15 definiții pentru epopee

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni, în care se povestesc în versuri fapte eroice, legendare sau istorice; p. ext. producție epică. Pentaur ridică vocea, și pe harpa lui de bard Epopeea strălucită curge falnică și clară. MACEDONSKI, O. I 104. Cîte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice. EMINESCU, N. 34. ♦ Șir de evenimente mărețe, de fapte eroice și glorioase. Marea epopee a victoriei popoarelor sovietice asupra agresorilor fasciști nu a fost altceva decît continuarea tradiționalei politici sovietice de apărare a păcii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. – Pl. și: epopee (ODOBESCU, S. III 80).

epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi

epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi

EPOPÉE s. (LIT.) poem epic, (livr.) epos.

EPOPÉE s.f. Specie epică în versuri de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice legendare sau istorice de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. [Pron. -pe-e. / < fr. épopée, it. epopea, cf. gr. epopoiia < epos – poem, poiein – a face].

EPOPÉE s. f. 1. poem epic în versuri, de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare; epos. 2. șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. (< fr. épopée, gr. epopoiia)

EPOPÉE ~i f. 1) Poem epic de mari proporții, în care se relatează fapte de eroism (legendare sau istorice) de o deosebită importanță pentru viața unui popor. 2) Șir de fapte eroice, glorioase. [Art. epopeea; G.-D. epopeii; Sil. e-po-pe-e] /<fr. épopée

epopee f. 1. povestirea poetică a întâmplărilor eroice; ea cântă faptele, gloria și nenorocirile omului, evenimentele cele mari din istoria popoarelor; epopea are un caracter grandios și simplu totdeodată; epopee populară, coordinare succesivă de cântece fragmentare sau rapsodii, purtând într’însa caracterul spiritului popular și pecetea timpului (ex. poemele omerice); epopee artistică, imitațiunea individuală a acelor poeme colective și anonime (ex. Eneida lui Virgiliu); 2. serie de acțiuni demne de epopee.

*epopéĭe f., pl. éĭ, gen. éiĭ, cu art. eĭa (vgr. epo-poiía, d. épos, poemă, și poiéo, fac; it. epopéja și epopéa. V. melopeĭe). Poemă eroică mare, ca Iliada, Eneida, Enriada ș. a. Genu poemeĭ epice.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EPOPÉE s. (LIT.) (livr.) épos.

EPOPÉE (‹ fr., gr.) s. f. 1. Specie în versuri a genului epic, de mari dimensiuni, cultivată cu precădere în Antichitate, care narează și celebrează fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje adesea extraordinare, angrenate într-o acțiune la care participă deseori și forțe supranaturale („Ramayana”, „Mahabharata”, „Iliada”, „Odiseea”, „Eneida”, „Kalevala” ș.a.); p. ext. operă epică de mare amploare. Sin. epos (2). 2. Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase.

román-epopée s.n. Roman care evocă fapte eroice și glorioase ◊ „Articolele lui I.I. aduc elogii succeselor repurtate de romanul-epopee din proza realismului socialist.” Gaz.lit. 16 XI 61 p. 2. ◊ „În romanul-epopee «Centennial» [...] filonul indian este prezent în genealogia mai fiecărei familii americane.” R.lit. 3 VIII 75 p. 22. ◊ „Un roman-epopee de G.K.” R.lit. 21 VIII 75 p. 22 (din roman + epopee)

EPO- „poem, epos”. ◊ gr. epos „povestire, poem, cîntec” > fr. epo-, germ. id., it. id. > rom. epo-.~pee (v. -pee), s. f., specie în versuri a genului epic, de mare întindere, în care sînt narate fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje extraordinare sau supranaturale.

Intrare: epopee
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular epopee epopeea
plural epopei epopeile
genitiv-dativ singular epopei epopeii
plural epopei epopeilor
vocativ singular
plural