20 de definiții pentru epopee epopeă epopiă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epopee sf [At: HELIADE, GR. P. 9/23 / P: ~pe-e / V: (înv) ~peă, (înv) ~piă (pl: ~ii) / Pl: ~ei / E: fr épopée, it epopea] 1 Poem epic de mari dimensiuni în care se povestesc, în versuri, fapte eroice, legendare sau istorice (dominate de personaje extraordinare), adesea de o însemnătate deosebită pentru viața unui popor Si: epos (1). 2 (Pex) Producție epică de mare amploare Si: epos (2). 3 (Îla) De ~ Epopeic. 4 Șir de evenimente (mărețe), de fapte eroice sau glorioase, care prin dimensiunile și importanța lor se aseamănă cu cele dintr-o epopee (1) Si: narațiune, epos (3).

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale; epos; p. ext. producție epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte eroice și glorioase. – Din fr. épopée.

EPOPÉE, epopei, s. f. Poem epic de mari dimensiuni, în care se povestesc în versuri fapte eroice, legendare sau istorice; p. ext. producție epică. Pentaur ridică vocea, și pe harpa lui de bard Epopeea strălucită curge falnică și clară. MACEDONSKI, O. I 104. Cîte-o femeie cu fața înfundată în capșon își desfășura trecătoarele umbre prin spațiul neguros, asemenea zeilor întunecați din epopeile nordice. EMINESCU, N. 34. ♦ Șir de evenimente mărețe, de fapte eroice și glorioase. Marea epopee a victoriei popoarelor sovietice asupra agresorilor fasciști nu a fost altceva decît continuarea tradiționalei politici sovietice de apărare a păcii. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2525. – Pl. și: epopee (ODOBESCU, S. III 80).

EPOPÉE s.f. Specie epică în versuri de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice legendare sau istorice de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare. ♦ Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. [Pron. -pe-e. / < fr. épopée, it. epopea, cf. gr. epopoiia < epos – poem, poiein – a face].

EPOPÉE s. f. 1. poem epic în versuri, de mare întindere, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, de o deosebită însemnătate pentru viața unui popor; (p. ext.) operă epică de mare amploare; epos. 2. șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase. (< fr. épopée, gr. epopoiia)

EPOPÉE ~i f. 1) Poem epic de mari proporții, în care se relatează fapte de eroism (legendare sau istorice) de o deosebită importanță pentru viața unui popor. 2) Șir de fapte eroice, glorioase. [Art. epopeea; G.-D. epopeii; Sil. e-po-pe-e] /<fr. épopée

epopee f. 1. povestirea poetică a întâmplărilor eroice; ea cântă faptele, gloria și nenorocirile omului, evenimentele cele mari din istoria popoarelor; epopea are un caracter grandios și simplu totdeodată; epopee populară, coordinare succesivă de cântece fragmentare sau rapsodii, purtând într’însa caracterul spiritului popular și pecetea timpului (ex. poemele omerice); epopee artistică, imitațiunea individuală a acelor poeme colective și anonime (ex. Eneida lui Virgiliu); 2. serie de acțiuni demne de epopee.

epopiă[1] sf vz epopee

  1. În original, probabil incorect: epopia. cata

román-epopée s. n. Roman care evocă fapte eroice și glorioase ◊ „Articolele lui I.I. aduc elogii succeselor repurtate de romanul-epopee din proza realismului socialist.” Gaz. lit. 16 XI 61 p. 2. ◊ „În romanul-epopee «Centennial» [...] filonul indian este prezent în genealogia mai fiecărei familii americane.” R.lit. 3 VIII 75 p. 22. ◊ „Un roman-epopee de G.K.” R.lit. 21 VIII 75 p. 22 (din roman + epopee)

*epopéĭe f., pl. éĭ, gen. éiĭ, cu art. eĭa (vgr. epo-poiía, d. épos, poemă, și poiéo, fac; it. epopéja și epopéa. V. melopeĭe). Poemă eroică mare, ca Iliada, Eneida, Enriada ș. a. Genu poemeĭ epice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi

epopée s. f., art. epopéea, g.-d. art. epopéii; pl. epopéi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EPOPÉE s. (LIT.) poem epic, (livr.) epos.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

