eufemism sn [At: ANTONESCU, D. / S și: (rar) euphe~ / P: e-u~ / Pl: ~e / E: fr euphémisme] Cuvânt sau expresie care înlocuiește un cuvânt sau o expresie jignitoare, neplăcută, obscenă, pentru a atenua efectul neplăcut, dar respectând sensul.

*EUFEMISM (pl. -me) sn. 📖 Figură de retorică care consistă în îndulcirea expresiunii întrebuințate de obiceiu pentru o noțiune urîtă, neplăcută, care ne umple de groază sau de scîrbă. Prin ~ se dau diavolului numirile de Necuratul, Cel-din-baltă, Aghiuță, etc., duhurilor rele care, după credința poporului, produc ologeala, li se zice Dînsele, Frumoasele, Milostivele, Ale-sfinte, etc., diferitelor erupțiuni pe corp: bube dulci, blîndă, epilepsiei, aboală, alte-alea, etc. [fr.].

EUFEMISM, eufemisme, s. n. (Lingv.) Cuvînt sau expresie care înlocuiește un cuvînt sau o expresie neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă. «Tu ai luat-o» în loc de «tu ai furat-o» este un eufemism. – Pronunțat: e-u-.

EUFEMISM s.n. (Lingv.) Cuvînt, expresie cu care se înlocuiește în vorbire sau în scris un cuvînt sau o expresie care desemnează ceva urît, jignitor sau obscen. [< fr. euphémisme, cf. gr. eu – bine, phemi – vorbesc].

EUFEMISM s. n. cuvânt, expresie care înlocuiește în vorbire sau în scris un cuvânt, ori o expresie desemnând ceva neplăcut, jignitor sau obscen. (< fr. euphémisme)

EUFEMISM ~e n. Element de limbă care înlocuiește, în vorbire sau în scris, un cuvânt sau o expresie neplăcută, vulgară, jignitoare, respectând paralelismul de sens. /<fr. euphémisme

eufemism n. îndulcirea expresiunii pentru idei neplăcute, triste sau neoneste. Limba recurge la eufemisme spre a reda numele duhurilor rele și în primul rând al necuratului (ce superstițiunea interzice a-l numi pe nume), al zinelor rele (ex. Ielele, Dânsele, Frumoasele, Milostivele), ale boalelor grave (v. epilepsie), etc.

*eufemízm n., pl. e (vgr. euphemismós, d. eŭ, bine, și phemizo, exprim). Ret. Îndulcirea expresiuniĭ, ca: nu maĭ eștĭ tînăr îld. eștĭ bătrîn, naiv îld. prost. V. retorică.

eufemism (desp. e-u-) s. n., pl. eufemisme

eufemism (e-u-) s. n., pl. eufemisme

eufemism s. n. (sil. e-u-), pl. eufemisme

eufemism.

EUFEMISM s. n. (< fr. euphémisme, cf. gr. eu – bine, phemi – vorbesc): cuvânt sau expresie cu care se înlocuiește în vorbire sau în scris un alt cuvânt sau expresie care desemnează ceva neplăcut, urât, jignitor sau obscen. Astfel: are o vârstă respectabilă, e certat cu morala, nu se simte prea bine etc.

eufemism (gr. euphemismos „zicere de bun augur”), figură constând în îndulcirea, prin substituire sau perifrază, a expresiei unei idei, pe care respectul față de noi înșine și față de alții ne împiedică, adesea, s-o numim cu adevăratul său nume (A): „O femeie în vârstă respectabilă” (în loc de „bătrână”).

EUFEMISM (< fr. euphémisme ; cf. gr. eu, bine și pheme, vorbă, cuvînt) Procedeu stilistic care constă în îndulcirea prin perifrază sau substituire a unei expresii cu sens dur și chiar jignitor sau obscen. Exemplu: nemanierat, în loc de bădăran; ironic, în loc de batjocoritor. Eufemismele apar adesea în vorbirea curentă. Ele pot lua forma unei hiperbole (v.), exemplu: a fost magnific ; a unei litote (v.), n-a fost rău. Mult folosit este eufemismul verbal, substituire a unui verb printr-o perifrază care exprimă o idee neplăcută. Ex. Ei nu sînt în relații bune (în loc de: ei sînt certați). Eufemismul se învecinează adesea cu ironia (v.). Ex. Zici adesea de una ajunsă în vîrstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va să-l primească. (GR. ALEXANDRESCU, Satiră. Duhului meu) El poate fi și onomastic, ca Ăl cu coarne, Ucigă-l crucea ș.a, în loc de dracul.