14 definiții pentru exponent

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, subst. 1. S. m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. 2. S. m. (Mat.) Semn în cifre sau în litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. – Din germ. Exponent, lat. exponens, -ntis.

EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, s. m. și f. 1. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc.; reprezentant. Clasa muncitoare este exponentul de nădejde al internaționalismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 299, 5/1. 2. (Mat; numai la m.) Semn în cifre sau litere scris sus la dreapta unui număr pentru a arăta la ce putere este ridicat acesta. Chiar eu, cel mai prost la matematici... mă trezeam cîteodată că știam cum se înmulțesc între dînșii doi monomi, bineînțeles că fără coeficienți și fără exponenți. HOGAȘ, DR. II 124.

exponént s. m., pl. exponénți

exponént s. m., pl. exponénți

EXPONÉNT s. 1. v. reprezentant. 2. (MAT.) (înv.) spunent.

EXPONÉNT, -Ă adj., s.m. și f. Reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. // s.m. Număr indicând puterea la care este ridicată o mărime matematică. [< germ. Exponent, cf. lat. exponens].

EXPONÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. II. s. m. număr care, scris la dreapta și mai sus față de bază, indică puterea la care este ridicată o mărime matematică. (< germ. Exponent, engl. exponent, lat. exponens)

EXPONÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) Persoană sau grup social care reprezintă și susține ideile și interesele unei colectivități. 2) mat. Simbol plasat în partea dreaptă de sus a unei expresii numerice sau algebrice pentru a indica puterea la care trebuie ridicată cantitatea dată. /<germ. Exponent, lat. exponens, ~ntis

exponent n. semn algebric pus d’asupra unei cantități spre a indica la ce putere e ridicată, ex. 42.

*exponént, -ă adj. (lat. ex-pónens, -entis. V. com-ponent, pun). Care-șĭ expune (spune) pretențiunile într´o reclamațiune. Care-șĭ expune producțiunile luĭ într´o expozițiune publică. S. m. saŭ și n., pl. e. Alg. Număr care arată puterea la care e rîdicată [!] o cantitate. De ex.: 4².

exponéntă s. f., g.-d. art. exponéntei; pl. exponénte

exponéntă s. f., g.-d. art. exponéntei; pl. exponénte


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXPONÉNT s. 1. reprezentant, (fig.) interprét. (~ al maselor.) 2. (MAT.) (înv.) spunént.

Intrare: exponent
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular exponent exponentul
plural exponenți exponenții
genitiv-dativ singular exponent exponentului
plural exponenți exponenților
vocativ singular
plural