3 intrări

44 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic. – Din fr. ère, lat. aera.

eră1 sf [At: VALIAN, V. / Pl: ere / E: fr ère, lat aera] 1 (Rar) Punct de plecare al unei anumite cronologii. 2 Perioadă istorică al cărei început îl constituie un eveniment important, de la care se numără anii. 3 Perioadă din istoria omenirii, a unui popor etc., determinată de un eveniment important, care modifică vechea stare de fapt Si: epocă. 4 (Rar; nob) Etapă din viața unui individ, caracterizată printr-o anumită orientare a activității sale. 5 Perioadă din istoria societății caracterizată printr-o anumită orientare a gândirii, a mentalităților etc. 6 Fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei pământului.

ÉRĂ, ere, s. f. 1. Perioadă istorică care începe cu data unui anumit eveniment sau fapt de la care pornește numărătoarea anilor. Anul 400 înaintea erei noastre. 2. Epocă (1). Lung, clopotele vieții în patru zări răsună Și era comunistă în lume o vestesc. FRUNZĂ, S. 3. 3. Fiecare din diviziuni e de prim ordin în care este împărțită istoria pămîntului. V. epocă (3). Era primară. Era secundară.

ÉRĂ s.f. 1. Epocă, perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ♦ Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. Fiecare dintre marile diviziuni ale timpurilor geologice. [< fr. ère, it. era, cf. lat. aera – epocă].

ÉRĂ s. f. 1. perioadă istorică marcată de un eveniment deosebit, de la care se începe numărătoarea anilor. ◊ epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. 2. (geol.) fiecare dintre marile diviziuni ale istoriei Pământului. (< fr. ére, lat. aera)

ÉRĂ ~e f. 1) Perioadă de timp îndelungată care pornește de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care începe numărătoarea anilor. 2) Perioadă de timp din dezvoltarea istorică a omenirii sau a universului, marcată de anumite evenimente importante sau caracterizată printr-o anumită stare de lucruri; epocă. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care constă istoria Pământului. [G.-D. erei] /<fr. ére, lat. aera

Eră f. În istoria universală se disting următoarele ere; Era dela creațiunea lumii, 4004 a. Cr. (după catolici) și 5503 a. Cr. (după ortodocși); Era Romei, dela fundarea acestui oraș, 753 a. Cr.; Era creștină sau vulgară, dela nașterea lui Crist: Era mahomedană sau Hegira, dela fuga lui Mahomed, 622 d. Cr. Ca toate popoarele ortodoxe, Românii numărau până în secolul al XIII-lea după anii dela facerea lumii (1 Sept. 5508 a. Cr. + 1914= 7422); astfel cronicarii rapoartă că Vasile Lupu domni dela 7142-7161, din cari scăzându-se anii posteriori erei creștine, obținem pe aceasta din urmă: 1634-1653.

eră f. 1. epocă fixă dela care se începe a se socoti anii; 2. epocă remarcabilă: eră de libertate. V. Nume proprii.

*éră f., pl. e (lat. aeră, eră). Epocă fixă de cînd încep a se socoti aniĭ. Epocă însemnată: domnia luĭ Ștefan cel Mare a fost o eră de glorie.

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2.[1] (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec. corectată

  1. În original după 1. urmează 3.. — valeriu

IÁRĂ adv., conj. v. iar.

iar2 [At: PSALT. SCH. 416 / V: ~ră, (Ban) ar, (înv) ară, are, e[1], ere, eri, ~e / E: nct] 1 av Cuvânt care arată că acțiunea se repetă Si: iarăși. 2 av De asemenea. 3 av La fel. 4 av Tot. 5 av (După „și” sau „dar”) Acum. 6 av (După „și” sau „dar”) Cu toate acestea. 7 av (După „și” sau „dar”) În același timp. 8 av (Îvr; îcs) Cândai... ~ În caz că ... atunci. 9 c (Înv; exprimă opoziția) Dar. 10 c (Înv) Însă. 11 c Și. 12 c (Înv; după o propoziție negativă) Ci. 13 c (Înv; introduce o întrebare) Oare. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

iare[1] av, c vz iar2 corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

IAR adv., conj. I. Adv. 1. Încă o dată, din nou; iarăși. 2. De asemenea, la fel. II. Conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Și. [Var.: iáră adv., conj.] – Et. nec.

IAR1 adv. (Și în forma iară) 1. (Pe lîngă un verb, arătînd repetarea acțiunii, stării etc.) Încă o dată, din nou; iarăși. Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Pe lîngă o parte de vorbire care se repetă, totdeauna precedat de «și») Mereu. Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. 2. De asemenea, tot, la fel. Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. – Variantă: iáră adv.