EPOPEE (< fr. épopée < gr. epopeia, din gr. epos, narațiune și poiein, a crea în versuri) Specie a genului epic, amplă narațiune în versuri, mult mai extinsă decît poemul, și caracteristică prin numărul mare de personaje, complexitatea intrigii (pe lîngă acțiunea principală apar și acțiuni secundare) și în cuprinsul căreia se povestesc întîmplări eroice, legendare sau istorice, la care iau parte și forțe supranaturale. Dezvoltată în antichitate, epopeea apare atît în literatura populară (ex. epopeele atribuite lui Homer, Iliada, Odisseea ; epopeele indice, Ramayana, Mahabharata ; Niebelungenlied [Cîntecul Niebelungilor], la germani; Chanson du Roland [Cîntecul lui Roland], la francezi, cît și în literatura cultă ca Eneida lui Vergilius, Divina comedie a lui Dante Aligheri, Lusiadele lui Camoens, Paradisul pierdut de Milton, La sechia rapita [Găleata răpită] de Tassoni etc.). Epopeea poate fi eroică (ex. epopeele homerice sau cele indice); istorică (ex. Henriada de Voltaire, Michaiada de I.H. Rădulescu); filozofico-religioasă (ex. Paradisul pierdut de Milion); eroi-comică (ex. Batrahomiomahia de Homer, Țiganiada de I. Budai Deleanu). În ceea ce privește compoziția ei, epopeea are caracteristic invocația (v.). Ex. Cîntă zeiță, mînia ce-aprinse pe-Achil Peleianul... (Homer, Iliada) Muză! ce lui Omir odinioară Cîntași Vatrahomiomahia, Cîntă și mie, fii bunișoară, Toate cîte făcu țigănia. Cînd Vlad-Vodă îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie. (I. BUDAI-DELEANU, Țiganiada) Invocațiile diferă de la poet la poet. Astfel, locul muzei, în La Henriade a lui Voltaire, îl ia adevărul. Descends du haut des cieux auguste Vérité Répands sur mes écrits la force et la clarté. (Coboară din înaltul cerurilor august Adevăr, Revarsă asupra scrierilor mele putere și limpezime.) Invocației către muză îi urmează expozițiunea (enunțarea pe scurt a subiectului), narațiunea (povestirea faptelor) și deznodămîntul (v. expozițiune, narațiune, deznodămînt). Temele, în epopee, diferă și ele. Homer, de exemplu, în Odiseea, povestește întoarcerea lui Ulysse în Itaca, iar în Iliada, mînia lui Ahile; Vergilius, în Eneida, așezarea lui Eneas în Italia; Milion, în Paradisul pierdut, alungarea din Paradis a primilor oameni etc. Acțiunea în epopee are unitate și întregime, aceasta nu trebuie însă confundată cu unitatea de acțiune din tragedia clasica. Unitatea acțiunii nu exclude episoadele (v.). Nu numai întinderea acțiunii (epopeea corespunde romanului în proză, în această privință), dar, cum s-a arătat, și numărul mare de personaje, unele principale, altele secundare, caracterizează epopeea. În acțiunea acestor personaje, un rol deosebit îl are miraculosul. Uneori, în epopee, gravității faptelor povestite îi ia locul comicul, ca în Țiganiada de Ion Budai-Deleanu, caracterizată de autor ca poemation eroi-comico-satiric, noțiunea poem identifieîndu-se adesea cu cea de epopee. În literatura noastră, încercări în domeniul epopeii, dar neterminate, sînt Michaiada de I.H. Rădulescu, Ștefaniada de C. Negruzzi, Negriada lui Ar. Densușianu etc. Ca versificație, caracteristic epopeii este hexametrul. În privința stilului, abundă epitetele de o mare varietate, numeroase comparații, ample, duble, triple și chiar cvadruple: Ex. Dar și troienii dau zor. Cum oile strînse în țarcul Unui oier mai cuprins, cînd laptele alb li se mulge, Behăie-ntr-un-auzind al mieilor glas de departe, Astfel în tabăr-a fost și strigătul lor și-alălaia. (HOMER, Iliada)

EPO- „poem, epos”. ◊ gr. epos „povestire, poem, cîntec” > fr. epo-, germ. id., it. id. > rom. epo-.~pee (v. -pee), s. f., specie în versuri a genului epic, de mare întindere, în care sînt narate fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje extraordinare sau supranaturale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EPOPÉE (< fr., gr.) s. f. 1. Specie în versuri a genului epic, de mari dimensiuni, cultivată cu precădere în Antichitate, care narează și celebrează fapte eroice, legendare sau istorice, dominate de personaje adesea extraordinare, angrenate într-o acțiune la care participă deseori și forțe supranaturale („Ramayana”, „Mahabharata”, „Iliada”, „Odiseea”, „Eneida”, „Kalevala” ș.a.); p. ext. operă epică de mare amploare. Sin. epos (2). 2. Șir de fapte, de întâmplări eroice, glorioase.

Intrare: epopee
substantiv feminin (F143)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epopee
  • epopeea
plural
  • epopei
  • epopeile
genitiv-dativ singular
  • epopei
  • epopeii
plural
  • epopei
  • epopeilor
vocativ singular
plural
epopeă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
epopiă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.