13 definiții pentru „erezie”   declinări

EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sînul unei biserici, abătîndu-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. Ereziile au fost una din formele prin care păturile de jos ale societății luptau împotriva bisericii oficiale. IST. R.P.R. 59. 2. Greșeală, eroare. Amestecul de naivitate și de învățătură, întocmită numai după priceperea lui, îl împingeau poate să rostească erezii absurde, la care ar fi zîmbit... cel mai modest elev. C. PETRESCU, R. DR. 233.

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

EREZÍE s. (BIS.) eres, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite o ~.)

EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

EREZÍE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr. hérésie, lat. haeresis)

EREZÍE ~i f. 1) Doctrină sau credință religioasă născută ca opoziție în sânul bisericii și persecutată de aceasta. 2) fig. Neconcordanță dintre percepție și realitate; viziune greșită. [G.-D. ereziei] /<fr. hérésie, lat. haeresis

erezie f. 1. doctrină contrară Bisericii oficiale; 2. fig. idee sau opiniune contrară celor în genere admise.

*erezíe f. (vgr. airesis, lat. háeresis, it. ῾eresía, fr. hérésie. V. diereză). Doctrină contrară bisericiĭ oficiale. Opiniune contrară opiniuniĭ generale. Fig. Rătăcire, greșală [!]: nu umbla cu asemenea ereziĭ!


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EREZÍE s. (BIS.) eres, (rar) necredínță, (înv.) minciúnă. (A comite o ~.)

EREZÍE (‹ fr., lat.; {s} gr. hairesis „alegere”) s. f. 1. (În gândirea greacă clasică) Aderare la o anumită școală filozofică; (în „Noul Testament”) partid, grupare, spirit sectar (ex. saducheii, fariseii), fără angajarea unei atitudini schismatice față de structura doctrinară din care face parte; (în gândirea creștină primară și mai târziu) interpretare nepotrivită, în opoziție cu dogma creștină sau respingerea acesteia (ex. arianismul, nestorianismul); eroare teologică. Este diferită de apostazie șo schismă. 2. Mișcare socială centrifugă în sânul unei comunități religioase., întemeiată pe interpretarea eronată a învățăturii creștine tradiționale (ex. bogomilismul, husitismul). 3. (Fig.) Greșeală, abatere, rătăcire.