19 definiții pentru exigență esigență esigenție exigenție exigință exiginție ezigenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

exigență sf [At: CODRESCU, C. I, 239/14 / V: (înv) ~iginție, ~ție (pl: ~ii), ~igin~, esi~, esigenție[1] (pl: ~ii), (îvr) ezigenție (pl: ~ii) / Pl: ~țe / E: fr exigence, lat exigentia] 1 (Mpl) Pretenție. 2 (Îvr; îf ezigenție) Obligație (1). 3 (Mpl) Nevoie (1). 4 Intransigență. 5 (Îlav) Cu ~ Riguros.

  1. În original lipsește accentul — LauraGellner

EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.

EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (și de la sine însuși); pretenție, cerință, exiguitate. ♦ Nevoie, trebuință, necesitate. – Din fr. exigence, lat. exigentia.

EXIGÉNȚĂ, exigențe, s. f. Faptul de a fi exigent, însușirea de a cere mult de la alții și de la sine însuși; ceea ce pretinde cineva de la altul, cerință, pretenție. Ca un semn al exigențelor mereu crescînde ale maselor iubitoare de muzică, a răsunat chemarea adresată compozitorilor de a crea cîntece cu un cît mai înalt nivel artistic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 2/2.

EXIGÉNȚĂ s.f. Faptul de a fi exigent; pretenție, cerință. [Cf. fr. exigence, lat. exigentia].

EXIGÉNȚĂ s. f. faptul de a fi exigent; pretenție, cerință; exiguitate. (< fr. exigence, lat. exigentia)

EXIGÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter exigent. 2) Sarcină care trebuie îndeplinită neapărat; cerință. [G.-D. exigenței] /<fr. exigence, lat. exigentia

exigență f. 1. pretențiunea celui exigent; 2. trebuință, nevoie: exigențele timpului.

*exigénță f., pl. e (lat. exigentia). Calitatea de a fi exigent. Necesitate, cerință: exigențele timpuluĭ.

esigență sf vz exigență

esigenție sf vz exigență

exigenție sf vz exigență

exigință sf vz exigență

exiginție sf vz exigență

ezigenție sf vz exigență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

exigénță s. f., g.-d. art. exigénței; pl. exigénțe

exigénță s. f., g.-d. art. exigénței; pl. exigénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EXIGÉNȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. v. cerință. 3. v. conștiinciozitate.

EXIGENȚĂ s. 1. pretenție, rigurozitate, severitate. (~ unui profesor față de elevii săi.) 2. cerință, imperativ, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, trebuință, (înv. și reg.) niștotă, (înv.) nevoință, nevoire, recerință, (fig.) comandament. (~ele epocii noastre.) 3. cerere, cerință, deziderat, dorință, (înv.) postulat. (O ~ îndreptățită.) 4. acribie, conștiinciozitate, meticulozitate, rigurozitate, scrupulozitate, (fam. și peior.) tipicărie. (~ în îndeplinirea datoriei.)

Exigență ≠ indulgență

Intrare: exigență
exigență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exigență
  • exigența
plural
  • exigențe
  • exigențele
genitiv-dativ singular
  • exigențe
  • exigenței
plural
  • exigențe
  • exigențelor
vocativ singular
plural
esigență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
esigenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
exigenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
exigință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
exiginție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ezigenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.