2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

făptuit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: făptui] 1-2 Făptuire (1-2).

făptuit2, ~ă a [At: ISPIRESCU, U. 85 / Pl: ~iți, ~e / E: făptui] 1 Creat2. 2 Îndeplinit2. 3 Comis5.

FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; spec. a comite un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui.

făptui vt [At: ALECSANDRI, P. II, 120 / Pzi: ~esc / E: fapt + -ui] 1 A săvârși. 2 (Spc) A comite un delict.

FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. A face, a săvârși ceva; (în special) a comite o faptă condamnabilă, de obicei un delict, o infracțiune. – Fapt + suf. -ui.

FĂPTUÍ, făptuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei cu privire la fapte rele, mai ales crime) A face, a săvîrși, a comite. Cînd vedea curgerea, frămîntarea aceea fără preget a apei, îi venea să sară în ea, căci gîndul omorului ce făptuise îi ardea în cap ca un fier roșu. SANDU-ALDEA, U. P. 201. Cum văzură pe Ercule dormind, tăbărîră pe dînsul și mi-l legară pe de toate părțile cu frînghii de ale lor... Ercule nici nu simțea ce făptuiau acești pigmei, fiind el în somn. ISPIRESCU, U. 63.

A FĂPTUÍ ~iésc tranz. (acțiuni, mai ales reprobabile) A transpune în fapt; a face să aibă loc; a săvârși; a comite. /fapt + suf. ~ui

făptuì v. a face (în sens rău): făptuit-am multe rele AL.

făptuĭésc v. tr. (d. fapt). Comit: a făptui un omor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

făptuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 să făptuiáscă

făptuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiésc, imperf. 3 sg. făptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făptuiáscă

făptui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făptuiesc, conj. făptuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂPTUI vb. (JUR.) a comite, a face, a săvîrși, (înv.) a plini. (A ~ o infracțiune.)

Intrare: făptuit
făptuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • făptuit
  • făptuitul
  • făptuitu‑
  • făptui
  • făptuita
plural
  • făptuiți
  • făptuiții
  • făptuite
  • făptuitele
genitiv-dativ singular
  • făptuit
  • făptuitului
  • făptuite
  • făptuitei
plural
  • făptuiți
  • făptuiților
  • făptuite
  • făptuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: făptui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • făptui
  • făptuire
  • făptuit
  • făptuitu‑
  • făptuind
  • făptuindu‑
singular plural
  • făptuiește
  • făptuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • făptuiesc
(să)
  • făptuiesc
  • făptuiam
  • făptuii
  • făptuisem
a II-a (tu)
  • făptuiești
(să)
  • făptuiești
  • făptuiai
  • făptuiși
  • făptuiseși
a III-a (el, ea)
  • făptuiește
(să)
  • făptuiască
  • făptuia
  • făptui
  • făptuise
plural I (noi)
  • făptuim
(să)
  • făptuim
  • făptuiam
  • făptuirăm
  • făptuiserăm
  • făptuisem
a II-a (voi)
  • făptuiți
(să)
  • făptuiți
  • făptuiați
  • făptuirăți
  • făptuiserăți
  • făptuiseți
a III-a (ei, ele)
  • făptuiesc
(să)
  • făptuiască
  • făptuiau
  • făptui
  • făptuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

făptui

  • 1. A face, a săvârși ceva.
    exemple
    • Cînd vedea curgerea, frămîntarea aceea fără preget a apei, îi venea să sară în ea, căci gîndul omorului ce făptuise îi ardea în cap ca un fier roșu. SANDU-ALDEA, U. P. 201.
      surse: DLRLC
    • Cum văzură pe Ercule dormind, tăbărîră pe dînsul și mi-l legară pe de toate părțile cu frînghii de ale lor... Ercule nici nu simțea ce făptuiau acești pigmei, fiind el în somn. ISPIRESCU, U. 63.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fapt + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09