evocație sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr évocation, lat evocatio, -onis] 1-4 (Rar) Evocare (1-4).

EVOCAȚIE s.f. (Liv.) Evocare. ♦ Trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță. [Gen. -iei, var. evocațiune s.f. / < lat. evocatio, fr. évocation].

EVOCAȚIE s. f. 1. evocare. 2. (jur.) trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță. (< fr. évocation, lat. evocatio)

EVOCAȚIE ~i f. jur. Trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanță. /<lat. evocatio, ~onis, fr. évocation

evocațiune sf vz evocație

EVOCAȚIUNE s.f. v. evocație.

*evocațiúne f. (lat. e-vocátio, -ónis). Acțiunea de a evoca. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

evocație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. evocația (desp. -ți-a), g.-d. art. evocației; pl. evocații, art. evocațiile (desp. -ți-i-)

evocație (rar) (-ți-e) s. f., art. evocația (-ți-a), g.-d. art. evocației; pl. evocații, art. evocațiile (-ți-i-)

evocație s. f. → vocație