FĂPTUI, făptuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei cu privire la fapte rele, mai ales crime) A face, a săvîrși, a comite. Cînd vedea curgerea, frămîntarea aceea fără preget a apei, îi venea să sară în ea, căci gîndul omorului ce făptuise îi ardea în cap ca un fier roșu. SANDU-ALDEA, U. P. 201. Cum văzură pe Ercule dormind, tăbărîră pe dînsul și mi-l legară pe de toate părțile cu frînghii de ale lor... Ercule nici nu simțea ce făptuiau acești pigmei, fiind el în somn. ISPIRESCU, U. 63.