eruptiv, ~ă a [At: BARASCH, I. N. 89/13 / Pl: ~i, ~e / E: fr éruptif] 1 Privitor la erupție. 2 (D. roci) De origine vulcanică. 3 (D. terenuri) Format din materii rezultate dintr-o erupție. 4 (Fig; d. oameni și manifestările lor) Impetuos. 5 (D. boli) Însoțit de apariția unei erupții. 6 (D. boli) Care se manifestă printr-o erupție. corectat(ă)

ERUPTIV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție, care provine de la o erupție; de natură vulcanică. Roci eruptive. ♦ Fig. Care lasă frîu liber pornirilor violente; nestăpînit, violent, impetuos. V. vulcanic. O astfel de natură modestă era firesc să se simtă atrasă către entuziasmul eruptiv al unui om ca Milescu. D. ZAMFIRESCU, R. 211. 2. (Med.; despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții, care se manifestă printr-o erupție (2). Febră eruptivă.

ERUPTIV, -Ă adj. 1. De (din) erupție; (despre roci) de origine vulcanică. ♦ (Fig.) Violent, impetuos, vulcanic (în porniri, în gîndire). 2. (Despre o boală) Însoțit de o erupție. [< fr. éruptif].

ERUPTIV, -Ă adj. 1. de, din erupție; (despre roci) de origine vulcanică. ◊ (fig.; despre oameni și manifestările lor) violent, impetuos, vulcanic. 2. (despre boli) însoțit de o erupție. (< fr. éruptif)

ERUPTIV ~ă (~i, ~e) 1) geol. Care ține de erupții; care provine dintr-o erupție. Rocă ~ă. 2) (despre o boală) Care este însoțită de o erupție. /<fr. éruptif

eruptiv a. 1. privitor la erupțiunile vulcanice: terenuri eruptive; 2. Med. însoțit de erupțiune: friguri eruptive.

*eruptív, -ă adj. (d. erupt). Care se produce pin erupțiune: terenurĭ eruptive; frigurĭ eruptive.

eruptiv adj. m., pl. eruptivi; f. eruptivă, pl. eruptive

eruptiv adj. m., pl. eruptivi; f. eruptivă, pl. eruptive

eruptiv adj. m., pl. eruptivi; f. sg. eruptivă, pl. eruptive