-ÓR2, -éză, -íță, /-ér, -éră, -íță elem. „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. v. -ar2. (< fr. -eur, -euse)

IAR1 adv. 1) (indică repetarea unei acțiuni, a unei stări) Încă o dată; din nou; iarăși. 2) pop. La fel; de asemenea; tot. [Monosilabic; Var. iară] /<Orig. nec.

iar conj. arată o deosebire sau împotrivire (totdeauna la începutul propozițiunii): eu plec, iar tu rămâi ║ adv. indică o repețire: iar te întorci. [Origină necunoscută].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

e s. f., g.-d. art. erei; pl. ere

éră s. f., g.-d. art. érei; pl. ére

ia (înv., pop.) adv., conjcț.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÉRĂ s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. v. eon.

E s. 1. epocă, perioadă, (livr.) ev. (O nouă ~ în istoria omenirii.) 2. (FILOZ.) eon, epocă.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. v. tot.

IAR adv. 1. iarăși, (înv.) rutes. (A venit ~ pe la noi.) 2. tot. (El avea o fată si ea ~ o fată.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iár adv.1. Altă dată, din nou. – 2. La fel, de asemenea. – 3. (Conj.) Și, pe de altă parte. – 4. (Conj., înv.) Totuși, în ciuda. – 5. (Conj.) Dar, însă. – Var. iară, ar(ă). Mr. iar(ă), megl. ară. Pare să provină dintr-un lat. *era (Schuchardt, ZRPh., XV, 240; G. Paris, Rom., XX, 333; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 495; Pușcariu 756; REW 2886; DAR; Pascu, I, 102), cf. engad. eir, prov. er(a), v. gal. ar, cu același sens; cf. și ngr. ἄρα, ἔρα. – Der. iarăși, adv. (altă dată), cu -și, ca cineși, totuși.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

iară s.f. (reg.) grâu de primăvară.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

éră, ere s. f. 1. Perioadă de timp care începe de la un fapt sau un eveniment istoric. 2. Epocă. ◊ Eră creștină = eră care începe de la anul nașterii lui Hristos, fixată în anul 753 de la întemeierea Romei (ab urbe condita) de către călugărul Dionisie cel Mic (Exiguul), originar din Sciția Mică (Dobrogea de Azi). Eră geologică = fiecare dintre cele cinci diviziuni ale straturilor din istoria Pământului. – Din fr. ère, lat. aera.

ÉRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. 2. Epocă (1). 3. (STRAT.) Cea mai mare subdiviziune din istoria geologică a Pământului, ale cărui depozite constituie în spațiu o grupă. E. sunt caracterizate prin faună și floră proprii, delimitate între ele prin discordanțe produse de manifestarea unor procese geologice majore. Conform criteriului paleontologic, e. sunt următoarele: Arhaic, Proterozoic, Paleozoic, Mezozoic, Neozoic (Cainozoic, Antropogen). E. are următoarele subdiviziuni: perioadă, epocă, etaj, subetaj. Sin. eon.

ERA NOUĂ, publicație politică și literară a grupării „Junimea”; a apărut, săptămânal, la Iași (1889-1900, cu întreruperi). A fost întemeiată și condusă de P. Th. Missir, A.C. Cuza, N. Volenti și E. Ionescu.

Intrare: eră (s.f.)
eră1 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • e
  • era
plural
  • ere
  • erele
genitiv-dativ singular
  • ere
  • erei
plural
  • ere
  • erelor
vocativ singular
plural
Intrare: iar / iară (adv.)
iar1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • iar
iară1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • ia
iare adverb
adverb (I8)
  • iare
eră3 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • e
Intrare: or / iță / er(ă) / eză (suf.)
sufix (I7-S)
  • or
eză
sufix (I7-S)
  • e
er2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • er
iță2 (suf.)
sufix (I7-S)
  • iță
sufix (I7-S)
  • e
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

e, eresubstantiv feminin

  • 1. Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se pornește numărătoarea anilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: perioadă
    • format_quote Anul 400 înaintea erei noastre. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Epocă de la care începe o nouă ordine a lucrurilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: epocă
    • format_quote Lung, clopotele vieții în patru zări răsună Și era comunistă în lume o vestesc. FRUNZĂ, S. 3. DLRLC
  • 3. Cea mai mare subdiviziune a timpului geologic; epocă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: epocă
    • format_quote Era primară. Era secundară. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

iar / iaadverb

  • 1. Încă o dată, din nou. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: iarăși
    • format_quote Plugul se înfige-n brazdă iară, Pe drumul tras de boul cel cuminte. CERNA, P. 161. DLRLC
    • format_quote Ah, iar sînt copilul nebun de-altădată! O floare, un flutur m-oprește din mers. IOSIF, P. 3. DLRLC
    • format_quote O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi. EMINESCU, O. I 120. DLRLC
    • format_quote Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară. ALECSANDRI, P. A. 112. DLRLC
    • 1.1. Mereu. DLRLC
      sinonime: mereu
      • format_quote Omăt și iar omăt! CONTEMPORANUL, II 213. DLRLC
      • format_quote Frunză verde și iar verde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. DLRLC
  • 2. De asemenea, la fel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tot
    • format_quote Moșneagul avea o fată și baba iar o fată. CREANGĂ, P. 283. DLRLC
etimologie:

orsufix

  • 1. Element de compunere având sensul de „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.