Definiția cu ID-ul 1181738:
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
EUFEMISM (< fr. euphémisme ; cf. gr. eu, bine și pheme, vorbă, cuvînt) Procedeu stilistic care constă în îndulcirea prin perifrază sau substituire a unei expresii cu sens dur și chiar jignitor sau obscen. Exemplu: nemanierat, în loc de bădăran; ironic, în loc de batjocoritor. Eufemismele apar adesea în vorbirea curentă. Ele pot lua forma unei hiperbole (v.), exemplu: a fost magnific ; a unei litote (v.), n-a fost rău. Mult folosit este eufemismul verbal, substituire a unui verb printr-o perifrază care exprimă o idee neplăcută. Ex. Ei nu sînt în relații bune (în loc de: ei sînt certați). Eufemismul se învecinează adesea cu ironia (v.). Ex. Zici adesea de una ajunsă în vîrstă cuvioasă Că atestatul vremii nu va să-l primească. (GR. ALEXANDRESCU, Satiră. Duhului meu) El poate fi și onomastic, ca Ăl cu coarne, Ucigă-l crucea ș.a, în loc de dracul.