3 intrări

42 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eră1 sf [At: VALIAN, V. / Pl: ere / E: fr ère, lat aera] 1 (Rar) Punct de plecare al unei anumite cronologii. 2 Perioadă istorică al cărei început îl constituie un eveniment important, de la care se numără anii. 3 Perioadă din istoria omenirii, a unui popor etc., determinată de un eveniment important, care modifică vechea stare de fapt Si: epocă. 4 (Rar; nob) Etapă din viața unui individ, caracterizată printr-o anumită orientare a activității sale. 5 Perioadă din istoria societății caracterizată printr-o anumită orientare a gândirii, a mentalităților etc. 6 Fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei pământului.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică care începe cu data unui anumit eveniment sau fapt de la care pornește numărătoarea anilor. Anul 400 înaintea erei noastre. 2. Epocă (1). Lung, clopotele vieții în patru zări răsună Și era comunistă în lume o vestesc. FRUNZĂ, S. 3. 3. Fiecare din diviziuni e de prim ordin în care este împărțită istoria pămîntului. V. epocă (3). Era primară. Era secundară.

ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].

ÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)

ÉRĂ ~e f. 1) Perioadă de timp îndelungată care pornește de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aera

Eră f. În istoria universală se disting următoarele ere; Era dela creațiunea lumii, 4004 a. Cr. (după catolici) și 5503 a. Cr. (după ortodocși); Era Romei, dela fundarea acestui oraș, 753 a. Cr.; Era creștină sau vulgară, dela nașterea lui Crist: Era mahomedană sau Hegira, dela fuga lui Mahomed, 622 d. Cr. Ca toate popoarele ortodoxe, Românii numărau până în secolul al XIII-lea după anii dela facerea lumii (1 Sept. 5508 a. Cr. + 1914= 7422); astfel cronicarii rapoartă că Vasile Lupu domni dela 7142-7161, din cari scăzându-se anii posteriori erei creștine, obținem pe aceasta din urmă: 1634-1653.

eră f. 1. epocă fixă dela care se începe a se socoti anii; 2. epocă remarcabilă: eră de libertate. V. Nume proprii.

*éră f., pl. e (lat. aeră, eră). Epocă fixă de cînd încep a se socoti aniĭ. Epocă însemnată: domnia luĭ Ștefan cel Mare a fost o eră de glorie.

iar2 [At: PSALT. SCH. 416 / V: ~ră, (Ban) ar, (înv) ară, are, e[1], ere, eri, ~e / E: nct] 1 av Cuvânt care arată că acțiunea se repetă Si: iarăși. 2 av De asemenea. 3 av La fel. 4 av Tot. 5 av (După „și” sau „dar”) Acum. 6 av (După „și” sau „dar”) Cu toate acestea. 7 av (După „și” sau „dar”) În același timp. 8 av (Îvr; îcs) Cândai... ~ În caz că ... atunci. 9 c (Înv; exprimă opoziția) Dar. 10 c (Înv) Însă. 11 c Și. 12 c (Înv; după o propoziție negativă) Ci. 13 c (Înv; introduce o întrebare) Oare. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

iare[1] av, c vz iar2 corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2.[1] (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec. corectată

  1. În original după 1. urmează 3.. — valeriu

IÁRĂ adv., conj. v. iar.

IÁRĂ adv., conj. v. iar.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec.

IAR1 adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de «și») Mereu. Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iáră adv.

-ÉR2, -ÉRĂ/-ÍȚĂ elem. or2.

arată toate definițiile

Intrare: eră (subst.)
eră1 (subst.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • e
  • era
plural
  • ere
  • erele
genitiv-dativ singular
  • ere
  • erei
plural
  • ere
  • erelor
vocativ singular
plural
Intrare: iar (adv.)
iar1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • iar
eră3 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • e
iară1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • ia
iare adverb
adverb (I8)
  • iare
Intrare: or / iță / er(ă) / eză (suf.)
sufix (I7-S)
  • or
eză
sufix (I7-S)
  • e
er2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • er
iță2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • iță
eră2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • e

eră (subst.)

  • 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: perioadă un exemplu
    exemple
    • Anul 400 înaintea erei noastre.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Epocă (1.) de la care începe o nouă ordine a lucrurilor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: epocă un exemplu
    exemple
    • Lung, clopotele vieții în patru zări răsună Și era comunistă în lume o vestesc. FRUNZĂ, S. 3.
      surse: DLRLC
  • 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic; epocă (3.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Era primară.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Era secundară.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

iar (adv.) eră iară iare

  • 1. Încă o dată, din nou.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iarăși 4 exemple
    exemple
    • Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161.
      surse: DLRLC
    • Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3.
      surse: DLRLC
    • O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120.
      surse: DLRLC
    • Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112.
      surse: DLRLC
    • 1.1. mereu
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213.
        surse: DLRLC
      • Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158.
        surse: DLRLC
  • 2. De asemenea, la fel.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: tot (adj., pron.) un exemplu
    exemple
    • Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283.
      surse: DLRLC

etimologie:

or / iță / er(ă) / eză (suf.) er eră eză iță

  • 1. Element de compunere având sensul de „nume de agent”, „practicant al unei meserii”.
    surse: MDN '00

etimologie: