3 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Fântânele f. pl. 1. munte acoperit cu păduri într’o pozițiune romantică din Munții Apuseni, câmp de luptă, între Români și Unguri la 1849; 2. sat în jud. Iași cu 3800 loc.

FÂNTÂNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.

FÂNTÂNĂ, fântâni, s. f. 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural; puț. ◊ Expr. A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. și: (rar) fântâne] – Lat. fontana.

FÂNTÂNEÁ, fântânele, s. f. (Rar) Fântâniță. – Fântână + suf. -ea.

FÂNTÂNEÁ, fântânele, s. f. (Rar) Fântâniță. – Fântână + suf. -ea.

fântâ sf [At: PSALT. 520/23 / V: (reg, 5) fon~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: ml fontana] 1 (Înv) Izvor. 2 Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică cu pereții pietruiți, cu ghizduri împrejur, săpată până la nivelul unui strat de apă, care servește la alimentarea cu apă. 3 (Pop; îe) A căra apă la ~ A face o muncă inutilă. 4 Construcție care adăpostește o sursă de apă (adusă prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ. 5 (Reg) Bageac1.

fântânea sf [At: GORJAN, H. I, 66 / Pl: ~ele / E: fântână + -ea] 1-4 (Șhp) Fântâniță (1-4). 5 (Mpp) Ulcer artificial, derivativ, prin care se întreține o supurație locală. 6 (Atm; pop) Fontanelă.

FÎNTÎNĂ, fîntîni, s. f. 1. Groapă de obicei cilindrică sau prismatică (uneori cu pereții pietruiți), cu ghizduri împrejur, săpată în pămînt pînă la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea cu apă; puț. A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143. Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449. ◊ Expr. A căra apă la fîntînă = a întreprinde acțiuni zadarnice, a depune o muncă inutilă. ♦ Construcție (de obicei de zidărie) care adăpostește o sursă de apă, servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ în parcuri, pe străzi etc. ◊ Fîntînă arteziană v. artezian. 2. (Regional; atestat în forma de pl. fîntîne) Izvor. Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc’, stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231. – Pl. și: (rar) fîntîne.

FÎNTÎNEÁ, fîntînele, s. f. (Rar) Fîntînioară. Maică, din gurița mea S-ar fi făcut fîntînea, Din sprincene izvoarele, Din ochi două păhărele, Să bea voinicii din ele. HODOȘ, P. P. 158.

FÂNTÂNĂ ~i f. Construcție alcătuită dintr-o groapă săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă, care servește pentru alimentarea cu apă potabilă. [G.-D. fântânii] /<lat. fontana

fântână f. 1. puț cu cumpănă lungă; 2. locul unde curge apă; 3. clădire pe un asemenea loc: fântână monumentală; 4. fig. documente, texte originale: fântânile istoriei; 5. nume dat coșului de fum al unei case țărănești. [Lat. (AQUA) FONTANA = clasic FONTEM].

fîntî́nă f., pl. ĭ (lat. fontana, d. fons m., fîntînă; it. pv. vcat. sp. fontana, fr. fontaine). Mold. Trans. Puț, groapă săpată în pămînt de scos apă. Fîntînă arteziană, puț săpat cu sonda și din care țișnește apă în sus. Fig. Fîntînile științeĭ, izvoare, documente, texte originale.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

fântâ s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântânea (rar) s. f., art. fântâneaua, g.-d. art. fântânelei; pl. fântânele

fântâ s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântânea (rar) s. f., art. fântâneaua, g.-d. art. fântânelei; pl. fântânele, art. fântânelele

fântână s. f., g.-d. art. fântânii; pl. fântâni

fântâneá s. f., art. fântâneáua, g.-d. art. fântânélei; pl. fântânéle

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FÂNTÂNĂ s. v. izvor, obârșie.

FÂNTÂNĂ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fântână (arteziană, țâșnitoare) v. arteziană.

FÂNTÂNĂ SĂLTĂTOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNĂ SĂRITOÁRE s. v. arteziană, fântână (arteziană, țâșnitoare), havuz.

FÂNTÂNEÁ s. v. fântâniță.

