ENEA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nouă”. [Pron. -ne-a-. / < fr. ennéa-, cf. gr. ennea].

ENEA- elem. „nouă”. (< fr. ennéa-, cf. gr. ennea)

Enèa m. Mit. principe troian, fiul Venerii și a lui Anchise, veni în Italia după ruina Troiei și fundă Alba-Longa.

ENEA- „nouă, cu nouă”. ◊ gr. ennea „nouă” > fr. ennéa-, engl. id. > rom. enea-. □ ~fil (v. -fil₂), adj., cu nouă frunze sau foliole; ~gin (v. -gin), adj., care are nouă pistile; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu nouă unghiuri și cu nouă laturi; ~petal (v. -petal), adj., care are nouă petale; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (vers ) format din nouă silabe; ~sperm (v. -sperm), adj., care are nouă semințe; ~stil (v. -stil), adj., cu nouă coloane.

ENE-, v. ENEA-. □ ~acant (v. -acant), adj., care are nouă spini; ~andru (v. -andru), adj., prevăzut cu nouă stamine; ~aploid (v. haplo-, v. -id), adj., s. n., (organism) ale cărui celule somatice au nouă seturi de cromozomi; ~odă (v. odă), s. f., tub electronic cu nouă electrozi.

Enea = Aeneas.

ENEA (AENEAS), erou legendar, fiul lui Anchise și al zeiței Venus. După căderea Troiei, E. pleacă spre Pen. Italică pentru a întemeia un oraș. Ajuns aici, după multe peripeții, se căsătorește cu Lavinia, fiica regelui Latinus, devenind străbunul romanilor. Personaj central al „Eneidei” lui Vergiliu.

En/e, -ea; -escu v. Ioan VI B 1.