2 intrări

13 definiții

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. A sta la îndoială, a sta în cumpănă, a manifesta nehotărîre; a șovăi, a se codi, a pregeta. Șoferul ezită cînd auzi numele străzii. Mai întrebă. Zaharia Duhu pronunță încă o dată, mai răspicat. C. PETRESCU, A. 329. Tata nu m-ar crede la început. Ar ezita. Pe urmă ar despacheta darul meu. SAHIA, N. 23. Boiangiu ezită cîteva clipe pînă să mărturisească limpede că nu prea îndrăznește să întrebuințeze metoda lui obișnuită. REBREANU, R. II 116. ◊ Tranz. Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă. EMINESCU, N. 84.

ezitá (a ~) vb., ind. prez. 3 ezítă

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

EZITÁ vb. intr., tr. a sta la îndoială, a șovăi, a se codi. (< fr. hésiter, lat. haesitare)

ezitá (ezitát, ezitát), vb. – A șovăi, a oscila. Fr. hésiter.Der. ezitant, adj., din fr. hésitant; ezitați(un)e, s. f., din fr. hésitation.

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

ezità v. a sta nedumerit, a șovăi.

*ezít, a v. intr. (fr. hésiter, d. lat. háesito, -áre, d. haerére, háesum, a fi oprit, lipit. V. ad-erez, ad- și co-eziune, in-erent). Preget, șovăĭesc, mă codesc, nu știŭ, nu pot orĭ nu prea vreaŭ să fac ceva: ezita să (orĭ dacă să) meargă orĭ nu.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tîntăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scîrciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atîrna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)

Intrare: ezitat
ezitat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ezitat ezitatul ezita ezitata
plural ezitați ezitații ezitate ezitatele
genitiv-dativ singular ezitat ezitatului ezitate ezitatei
plural ezitați ezitaților ezitate ezitatelor
vocativ singular
plural
Intrare: ezita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ezita ezitare ezitat ezitând singular plural
ezi ezitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ezit (să) ezit ezitam ezitai ezitasem
a II-a (tu) eziți (să) eziți ezitai ezitași ezitaseși
a III-a (el, ea) ezi (să) ezite ezita ezită ezitase
plural I (noi) ezităm (să) ezităm ezitam ezitarăm ezitaserăm, ezitasem*
a II-a (voi) ezitați (să) ezitați ezitați ezitarăți ezitaserăți, ezitaseți*
a III-a (ei, ele) ezi (să) ezite ezitau ezita ezitaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)