2 intrări

8 definiții

epicureu, ~ee smf, a [At: N. TEST. (1648), 186v/17 / A și: (înv) ~cureu / Pl: ~ei, ~ee / E: lat epicureus, ngr ἐπικούρειος, cf it epicureo] 1-9 Epicurian (1-9). 10-12 Epicurian (11-13).

EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus.

EPICURÉU, -ÉE, epicurei, -ee, adj., s. m. și f. Epicurian. – Din lat. epicureus.

epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; adj. f., s. f. sg. și pl. epicurée

epicuréu adj. m., s. m., pl. epicuréi; f. sg. și pl. epicurée

EPICURÉU, -ÉE adj., s.m. și f. Epicurian. [< lat. epicureus].

EPICURÉU, -ÉE adj., s. m. f. epicurian. (< lat. epicureus)

*epicuréŭ, -ée adj. (vgr. epikúreios, lat. epicuréus). Fil. Conform doctrineĭ luĭ Epicur. Subst. Filosof din școala luĭ Epicur. Fig. Libidinos, sensual.

Intrare: epicureu (adj.)
epicureu adjectiv
adjectiv (A103)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular epicureu epicureul epicuree epicureea
plural epicurei epicureii epicuree epicureele
genitiv-dativ singular epicureu epicureului epicuree epicureei
plural epicurei epicureilor epicuree epicureelor
vocativ singular
plural
Intrare: epicureu (s.m.)
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular epicureu epicureul
plural epicurei epicureii
genitiv-dativ singular epicureu epicureului
plural epicurei epicureilor
vocativ singular
plural