13 definiții pentru fanariot (s.m.)

FANARIÓT, -Ă, fanarioți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 (în Moldova) și 1716 (în Țara Românească) și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANARIÓT, -Ă, fanarioți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec. demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în țările românești care provenea din această pătură greacă înstărită. ◊ Epoca fanarioților = perioadă din istoria României cuprinsă între anii 1711 și 1821. 2. Adj. Care aparține fanarioților (1), privitor la fanarioți; caracteristic fanarioților; fanariotic. [Pr.: -ri-ot] – Din ngr. fanariótis.

FANARIÓT2, -Ă, fanarioți, -te, adj. Caracteristic fanarioților1. Era în asta un fel de supremă abilitate fanariotă. CAMIL PETRESCU, O. II 480. ♦ Fig. Viciat, corupt, venal. E un boierinaș... departe de influența fanariotă a capitalei. IBRĂILEANU, SP. CR. 119. – Pronunțat: -ri-ot.

FANARIÓT1, fanarioți, s. m. Dregător cu funcție de răspundere și cu influență în imperiul otoman din secolele trecute, provenind din populația greacă care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; nume dat domnitorilor din țările romîne recrutați dintre acești dregători în secolul al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea. În cursul domniei «fanarioților» s-a dezvoltat schimbul de mărfuri. Dar s-a întărit apăsarea și exploatarea maselor, pe spinarea cărora clasele exploatatoare își măreau avuțiile. IST. R.P.R. 251. Sîmbătă dimineața, pe cînd explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm. REBREANU, R. I 309. ◊ (Adjectival) Alexandru Ipsilant, singurul domn fanariot căruia sîntem datori recunoștință pentru îmbunătățirile ce a făcut, reorganiză la 1775 vechile rămășițe din armată. BĂLCESCU, O. I 33. – Pronunțat: -ri-ot.

fanariót (-ri-ot) adj. m., s. m., pl. fanarióți; adj. f., s. f. fanariótă, pl. fanarióte

fanariót s. m., adj. m. (sil. -ri-ot), pl. fanarióți; f. sg. fanariótă, pl. fanarióte

FANARIÓT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

FANARIÓT2 ~ți m. 1) Nobil grec, originar din cartierul Fanar din Constantinopol. 2) Dregător sau domn descendent din această pătură. 3) fig. Persoană fără scrupule. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

FANARIÓT1 ~tă (~ți, ~te) ist. Care aparținea fanarioților; caracteristic fanarioților. [Sil. -ri-ot] /<nrg. fanariotis

fanariot m. 1. Grec nobil, originar din Fanar; 2. Domn grec (dela 1716—1821); 3. fig. ipocrit, viclean. ║ a. fanariotic. [Gr. mod.].

Fanariót, -ă s. Grec din Fanar, un cartier al Constantinopoluluĭ, de unde Turciĭ îĭ recrutaŭ pe domniĭ principatelor româneștĭ între 1716 și 1821.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FANARIÓT adj. fanariotic. (Domniile ~.)

FANARIÓT, -Ă (‹ ngr.; Fanar) s. m., adj. 1. S. m. Denumire a vârfurilor populației orășenești din Imp. Otoman, care începând din sec. 16, au avut un important rol economic și politic; din rândul lor erau aleși numeroși dregători ai Porții Otomane. În Moldova (1711-1821) și în Țara Românească (1716-1821), domnii au fost numiți de sultan dintre f. 2. Adj. care se referă la fanarioți (1), al fanarioților, caracteristic pentru fanarioți.

Intrare: fanariot (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fanariot fanariotul
plural fanarioți fanarioții
genitiv-dativ singular fanariot fanariotului
plural fanarioți fanarioților
vocativ singular
plural