FANARIOT¹, fanarioți, s. m. Dregător cu funcție de răspundere și cu influență în imperiul otoman din secolele trecute, provenind din populația greacă care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; nume dat domnitorilor din țările romîne recrutați dintre acești dregători în secolul al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea. În cursul domniei «fanarioților» s-a dezvoltat schimbul de mărfuri. Dar s-a întărit apăsarea și exploatarea maselor, pe spinarea cărora clasele exploatatoare își măreau avuțiile. IST. R.P.R. 251. Sîmbătă dimineața, pe cînd explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm. REBREANU, R. I 309. ◊ (Adjectival) Alexandru Ipsilant, singurul domn fanariot căruia sîntem datori recunoștință pentru îmbunătățirile ce a făcut, reorganiză la 1775 vechile rămășițe din armată. BĂLCESCU, O. I 33. – Pronunțat: -ri-ot.