EPISTAT, epistați, s. m. (Înv.) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistátis.

epistat sm [At: (a. 1793), URICARIUL, I, 126/31 / V: ip~, (înv) ~is, ipistatis^[1] / Pl: ~ați / E: ngr ἐπιστάτης] (Îvp) 1 Administrator. 2 Logofăt. 3 Supraveghetor. 4 Cel mai mic grad de ofițer de poliție. 5 Persoană care avea gradul de epistat (4) Si: subcomisar. corectat(ă)

EPISTAT, epistați, s. m. (În trecut) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; persoană care avea acest grad. 2. Administrator, intendent, logofăt, vechil. [Var.: ipistat s. m.] – Din ngr. epistátis.

EPISTAT, epistați, s. m. (Învechit) 1. Cel mai mic grad de ofițer de poliție; (în trecut) subcomisar. Cum să adormi tu poliția, cu toți sergenții, cu toți comisarii și cu toți epistații ei? HOGAȘ, DR. II 130. Abia scăpase... din mîna unui epistat. MACEDONSKI, O. III 61. Se gîndea ce-ar fi, dacă vreun comisar, vreun epistat ori vreun sergent... l-ar înhăța, l-ar duce la secție. SLAVICI, O. I 327. 2. Persoană care administrează și supraveghează o gospodărie (casă sau moșie); administrator, intendent, logofăt, vechil. L-am găsit ajutor logofătului Marinică, epistatul unei moșii ce aveam în Teleorman. GHICA, S. 302. – Variantă: ipistat (PAS, L. I 35, id. Z. I 161, CARAGIALE, O. I 43) s. m.

epistat m. 1. supraveghetor: epistat de moșie; 2. sub-comisar de poliție: epistat de mahala. [Gr. mod.].

*epistát m. (ngr. epistátis, d. vgr. epistátes. V. aero-stat, para-stas). Supraveghetor, îngrijitor. Iron. Subcomisar. – Vulg. Și ipistat.

epistatis sm vz epistat

ipistat sm vz epistat

ipistat m. pop. V. epistat.

ipistát, V. epistat.

epistat s. m., pl. epistați

epistat s. m., pl. epistați

epistat s. m., pl. epistați

EPISTAT s. v. administrator, intendent, logofăt, subcomisar, vătaf, vechil.

epistat s. v. ADMINISTRATOR. INTENDENT. LOGOFĂT. SUBCOMISAR. VĂTAF. VECHIL.

epistat (epistați), s. m. – 1. Paznic. – 2. Polițai. Mr. epistat. Ngr. ἐπιστάτης (Gáldi 181), sec. XVIII. – Der. epistasie, s. f. (înv., misiunea unui epistat; pază).