3 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.

FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Despre flori și legume; p. ext. despre oameni) A-și pierde prospețimea; a se trece, a se ofili, a se veșteji. – Din fr. faner.

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári.

FANÁ, fanez, vb. I. Refl. (Franțuzism; despre flori și despre persoane) A-și pierde prospețimea, a se ofili.

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n.

!faná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se faneáză

Fanár (cartier din Constantinopol) s. propriu n.

fanár (felinar) (înv.) s. n., pl. fanáre

faná vb., ind. prez. 1 sg. fanéz, 3 sg. și pl. faneáză

FANÁ vb. a se trece, (fig.) a se ofili, a se veșteji. (O femeie care s-a ~.)

FANÁR s. v. crâng, felinar, lampă, prâsnel.

FÂNÁR s. v. felinar, lampă.

FANÁ vb. I. refl. A se ofili, a se trece, a se veșteji. [< fr. faner].

FANÁ vb. refl. a se ofili, a se trece, a se veșteji. (< fr. faner)

fanár (fanáre), s. n.1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal.Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar.

Intrare: fana
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) fana fanare fanat fanând singular plural
fanea fanați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) fanez (să) fanez fanam fanai fanasem
a II-a (tu) fanezi (să) fanezi fanai fanași fanaseși
a III-a (el, ea) fanea (să) faneze fana fană fanase
plural I (noi) fanăm (să) fanăm fanam fanarăm fanaserăm, fanasem*
a II-a (voi) fanați (să) fanați fanați fanarăți fanaserăți, fanaseți*
a III-a (ei, ele) fanea (să) faneze fanau fana fanaseră
Intrare: fanare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fanare fanarea
plural fanări fanările
genitiv-dativ singular fanări fanării
plural fanări fanărilor
vocativ singular
plural
Intrare: fanar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fanar fanarul
plural fanare fanarele
genitiv-dativ singular fanar fanarului
plural fanare fanarelor
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular fânar fânarul
plural fânare fânarele
genitiv-dativ singular fânar fânarului
plural fânare fânarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)