fante sm [At: ALECSANDRI, T. 403 / Pl: fanți / E: it fante] 1 (Fam; prt) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2 (Fam; prt) Filfizon. 3 (La cărțile de joc) Valet.

FANTE sm. 1 Una din figurile cărților de joc, valet: ~ele de treflă cu nouă de caro, fac tot nouă DLVR.; regii, reginele și fanții de pe cărți erau ... chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile EMIN. ¶ 2 familiar Tînâr împopoțonat, cu pretenții de eleganță, filfison: ce ridiculi sînt fanții spilcuiți, radioși și impertinenți cari mă prigonesc cu zîmbetele lor idioate VLAH. [it.].

FANTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. AL. I 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet.

FANTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tînăr exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cărțile de joc). [< it. fante].

FANTE s. m. 1. (fam.; peior.) om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cărțile de joc). (< it. fante)

FANTE ~ți m. 1) livr. Bărbat care se bucură de succes la femei. 2) Carte de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; valet. /<it. fante

fante m. 1. una din figuri în jocul cărților; 2. fig. tânăr înfumurat: fanți de provincie. [It. FANTE, printr’un intermediar grec modern].

fánte m. (it. fante, de unde și ngr. fántis, pron. fandis. Cp. cu spatie). Una din figurile cărților de joc (fr. valet), diferită de popă și de damă. Fig. Fam. Gătit ca un fante, spilcuit, sclivisit, elegant. V. gĭovine.

FANTĂ, fante, s. f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (În forma fentă) Tăietură făcută perpendicular într-o țesătură. Fentă la o fustă. [Var.: fentă s. f.] – Din fr. fente.

fantă sf [At: MARIAN-ȚIȚEICA, F. II, 67 / V: fen~ / Pl: ~te / E: fr fente] 1-2 (Teh) Deschidere sau crăpătură îngustă. 3 (Îf fentă) Tăietură practicată perpendicular într-un obiect de îmbrăcăminte.

fentă² sf vz fantă

fántă s.f. 1 Deschidere alungită și îngustă (într-un zid) care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2 (fiz.) Deschidere dreptunghiulară îngustă, care permite trecerea unui fascicul de radiație; fereastră. 3 (anat.) Structură care se formează în perioada de dezvoltare embrionară a diferitelor organe, reprezentînd o despicătură parțială sau completă a unui organ, care marchează, în general, sediul unui nou orificiu sau fisuri. ◊ Fantă palpebrală = deschiderea dintre pleoape. ♦ Denumire generică pentru o serie de malformații ale feței. 4 Crăpătură liniară în gheață, de mare adîncime. 5 (în forma „fentă”) Tăietură practicată perpendicular într-o țesătură. Fantă la o fustă. • pl. -e. și féntă s.f. / <fr. fente <lat. finditus <findĕre „a despica, a crăpa”.

FANTĂ, fante, s. f. 1. (Tehn.) Deschidere sau crăpătură îngustă (într-un perete). 2. (În forma fentă) Tăietură practicată perpendicular într-o țesătură. Fentă la o fustă. [Var.: fentă s. f.] – Din fr. fente.

FANTĂ, fante, s. f. (Tehn.) Deschidere lungă și îngustă într-un perete; crăpătură.

FANTĂ s.f. Deschidere strîmtă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul; crăpătură. [< fr. fente].

FANTĂ s. f. 1. deschidere alungită și îngustă care permite comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2. crăpătură liniară în gheață, de mare adâncime. (< fr. fente)

fanta s. f. 1995 Băutură răcoritoare din citrice v. gin (marcă înregistrată a firmei Coca Cola)

FANTĂ ~e f. 1) Deschizătură îngustă pentru comunicarea unui spațiu închis cu exteriorul. 2) v. FENTĂ². [G.-D. fantei] /<fr. fente

FENTĂ² ~e f. Tăietură perpendiculară la un obiect de îmbrăcăminte. ~ la o fustă. [G.-D. fentei] /<fr. fente

fante (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., art. fantele; pl. fanți

fante (tânăr afemeiat) (fam.) s. m., pl. fanți

fante s. m., pl. fanți

fantă (deschizătură) s. f., g.-d. art. fantei; pl. fante

fantă (deschizătură) s. f., g.-d. art. fantei; pl. fante

fentă (tăietură într-o țesătură, acțiune înșelătoare) s. f., g.-d. art. fentei; pl. fente

fantă (tehn.) s. f., g.-d. art. fantei; pl. fante

fentă (sport, croitorie) s. f., g.-d. art. fentei; pl. fente

fantă (tehnică), pl. fante

fante (fanți), s. m. – 1. Valet la jocul de cărți. – 2. Curtezan, crai. – Mr. fande. It. fante (în mr., prin intermediul ngr. φάντης). Sec. XIX.

FANTĂ deschidere sau secțiune în profilul aerodinamic cu rol de stabilizare, direcție etc.

fante, fanți s. m. 1. (peior.) tânăr seducător 2. valet (în jocurile de cărți)

FANTE s. 1. v. filfizon. 2. v. valet.

FANTE s. 1. filfizon, (fam.) țafandache, (fig.) muțunache. (Un ~ spilcuit.) 2. valet. (~ la cărțile de joc.)

FANTĂ s. 1. (TEHN.) crăpătură. 2. (FIZ.) fereastră.

FANTĂ s. 1. (TEHN.) crăpătură. 2. (FIZ.) fereastră.