ESTUAR, estuare, s. n. Gura largă ca o pîlnie a unor fluvii mari, care ia naștere prin înaintarea mării înspre uscat și prin efectul eroziv al fluxului și refluxului. (Fig.) Șiroaiele de zăpadă topită împletiseră pe covor ciudate exerciții de cartografie: lacuri și estuare, fluvii și mărunte arhipelaguri. C. PETRESCU, C. V. 154. – Pronunțat: -tu-ar.