negative) A scos cuiele fără clește. – Lat. foras „afară”.

FĂRĂ¹ conj. 1. (Urmat de o propoziție circumstanțială de mod sau de un infinitiv care îi ține locul) Are valoarea unei negații. Cîrdul [de oi] mergea... încet, fără să atingă iarba miriștilor ori a măturilor. PREDA, Î. 145. El și-a ridicat, de lîngă scorbură săculețul cu pește și a purces în fugă spre tîrg, fără să-și ia de la mine rămas-bun. SADOVEANU, N. F. 56. Adesea îmi făceam somnul pe scaun, rezemat de masă, fără a mă atinge cu săptămînile de pat. GHICA, S. 146. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse macar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25. Eu răspund dintr-un cuvînt, Făr’să pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. ♦ (Urmat de o propoziție concesivă sau de un infinitiv care îi ține locul) Deși nu... Fără să fie hotărîtor, argumentul său a contribuit la lămurirea problemei. 2. (Regional; după negație cu sens adversativ, uneori întărit prin «decît», «numai») Ci, dar. Capul meu nu mă duce așa departe, fără de cît, dau socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gîndul. ISPIRESCU, L. 178. Nici mă iubești, nici mă lași, Făr-numai necaz îmi faci. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 238. Nici frumos nu ești prea tare, Nici gazdă nu ești prea mare, Făr-pe seama dumitale. id. ib. 408. ♦ (Arhaic; cu valoare adverbială, de obicei urmat de «numai») Decît, (în) afară de, exceptînd pe. Ce să fie asta de n-am întîlnit eu, cale de atîtea zile de cînd viu, nici un suflețel de om... fără numai grămezi – grămezi de oase? ISPIRESCU, L. 101. Alți boieri mai aproape nu se aflară, fără numai Preda Buzescu și frate-său. BĂLCESCU, O. II 202.

FĂRĂ² conj. (exprimă un raport privativ) Fără să ochească, a nimerit în țintă. /<lat. foras

far s. n., pl. faruri

far s. n., pl. faruri

far s. n., pl. faruri

+fără să loc. conjcț.

plută-far s. f., g.-d. art. plutei-far; pl. plute-far

plută-far s. f., g.-d. art. plutei-far; pl. plute-far

fără prep., conjcț.

plută-far s. f., pl. plute-far

FAR s. proiector.

FAR s. proiector.

FĂRĂ adv. 1. (înv.) bez. (A dat tributul, ~ plocon.) 2. v. minus.

FĂRĂ conj. v. ci, dar, însă, numai.

FĂRĂ adv., prep. 1. adv. (înv.) bez. (A dat tributul, ~ plocon.) 2. prep. minus. (5 ~ 3.)

fără conj. v. CI. DAR. ÎNSĂ. NUMAI.

fără prep. – 1. Lipsit de. – 2. În afară de, fără a ține seama. – 3. (Conj.) Ci, dar. – Var. făr’. Mr. fără, megl. făr, fǫr, fară, istr. făr de. Lat. fŏrās (Pușcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431; DAR); cf. vegl. fure, it. fuora, fuori, prov. for(a)s, v. fr. fors, (fr. hors), sp. fuera, port. foras. Var. făr ar putea reprezenta lat. foris. Cf. și afară. – Intră în compunerea anumitor cuvinte, ca fărărelege, s. f. (nelegiuire), format pe baza sl. bezakonije; fărălegi, vb. (înv., a comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).

FAR mijloc de semnalizare optică. Farul de aerodrom este destinat identificării aerodromului, amplasat pe sau în imediata apropiere a acestuia. Facicolele de lumină (albe, colorate sau alternante albe-colorate cu frecvența de 12-30 / min.) nu trebuie umbrite de obstacole. Farul de identificare este destinat mai bunei identificări a aerodromului și emite fascicole de lumină verde sub formă de semnale de identificare în codul morse cu frecvența de 6-8 cuvinte / min.

fără, adv. – (reg.; înv.) Numai, decât: „Apoi fără aicea o perit vara tătarii” (Papahagi, 1925: 312; Borșa). – Lat. foras „afară” (Scriban, Șăineanu; Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA) < *fora, fores „ușă” (Scriban).

FARUL DIN ALEXANDRIA, construcție antică de mari proporții din Alexandria (Egipt), una dintre cele „șapte minuni” ale lumii. Realizat din marmură albă, de arhitectul Sostratos din Cnidos (285-247 î. Hr.), avea c. 130 m înălțime. A fost distrus treptat (sec. 12-14).

far, faruri s. n. ochi.

a avea farurile ciupite expr. (glum. – d. o persoană în stare de ebrietate) a vedea ca prin ceață