2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 (în Moldova) și 1716 (în Țara Românească) și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

fanariot [At: NEGRUZZI, S. I, 241 / P: ~ri-ot / Pl: ~oți / E: ngr φαναριώτης] 1 sm Grec din păturile înstărite care locuiau în cartierul Fanar din Constantinopol. 2-4 sm (Spc) Demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea dintre fanarioți (1). 5 (Îs) Epoca fanarioților Perioadă din istoria României cuprinsă între 1711 și 1821. 6-9 a Care aparține fanarioților (1-4) Si: fanariotic (1-4), (înv) fanarioticesc (1-4). 10-13 a Referitor la fanarioți (1-4) Si: fanariotic (5-8), (înv) fanarioticesc (5-8). 14-17 a Caracteristic fanarioților (1-4) Si: fanariotic (9-12), (înv) fanarioticesc (9-12). 18 a (Prt) Corupt (6).

FANARIOT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANARIOT1, fanarioți, s. m. Dregător cu funcție de răspundere și cu influență în imperiul otoman din secolele trecute, provenind din populația greacă care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; nume dat domnitorilor din țările romîne recrutați dintre acești dregători în secolul al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea. În cursul domniei «fanarioților» s-a dezvoltat schimbul de mărfuri. Dar s-a întărit apăsarea și exploatarea maselor, pe spinarea cărora clasele exploatatoare își măreau avuțiile. IST. R.P.R. 251. Sîmbătă dimineața, pe cînd explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm. REBREANU, R. I 309. ◊ (Adjectival) Alexandru Ipsilant, singurul domn fanariot căruia sîntem datori recunoștință pentru îmbunătățirile ce a făcut, reorganiză la 1775 vechile rămășițe din armată. BĂLCESCU, O. I 33. – Pronunțat: -ri-ot.

FANARIOT2, -Ă, fanarioți, -te, adj. Caracteristic fanarioților1. Era în asta un fel de supremă abilitate fanariotă. CAMIL PETRESCU, O. II 480. ♦ Fig. Viciat, corupt, venal. E un boierinaș... departe de influența fanariotă a capitalei. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. – Pronunțat: -ri-ot.

FANARIOT2 ~ți m. 1) Nobil grec, originar din cartierul Fanar din Constantinopol. 2) Dregător sau domn descendent din această pătură. 3) fig. Persoană fără scrupule. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

FANARIOT1 ~tă (~ți, ~te) ist. Care aparținea fanarioților; caracteristic fanarioților. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

fanariot m. 1. Grec nobil, originar din Fanar; 2. Domn grec (dela 1716-1821); 3. fig. ipocrit, viclean. ║ a. fanariotic. [Gr. mod.].

Fanariót, -ă s. Grec din Fanar, un cartier al Constantinopoluluĭ, de unde Turciĭ îĭ recrutaŭ pe domniĭ principatelor româneștĭ între 1716 și 1821.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fanariot (desp. -ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanario, pl. fanariote

fanariot (-ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarioți; adj. f., s. f. fanariotă, pl. fanariote

fanariot s. m., adj. m. (sil. -ri-ot), pl. fanarioți; f. sg. fanariotă, pl. fanariote

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FANARIOT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

FANARIOT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FANARIÓT, -Ă (< ngr.; Fanar) s. m., adj. 1. S. m. Denumire a vârfurilor populației orășenești din Imp. Otoman, care începând din sec. 16, au avut un important rol economic și politic; din rândul lor erau aleși numeroși dregători ai Porții Otomane. În Moldova (1711-1821) și în Țara Românească (1716-1821), domnii au fost numiți de sultan dintre f. 2. Adj. care se referă la fanarioți (1), al fanarioților, caracteristic pentru fanarioți.

Intrare: fanariot (adj.)
fanariot1 (adj.) adjectiv
  • silabație: -ri-ot info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fanariot
  • fanariotul
  • fanariotu‑
  • fanario
  • fanariota
plural
  • fanarioți
  • fanarioții
  • fanariote
  • fanariotele
genitiv-dativ singular
  • fanariot
  • fanariotului
  • fanariote
  • fanariotei
plural
  • fanarioți
  • fanarioților
  • fanariote
  • fanariotelor
vocativ singular
plural
Intrare: fanariot (s.m.)
  • silabație: -ri-ot info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fanariot
  • fanariotul
  • fanariotu‑
plural
  • fanarioți
  • fanarioții
genitiv-dativ singular
  • fanariot
  • fanariotului
plural
  • fanarioți
  • fanarioților
vocativ singular
  • fanariotule
  • fanariote
plural
  • fanarioților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fanariot, fanarioadjectiv

  • 1. Care aparține fanarioților, privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fanariotic
    • format_quote Era în asta un fel de supremă abilitate fanariotă. CAMIL PETRESCU, O. II 480. DLRLC
    • 1.1. figurat Corupt, venal, viciat. DLRLC
      • format_quote E un boierinaș... departe de influența fanariotă a capitalei. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. DLRLC
etimologie:

fanariot, fanarioțisubstantiv masculin
fanario, fanariotesubstantiv feminin

  • 1. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol. DEX '09 DLRLC
    • 1.1. prin specializare Demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din această pătură greacă înstărită. DEX '09 DLRLC
      • format_quote În cursul domniei «fanarioților» s-a dezvoltat schimbul de mărfuri. Dar s-a întărit apăsarea și exploatarea maselor, pe spinarea cărora clasele exploatatoare își măreau avuțiile. IST. R.P.R. 251. DLRLC
      • format_quote Sîmbătă dimineața, pe cînd explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm. REBREANU, R. I 309. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Alexandru Ipsilant, singurul domn fanariot căruia sîntem datori recunoștință pentru îmbunătățirile ce a făcut, reorganiză la 1775 vechile rămășițe din armată. BĂLCESCU, O. I 33. DLRLC
      • 1.1.1. Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 (în Moldova) și 1716 (în Țara Românească) și 1821. DEX '09
  • 2. figurat Persoană fără scrupule. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.