9 definiții pentru „endoscopie”   declinări

ENDOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul endoscopului. – Din fr. endoscopie.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ENDOSCOPÍE s. f. Metodă de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul endoscopului. – Din fr. endoscopie.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

!endoscopíe (-dos-co-/-do-sco-) s. f., art. endoscopía, g.-d. endoscopíi, art. endoscopíei

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

endoscopíe s. f. (sil. mf. -sco-), art. endoscopía, g.-d. endoscopíi, art. endoscopíei

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ENDOSCOPÍE s.f. (Med.) Examinare a interiorului anumitor organe cu ajutorul endoscopului. [Gen. -iei. / < fr. endoscopie, cf. gr. endon – înăuntru, skopein – a privi].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ENDOSCOPÍE s. f. examinare a interiorului anumitor organe cavitare sau tubulare cu ajutorul endoscopului. (< fr. endoscopie)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ENDOSCOPÍE f. Metodă de examinare cu ajutorul endoscopului. /<fr. endoscopie, germ. Endoskopie

Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ENDOSCOPÍE (‹ fr. {i}; {s} endo- + gr. skepeo „a examina”) s. f. Metodă de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul unor instrumente înzestrate cu sisteme optice și de iluminat, care se introduc în organele explorate (ex. gastroscopie, bronhoscopie, restosigmoidoscopie etc.).

Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ENDO- „intern, interior, înăuntru, lăuntric”. ◊ gr. endon „spre interior, înăuntru” > fr. endo-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. endo-.~biofiție (v. bio-, v. -fiție), s. f., viață parazitară în interiorul țesuturilor unui alt organism vegetai; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., ansamblu de însușiri biologice, specifice fiecărui țesut sau organ; ~biont (v. -biont), s. n., organism fixat în interiorul plantei gazdă; ~biotic (v. -biotic), adj., care parazitează părțile interne ale gazdei; ~blast (v. -blast), s. n., strat interior al embrionului celular; ~card (v. -card), s. n., membrană subțire care căptușește cavitățile inimii; ~carp (v. -carp), s. n., strat intern al pericarpului, care protejează sămînța unor fructe; ~ceras (v. -ceras), s. m., cefalopod fosil din silurian, cu cochilie mare și cilindrică, avînd un sifon marginal; ~cianoză (v. -cianoză), s. f., simbioză a unor plante superioare cu unele specii de alge albastre; ~ciclogen (v. ciclo-, v. -gen1), adj., (despre pteridofite) format în endodermul unor rădăcini adventive; sin. endodermogen; ~cinetic (v. -cinetic), adj., (despre un fruct) care se deschide printr-un mecanism intern; ~cist (v. -cist), s. n., 1. Celulă de rezistență, prezentă la ficoflagelate. 2. Celulă sexuată din frustulele unor diatomee; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Care își varsă secrețiile cu hormoni direct în sînge. 2. Care aparține glandelor endocrine; ~crinie (v. -crinie), s. f., stare patologică produsă de dereglarea secreției endocrine; ~crinolog (v. crino-2, v. -log), s. m. și f., specialist în endocrinologie; ~crinologie (v. crino-2, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul glandelor endocrine; ~crinopatie (v. crino-2, v. -patie), s. f., stare patologică datorată disfuncției glandelor endocrine; ~crinopsihiatrie (v. crino-2, v. -psih/o-, v. -iatrie), s. f., studiul contribuției hormonilor la activitatea psihică; ~crinoterapie (v. crino-2, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a substanțelor extrase din glandele endocrine; ~crinotrop (v. crino-2, v. -trop), adj., cu afinitate pentru glandele endocrine; ~crom (v. -crom), s. m., ansamblul cromatoforilor din celulele unor alge; ~dendrobiont (v. dendro-, v. -biont), s. n., organism care are biotopul în interiorul lemnului; ~derm (v. -derm), s. n., 1. Foiță embrionară internă din care provin tubul digestiv și glandele anexe. 2. Strat unicelular interior al peretelui corpului de celenterate. 3. Strat intern al scoarței tulpinii și rădăcinii, care protejează stilul; ~dermogen (v. dermo-, v. -gen2), adj., endociclogen*; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate internă; ~fagie (v. -fagie), s. f., însușirea unor insecte de a se alimenta în spații închise; ~fazie (v. -fazie), s. f., trăire interioară a actului vorbirii, fără exteriorizare verbală; ~filie (v. -filie1), s. f., însușirea unor insecte de a rămîne în locuințe sau în adăposturi zi și noapte; ~fit (v. -fit), adj., s. f., 1. adj., (Despre organisme vegetale sau animale) Care trăiește în interiorul unei plante; sin. endofitic. 2. s. f., Ciupercă parazită ale cărei micelii se dezvoltă în interiorul țesuturilor plantei-gaz dă; ~fitic (v. -fitic), adj., endofit* (1); ~fitobiont (v. -fito-, v. -biont), s. n., organism cu biotopul în țesutul plantelor; ~forie (v. -forie), s. f., tendință de deviație a ochiului spre interior; sin. strabism convergent latent; ~gam (v. -gam), adj., 1. Care practică endogamia (1). 2. Care prezintă endogamie (2); ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Contractare obligatorie a căsătoriilor în cadrul aceluiași trib. 2. Fecundare la care partenerii copulanți sînt înrudiți îndeaproape; ~gen (v. -gen1), adj., 1. (Despre infecții sau intoxicații) Care se datorează unor cauze din interiorul organismului. 2. (Despre procese geologice) Provocat de forțe care provin din interiorul pămîntului și care conduc la apariția denivelărilor scoarței; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a celulelor în interiorul altor celule; ~genie (v. -genie1), s. f., etiologia psihozelor fără o cauză aparentă externă; ~gnație (v. -gnație), s. f., distalizare a maxilarului superior, ca urmare a unei dezvoltări insuficiente; ~herniotomie (v. hernio-, v. -tomie), s. f., tratament chirurgical al unei hernii pe cale endosaculară; ~limfă (v. -limfă), s. f., lichid care se găsește în labirintul urechii interne; ~litic (v. -litic1), adj., (despre licheni) încrustat în piatră; ~litofite (v. lito-, v. -fit), s. f. pl., grup de plante (alge, fungi, briofite) care pătrund și trăiesc în interiorul pietrelor; ~meioză (v. -meioză), s. f., reproducere cu cromozomii supranumerari în profaza primei diviziuni meiotice; ~mixie (v. -mixie1), s. f., formare a macronucleului dintr-un produs al diviziunii micronucleului, fără a fi precedată de o fuziune nucleară; ~nom (v. -nom1), adj., (despre un sistem biologic) care nu necesită un impuls sau o constrîngere exterioară pentru a funcționa; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., masa internă granulară a citoplasmei; ~plast (endoplastă) (v. -plast), s. n., 1. Conținut citoplasmatic care formează celula infuzorilor. 2. Corpuscul prezent în entroplasma unor cloroficee. 3. Micronucleu la organismele protiste; ~pleură (v. -pleură), s. f., tegument intern al seminței; ~ptil (v. -ptil), adj., (despre embrion) cu plumula răsucită în cotiledon; ~radioterapie (v. radio-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu raze X al tumorilor aflate în organele profunde; ~riz (v. -riz), adj., (despre embrion) cu radicula cuprinzînd primordiul rădăcinii; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru cercetarea cavităților interne; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de examinare pe viu a interiorului organelor cavitare sau tubulare; ~sperm (v. -sperm), s. n., țesut vegetal albuminos intern al seminței, care nutrește embrionul; ~spor (v. -spor), s. m., spor format în interiorul celulei-mamă sau în sporangele închis; ~stetoscop (v. steto-, v. -scop), s. n., tip de stetoscop pentru ascultarea inimii prin esofag; ~stomă (v. -stomă), s. f., 1. Deschizătură a integumentului intern al ovulului. 2. Dinții interni ai peristomiului mușchilor frondoși; ~tecă (v. -tecă), s. f., 1. Strat intern al grăuntelui de polen. 2. Peretele intern al sporogonului. 3. Membrană internă a bazei anterelor. 4. Peretele intern al sacului embrionar; ~telocit (v. telo-1, v. -cit), s. n., celulă subțire care formează endoteliul inimii și al vaselor de sînge și limfatice; ~term (v. -term), adj., (despre fenomene fizice sau chimice) care absoarbe căldură din exterior; sin. endotermic; ~termic (v. -termic), adj., endoterm*; ~termie (v. -termie), s. f., reacție care se efectuează prin absorbție de căldură; ~tireopexie (v. tireo-, v. -pexie), s. f., eliberare chirurgicală a glandei tiroide de trahee; ~trof (v. -trof), adj., (despre ciuperci) care își procură substanțe nutritive din interiorul unui țesut străin; ~xil (v. -xil), adj., aflat în interiorul lemnului; ~xilofite (v. xilo-, v. -fit), s. f., pl., paraziți criptogamici din corpul plantelor lemnoase; ~zoic (v. -zoic), adj., 1. Care trăiește în organismul animalelor. 2. Care se răspîndește prin intermediul dejecțiilor animalelor; ~zoobiont (v. zoo-, v. -biont), s. n., organism cu biotopul în interiorul unui animal; ~zoocore (v. zoo-, v. -cor), s. f. pl., plante ale căror semințe, consumate de animale, trec prin intestinele acestora și apoi sînt diseminate prin dejecție; ~zoocorie (v. zoo-, v. -corie2), s. f., răspîndire a semințelor plantelor prin intermediul dejecției animale.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink