2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

estuar sn [At: LM / P: ~tu-ar / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr estuaire] 1 Zonă joasă de coastă pe care apa mării sau a oceanului o acoperă numai în timpul fluxului. 2 Albie minoră a unui fluviu, lărgită și adâncită (adeseori ca o pâlnie) în zona de vărsare a acestuia, formată pe țărmuri de maree puternice sau de mișcările de coborâre a uscatului.

ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium.

ESTUÁR, estuare, s. n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. estuaire, lat. aestuarium.

ESTUÁR, estuare, s. n. Gura largă ca o pîlnie a unor fluvii mari, care ia naștere prin înaintarea mării înspre uscat și prin efectul eroziv al fluxului și refluxului. (Fig.) Șiroaiele de zăpadă topită împletiseră pe covor ciudate exerciții de cartografie: lacuri și estuare, fluvii și mărunte arhipelaguri. C. PETRESCU, C. V. 154. – Pronunțat: -tu-ar.

ESTUÁR s.n. Gură foarte largă și adâncă, în formă de pâlnie, a unor fluvii, prin care acestea se varsă în mare. [Pron. -tu-ar, pl. -re, -ruri. / < fr. estuaire, cf. lat. aestuarium < aestus – flux].

ESTUÁR s. n. parte a unui fluviu, mai lărgită, prin care acesta se varsă în mare. (< fr. estuaire, lat. aestuarium)

ESTUÁR ~e n. Gura de vărsare a unui fluviu lărgită în formă de pâlnie. [Sil. es-tu-ar] /<fr. estuaire, lat. aestuarium

*estuáriŭ n. și -ar n., pl. e (lat. aestuarium, d. aestus, clocotire, flux). Gură de fluviŭ largă (din cauza fluxuluĭ): estuaru Girondeĭ, Tamizeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

estuár (-tu-ar) s. n., pl. estuáre

estuár s. n. (sil. -tu-ar), pl. estuáre


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

estuar, (engl.= estuarine), locul de vărsare a unui fluviu într-o mare afectată de maree capabile să îndepărteze, prin reflux, materialul aluvionar și cel rezultat din erodarea malurilor în timpul fluxului.

Intrare: estuar (pl. estuare)
estuar (pl. estuare) substantiv neutru
  • silabație: -tu-ar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • estuar
  • estuarul
  • estuaru‑
plural
  • estuare
  • estuarele
genitiv-dativ singular
  • estuar
  • estuarului
plural
  • estuare
  • estuarelor
vocativ singular
plural
Intrare: estuar (pl. estuaruri)
estuar (pl. estuaruri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • estuar
  • estuarul
  • estuaru‑
plural
  • estuaruri
  • estuarurile
genitiv-dativ singular
  • estuar
  • estuarului
plural
  • estuaruri
  • estuarurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)