16 definiții pentru făgădui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

făgădui [At: COD. VOR. 29/1-2 / Pzi: ~;esc / E: mg fogadni] 1 vt (Trs; înv) A primi (în casă). 2 vt (Trs; înv; subiectul este Dumnezeu) A asculta o rugăciune a cuiva. 3 vt (Înv) A accepta legitimitatea unei dorințe sau cereri, promițând totodată îndeplinirea acesteia. 4 vt A promite. 5 vt (Îe) A ~ marea cu sarea (sau Oltul cu totul ori munți de aur) A face promisiuni imposibil de îndeplinit. 6 vr (Înv) A se jura. 7 vr (Înv) A face o promisiune solemnă (către divinitate). 8 vr (Înv; construit cu dativul) A se devota.

FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.

FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite cuiva că va face un anumit lucru. – Din magh. fogadni.

FĂGĂDUÍ, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite. La București, surorile erau îngrijite. Domițian le făgăduise că le va scrie în fiecare zi. BASSARABESCU, V. 21. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 2. Negustorul a făgăduit că de data asta, doamne ferește, n-are să mai uite. CARAGIALE, P. 153. ◊ Absol. Cum făgăduiai Și cum te jurai; Bată-mi-te, bată Inima stricată Și jelea mea toată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 504. ♦ Refl. (Învechit) A se angaja să... Și ne făgăduim chiar a ne jertfi, dacă aceasta va putea să-ți aline oarecum mîhnirile. ISPIRESCU, L. 12.

făgăduí vb. IV. 1 tr. A promite; a se angaja, a se îndatora, a-și lua obligația să... ◊ Expr. A făgădui marea cu sarea = a face promisiuni imposibil de realizat. A făgădui munți de aur v. aur. A făgădui cerul și pământul v. cer. 2 tr. (înv., reg.; despre Dumnezeu). 4 refl. (înv.; despre oameni) A se jura. • prez.ind. -iesc. / <magh. fogad.

A FĂGĂDUÍ ~iésc tranz. 1) A consimți în mod verbal să dea; a promite. ◊ ~ marea și (sau cu) sarea a face promisiuni exagerate. 2) A accepta benevol ca angajament; a promite. A făgăduit să se ducă. /<ung. fogadni

făgăduì v. 1. a promite; 2. refl. a jurui: toți credincioșii craiului... se făgăduise să împlinească cu credință OD. [Ung. FOGADNI].

făgăduĭésc v. tr. (ung. fogadni, a primi în gazdă, a promite). Vechĭ. Găzduĭesc. Azĭ. Promit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

făgăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 să făgăduiáscă

făgăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiésc, imperf. 3 sg. făgăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. făgăduiáscă

făgădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. făgăduiesc, conj. făgăduiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FĂGĂDUÍ vb. v. angaja.

FĂGĂDUÍ vb. v. adăposti, găzdui, jura, primi.

FĂGĂDUI vb. a se angaja, a se îndatora, a se însărcina, a se obliga, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (~ să facă următoarele...)

făgădui vb. v. ADĂPOSTI. GĂZDUI. JURA. PRIMI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

făgăduí (-uésc, făgăduít), vb.1. (Înv.) A găzdui, a primi. – 2. (Înv.) A consimți. – 3. A promite, a-și da cuvîntul, a se angaja. Mag. fogadni „a primi” și a promite (DAR; Gáldi, Dict., 89), cf. făgădău.Der. făgadă, s. f. (promisiune); făgădaș, s. n. (promisiune, obligație); făgăduială, s. f. (promisiune, angajament, obligație); făgăduință, s. f. (promisiune); făgăduitor, adj. (promițător); făgăduită, s. f. (înv., promisiune); făgăduitură, s. f. (înv., promisiune). Din rom. provine în bg. din Trans. fagaduva (Miklosich, Bulg., 121).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

Intrare: făgădui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • făgădui
  • făgăduire
  • făgăduit
  • făgăduitu‑
  • făgăduind
  • făgăduindu‑
singular plural
  • făgăduiește
  • făgăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • făgăduiesc
(să)
  • făgăduiesc
  • făgăduiam
  • făgăduii
  • făgăduisem
a II-a (tu)
  • făgăduiești
(să)
  • făgăduiești
  • făgăduiai
  • făgăduiși
  • făgăduiseși
a III-a (el, ea)
  • făgăduiește
(să)
  • făgăduiască
  • făgăduia
  • făgădui
  • făgăduise
plural I (noi)
  • făgăduim
(să)
  • făgăduim
  • făgăduiam
  • făgăduirăm
  • făgăduiserăm
  • făgăduisem
a II-a (voi)
  • făgăduiți
(să)
  • făgăduiți
  • făgăduiați
  • făgăduirăți
  • făgăduiserăți
  • făgăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • făgăduiesc
(să)
  • făgăduiască
  • făgăduiau
  • făgădui
  • făgăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)