FÎNTÎ s. 1. apă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 2. fîntînă (arteziană, țîșnitoare) = arteziană, havuz, (înv.) șadîrvan, fîntînă săltătoare, fîntînă săritoare.

fîntînă săltătoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

fîntînă săritoare s. v. ARTEZIANĂ. FÎNTÎNĂ (ARTEZIANĂ, ȚÎȘNITOARE). HAVUZ.

FÎNTÎNEA s. fîntînioară, fîntîniță.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

fîntî́nă (fîntî́ni), s. f.1. Izvor. – 2. Puț. – mr. făntînă, megl. făntǫnă, istr. făntărę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Pușcariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine.Der. fîntînar, s. m. (persoană care face sau repară fîntîni); fîntînea, s. f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

fântână, fântâni, s.f. 1. (înv.) apă care izvorăște, izvor. 2. (reg.) hogeac, ochiul-podului, uroaie, marchioță, fumar, băgeagă, cucuvaie, cucumea, cubea.

fântâneá s.f. (reg.) 1. ulcer artificial. 2. moalele capului (la copiii mici).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

FÂNTÂNELE 1. Lac antropic pe cursul superior al Someșului Cald (jud. Cluj), folosit în scop energetic (hidrocentrala Mărișel: 220 MW); supr.: 8,15 km2. Vol.: 225 mil. m3. 2. Com. în jud. Arad pe Mureș; 5.693 loc. (1995). Cadtel (sec. 19). 3. Com. în jud. Mureș, pe Târnava Mică; 5.262 loc. (1995). Termocentrala Sângeorgiu de Pădure – F. (250 MW). Stație de c. f. 4. Com. în jud. Prahova; 4.239 loc. (1995). 5. Com. în jud. Suceava; 4.884 loc. (1995). 6. Sat în com. Matei (jud. Bistrița-Năsăud), în apropierea căruia a fost descoperită o importantă necropolă celtică (sec. 4-2 î. Hr.). Unele dintre mormintele de incinerație parțin dacilor timpurii, care au folosit necropola împreună cu celții. 7. Loc istoric în M-ții Apuseni, lângă com. Mărișel (jud. Cluj). Aici, la 24 iun./6 iul. 1849, oastea moților, condusă de tribunul N. Corcheș, a înfrânt oastea maghiară a lui Vasvári Pál.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

fântână, fântâni s. f. (er.) vagin.

Intrare: Fântânele
Fântânele
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fântână
fântână1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântâ
  • fântâna
plural
  • fântâni
  • fântânile
genitiv-dativ singular
  • fântâni
  • fântânii
plural
  • fântâni
  • fântânilor
vocativ singular
plural
fântână2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântâ
  • fântâna
plural
  • fântâne
  • fântânele
genitiv-dativ singular
  • fântâne
  • fântânei
plural
  • fântâne
  • fântânelor
vocativ singular
plural
fontână
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: fântânea
fântânea substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fântânea
  • fântâneaua
plural
  • fântânele
  • fântânelele
genitiv-dativ singular
  • fântânele
  • fântânelei
plural
  • fântânele
  • fântânelelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

fântâ, fântânisubstantiv feminin

  • 1. Construcție alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică (cu pereții pietruiți) cu ghizduri împrejur, săpată în pământ până la nivelul unui strat de apă și care servește la alimentarea curentă cu apă în mediul rural. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A mîncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fîntînă să bea. CARAGIALE, O. III 53. DLRLC
    • format_quote De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei răchiți pletoase, lîngă o fîntînă cu ciutură. CREANGĂ, A. 143. DLRLC
    • format_quote Culcă-te colea, lîngă fîntînă, la răcoare; și dormi într-una pînă dimineață. ALECSANDRI, T. I 449. DLRLC
    • 1.1. Construcție de zid, de piatră etc. care adăpostește o sursă de apă (venită prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe străzi etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A căra apă la fântână = a întreprinde o acțiune zadarnică, a depune o muncă inutilă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. regional Izvor, obârșie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sara pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc', stelele scapără-n cale, Apele plîng clar izvorînd în fîntîne. EMINESCU, O. I 231. DLRLC
etimologie:

fântânea, fântânelesubstantiv feminin

  • 1. rar Fântânioară, fântâniță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Maică, din gurița mea S-ar fi făcut fîntînea, Din sprincene izvoarele, Din ochi două păhărele, Să bea voinicii din ele. HODOȘ, P. P. 158. DLRLC
etimologie:
  • Fântână + sufix -ea. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.