exalat², ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: exha~, (înv) esa~ / P: egza~ / Pl: ~ați, ~e / E: exala] 1 (D. substanțe gazoase) Emis (2). 2 (D. mirosuri) Împrăștiat². 3 (D. vapori) Degajat². 4 (D. căldură) Emanat² (3). 5 (Fîr; fig) (D. sentimente) Exteriorizat² (1). 6 (Fîr; fig) Manifestat².

exalat¹ sn [At: MDA / P: egza~ / V: exha~, (înv) esa~ / Pl: ~uri / E: exala] (Rar) 1-4 Exalare (1-4). 5 (Fîr; fig) Exteriorizare (1). 6 (Fîr; fig) Manifestare.

EXALA, exal, vb. I. Tranz. 1. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). 2. Fig. A exterioriza, a manifesta, a exprima. [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.

esala v vz exala

esalat¹ sn vz exalat¹

esalat², ~ă a vz exalat²

exala [At: HELIADE O. I, 359 / V: exha~, (înv) esa~ / P: egza~ / Pzi: ~lez / E: fr exhaler, lat exhalare] 1 vt A emite substanțe gazoase. 2-3 vtr (D. mirosuri) A (se) împrăștia. 4 vt A degaja vapori Si: (îdt) a exabora (3). 5 vt A emana căldură. 6-7 vtr (Fîr; fig) A (se) exterioriza (1). 8-9 vtr (Fîr; fig) A (se) manifesta.

exhala vt vz exala

exhalat², ~ă a vz exalat²

exhalat¹ sn vz exalat¹

EXALA, exal, vb. I. Tranz. A emite, a împrăștia, a degaja vapori, mirosuri etc.; a emana (1). [Pr.: eg-za-] – Din fr. exhaler, lat. exhalare.

EXALA, exal, vb. I. Tranz. (Folosit de obicei la pers. 3) A emite, a degaja, a împrăștia (vapori, mirosuri etc.). O mumie neclintită exalînd miros de dezinfectante. C. PETRESCU, Î. II 47. ◊ (Poetic) Pe un nor de aur zboară ea cu fală; Un parfum de roze pasul ei exală. BOLINTINEANU, O. 42. ◊ Refl. Fig. (Rar) Umbra dulce a chipului ei, din care se exală un parfum de fericire. VLAHUȚĂ, O. A. III 65.

EXALA vb. I. tr. A răspîndi, a împrăștia, a degaja (vapori, mirosuri etc.). [Pron. eg-za-, p. i. exal și -lez. / < fr. exhaler, cf. lat. exhalare].

EXALA vb. tr. a răspândi, a emana, a degaja vapori, mirosuri. (< fr. exhaler, lat. exhalare)

A EXALA exal tranz. (mirosuri, gaze, vapori etc.) A împrăștia în toate părțile; a face să cuprindă spații tot mai largi; a degaja; a emana. /<fr. exhaler, lat. exhalare

exalà v. 1. a scoate dela sine vapori, a degaja un miros: florile exală un miros plăcut; 2. fig. a manifesta în afară, a exprima cu vioiciune: a-și exala plângerile.

*exál și -éz, a -á v. tr. (lat. ex-hálo, -áre. V. inhalez). Emit, degajez: florile exală miros. Fig. Daŭ drumu: a-țĭ exala furia. – Ob. egz- (după fr.). V. duhnesc.

exala (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. exal, 3 exală; conj. prez. 1 sg. să exal, 3 să exale

exala (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 exală

exala vb. [x pron. gz], ind. prez. 3 sg. și pl. exală

exala (pr. gz)

exal.

EXALA vb. v. emana.

EXALA vb. a degaja, a emana, a emite, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.),