2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.[1]

  1. În original, incorect: [Var.: eremít s. m.]. — LauraGellner

ERMÍT s. m. v. eremit.[1]

  1. În original, greșit acc.: érmit. LauraGellner

eremit, ~ă [At: DRLU / V: (asr) ermit, (înv) erimit / Pl: ~iți, ~e / E: fr érémite, it eremito, lat eremita, ngr ἐρημίτης] 1-2 smf, a (Rar; d. călugări) (Persoană) care se retrage într-un loc pustiu pentru a se consacra unei vieți austere, închinată rugăciunii Si: pustnic, schimnic, sihastru, (liv) ascet, (rar) anahoret. 3-4 smf, a (Rar; pan) (Persoană) care duce o viață retrasă, care evită societatea.

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite.

ERMÍT, ermiți, s. m. (Franțuzism rar) Pustnic, sihastru, schimnic.

EREMÍT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremos – deșert].

ERMÍT s.m. (Rar) Călugăr care trăiește în singurătate; pustnic, sihastru. [Scris și eremit. / < fr. ermite].

EREMÍT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites)

ERMÍT s. m. eremit. (< fr. ermite)

EREMÍT ~ți m. livr. Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites

Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115).

*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

EREMIT s. (BIS.) anahoret, ascet, pustnic, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EREMITU, com. în jud. Mureș; 3.915 loc. (1995). Stație de c. f. Biserică de lemn (sec. 18).

PETRU EREMITUL (PETRU DIN AMIENS) (c. 1050-1115), cleric francez. Unul dintre organizatorii primei cruciade (1095); în 1096 cruciații, conduși de el, au ajuns la Constantinopol, al cărui vicar general a devenit; după aceea, cruciații au înaintat spre Nicomedia (azi Izmir, Turcia), dar P. nu i-a putut stăpâni; el a revenit la Constantinopol spre a cere ajutorul împăratului Alexios I Comnenul și în absența sa armata a fost zdrobită de turci. În 1099 a mers la Ierusalim, apoi a revenit în Franța; prior al mănăstirii augustinilor de la Neufmontier (azi în Belgia).

Intrare: Eremitu
Eremitu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: eremit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eremit
  • eremitul
  • eremitu‑
plural
  • eremiți
  • eremiții
genitiv-dativ singular
  • eremit
  • eremitului
plural
  • eremiți
  • eremiților
vocativ singular
  • eremitule
  • eremite
plural
  • eremiților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ermit
  • ermitul
  • ermitu‑
plural
  • ermiți
  • ermiții
genitiv-dativ singular
  • ermit
  • ermitului
plural
  • ermiți
  • ermiților
vocativ singular
  • ermitule
  • ermite
plural
  • ermiților
erimit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

eremit, eremițisubstantiv masculin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.