epifanie sf [At: SĂULESCU, HR. I, 133/13 / S și: epiphanie / Pl: ~ii / E: ngr ἐπιφάνεια] 1 (Înv) Sărbătoarea înfățișării lui Iisus Hristos magilor (6 Ianuarie) Si: Bobotează. 2 (Fig) Manifestare. 3 (Fig) Apariție. 4 Revelație.

epifanie s.f. I (bis.) 1 (la ortodocși) Fiecare dintre aparițiile lui lisus Hristos, în fața oamenilor, după Înviere; arătare. ♦ Sărbătoare în care se celebrează fiecare dintre aceste apariții. ♦ spec. Boboteaza. 2 (la catolici) Fiecare dintre principalele apariții divine ale lui lisus Hristos. ♦ Celebrare a principalelor apariții divine ale lui lisus Hristos (adorarea Magilor, botezul în lordan, primul miracol etc.). ♦ spec. Vizita Magilor la peștera din Bethlehem, sărbătorită la 6 ianuarie. II (la vechii greci) Acțiunea prin care se manifestă divinitatea. III 1 poet. Revelație a unei lumi nevăzute. Epifania acestui suflet sînt geniile lui creatoare (PÂRV.). 2 Manifestare a spiritului uman sub diferite forme. A anunțat epifania clasicismului. « pl. -ii. g.-d. -iei. /< fr. épiphanie, it. epifania, lat. epiphania -ae; cf. gr. έπιφάνεια „apariție” < έπιφάνής „vizibil” < έπιφαίνω „a (se) arăta, a apărea”.

epifanie s. f. Arătare a lui Isus Cristos oamenilor, magilor; (p. ext.) revelație a unei realități sacre, mitice; (fig.; poet.) revelație a unei lumi nevăzute. (< fr. épiphanie, gr. epiphania, apariție)

epifanie, epifanii s. f. 1. (Grecism) Manifestare a lui Dumnezeu prin întruparea Fiului Său. ♦ Arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus Hristos, în Iordan, de către Ioan; p. ext. arătare. 2. Sărbătoare creștină (praznic împărătesc cu dată fixă) la 6 ianuarie, orânduită în amintirea botezului Domnului în Iordan de către sf. Ioan Botezătorul și pentru a marca începutul activității Sale publice; botezul Domnului, Bobotează, teofanie; arătarea Domnului. 3. Denumire pentru tema iconografică „Închinarea magilor”, la începutul creștinismului botezul Domnului fiind sărbătorit o dată cu nașterea Sa. – Din gr. epifania.

EPIFANÍE (în gr. „apariție”, „arătare”, cf. it. epifania) s. f. 1. Apariția sau manifestarea divinității, a lui Dumnezeu. ♦ În creștinism, manifestarea lui Dumnezeu prin întruparea Fiului și prin arătarea Sfintei Treimi cu ocazia botezului lui Iisus, în râul Iordan. 2. Sărbătoare creștină celebrând nașterea după trup a lui Iisus, închinarea magilor și păstorilor, botezul în Iordan și prima minune săvârșită de Iisus la nunta din Cana Galileii. În sec. 4, Biserica Romei a fixat sărbătoarea Nașterii Domnului la 25 dec., păstrându-se pentru e., vechea dată (6 ian.). 3. Manifestarea sau irumperea sacrului în sfera profanului; fenomen specific tuturor religiilor. 4. P. ext. Manifestare sau percepere neașteptată a esenței sau semnificația unui lucru.

EPIFANIE gr. ’Eπιφάνιος < ἐπιφάνεια « Arătarea ». 1. – (17 A IV 123; V 161); diac (Isp I²) etc.; armaș (Sur III); olt. (AO XI 217); etc. 2. Ipifanie (Isp IV¹); – Gh (Sur IV; Sd XI 69, XXII 62). 3. Cu afer.: Chifanie (Sur VIII; 17 A III 238); Chifan, V., act.; -ă (DR IV² 870; Sur VIII); -e (Isp V¹; Sur; -escu, Gh. act. Terminația -an, -anie, -ană, deși tematică, privită ca sufix augmentativ, este suprimată; Chifa fam., -l (P¹¹; RI VIII 118; Băl VI; 17 A II 325). 4/ Prob. a) Căsfanie < Chifanie, etim. Ghibănescu (Sur VIII); b) Chihul < Chiful fam. (Șez).