3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

epilogare sf [At: MDA ms / Pl: ~gări / E: epiloga] (Rar) 1 Încheiere. 2 (Irn) Găsire a unei replici la orice Si: epilogat1 (2).

epiloga vt [At: G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 287 / Pzi: ~ghez / E: fr épiloguer] (Rar) 1 A încheia. 2 (Irn) A găsi de spus ceva în plus la orice.

epilogat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: epiloga] (Rar) 1 Încheiere. 2 Epilogare (2).

epilogat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: epiloga] (Rar) 1-2 Care are epilog (1-2).

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. – Din fr. épiloguer.

EPILOGÁ, epiloghez, vb. I. Tranz. (Rar) A termina, a încheia. Mascarada fusese prea mare, ca să poată fi epilogată așa de simplu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 287.

EPILOGÁ vb. I. tr. (Rar) A încheia, a termina. ♦ A găsi de spus ceva în plus la orice. [< fr. épiloguer, it. epilogare].

EPILOGÁ vb. tr. a face comentarii asupra unui fapt, eveniment etc.; a conclude. (< fr. épiloguer)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

epilogá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 epilogheáză

epilogá vb., ind. prez. 1 sg. epiloghéz, 3 sg. și pl. epilogheáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EPILOGÁ vb. v. isprăvi, încheia, sfârși, termina.

epiloga vb. v. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.

Intrare: epilogare
epilogare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: epiloga
verb (VT205)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • epiloga
  • epilogare
  • epilogat
  • epilogatu‑
  • epilogând
  • epilogându‑
singular plural
  • epiloghea
  • epilogați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • epiloghez
(să)
  • epiloghez
  • epilogam
  • epilogai
  • epilogasem
a II-a (tu)
  • epiloghezi
(să)
  • epiloghezi
  • epilogai
  • epilogași
  • epilogaseși
a III-a (el, ea)
  • epiloghea
(să)
  • epilogheze
  • epiloga
  • epilogă
  • epilogase
plural I (noi)
  • epilogăm
(să)
  • epilogăm
  • epilogam
  • epilogarăm
  • epilogaserăm
  • epilogasem
a II-a (voi)
  • epilogați
(să)
  • epilogați
  • epilogați
  • epilogarăți
  • epilogaserăți
  • epilogaseți
a III-a (ei, ele)
  • epiloghea
(să)
  • epilogheze
  • epilogau
  • epiloga
  • epilogaseră
Intrare: epilogat
epilogat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epilogat
  • epilogatul
  • epilogatu‑
  • epiloga
  • epilogata
plural
  • epilogați
  • epilogații
  • epilogate
  • epilogatele
genitiv-dativ singular
  • epilogat
  • epilogatului
  • epilogate
  • epilogatei
plural
  • epilogați
  • epilogaților
  • epilogate
  • epilogatelor
vocativ singular
plural
epilogare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • epilogare
  • epilogarea
plural
  • epilogări
  • epilogările
genitiv-dativ singular
  • epilogări
  • epilogării
plural
  • epilogări
  • epilogărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)