ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografică de proporții diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un singur domeniu, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunoștințe omenești. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulantă = persoană care are cunoștințe multe, diverse și exacte. – Din fr. encyclopédie.

enciclopedie sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie, 33^v/8 / V: (înv) enchic~ (A și: ~ped~), (îvr) ențiclopedie, (îvr) enghi~ / Pl: ~ii / E: fr encyclopédie] 1 Ansamblu multilateral de cunoștințe omenești. 2 (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Lucrare (de mari proporții) care dă indicații precise și ample din toate domeniile de cunoaștere. 3 Lucrare care conține ansamblul cunoștințelor fundamentale teoretice dintr-un anumit domeniu, sistematizate după un anumit plan. 4 (Fam; adesea irn; îs) ~ ambulantă Enciclopedist (3).

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografică de proporții diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoștințe, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunoștințe omenești. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulantă = persoană care are cunoștințe multe, diverse și precise. – Din fr. encyclopédie.

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. (Adesea urmat de determinări) Tip de dicționar (de obicei de mari proporții) care dă indicații precise și ample din toate domeniile de cunoștințe sau numai dintr-un anumit domeniu. Enciclopedia agricolă. ♦ Fig. Lucrare care conține ansamblul cunoștințelor fundamentale teoretice dintr-un anumit domeniu, sistematizate după un anumit plan. «Istoria P. C. (b) al U.R.S.S.» – enciclopedia cunoștințelor de bază în domeniul marxism-leninismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605.

ENCICLOPEDIE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde cunoștințe amănunțite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Operă importantă care cuprinde cunoștințele de bază dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunoștințelor omenești organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dicționar publicat între 1751 și 1772 de către învățații francezi Diderot și D’Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopédie, cf. gr. en – în, kyklos – cerc, paideia – educație].

ENCICLOPEDIE s. f. 1. ansamblu de cunoștințe multilaterale organizate metodic. 2. tip de lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde cunoștințe amănunțite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile, sistematizate alfabetic ori pe probleme sau ramuri de știință. (< fr. encyclopédie)

ENCICLOPEDIE ~i f. 1) Lucrare lexicografică ce tratează sistematic și detaliat termeni de bază (nume comune și proprii), noțiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ~ agricolă. 2) Ansamblu multilateral de cunoștințe omenești organizate metodic. [G.-D. enciclopediei; Sil. en-ci-clo-pe-di-e] /<fr. encyclopédie

enciclopedie f. 1. totalitatea cunoștințelor omenești întrunite în aceeași operă; 2. totalitatea unei singure științe: enciclopedie medicală.

*enciclopedíe f. (vgr. egkyklopaideía = égkyklos paideía, învățătură comună, generală). Totalitatea științelor și artelor întrunite într’o singură carte: Enciclopedia luĭ Diderot și d’Alembert în seculu XVIII. Totalitatea uneĭ singure științe: enciclopedie medicală.

enchiclopedie sf vz enciclopedie

enghiclopedie sf vz enciclopedie

ențiclopedie sf vz enciclopedie

enciclopedie (desp. -ci-clo-) s. f., art. enciclopedia, g.-d. art. enciclopediei; pl. enciclopedii, art. enciclopediile (desp. -di-i-)

enciclopedie (-ci-clo-) s. f., art. enciclopedia, g.-d. art. enciclopediei; pl. enciclopedii, art. enciclopediile

enciclopedie s. f. (sil. -clo-), art. enciclopedia, g.-d. art. enciclopediei; pl. enciclopedii, art. enciclopediile

ENCICLOPEDIE s. f. (< fr. encyclopédie, cf. gr. en „în” + kyklos „cerc” + paideia „educație”, „învățământ”): lucrare lexicografică de mare întindere, care cuprinde sistematic cunoștințe amănunțite, termeni de bază (nume comune și proprii) dintr-un singur domeniu (e. de specialitate) sau din toate domeniile cunoașterii umane (e. universală), fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri de activitate. Lucrări cu caracter enciclopedic au existat încă din antichitate: la egipteni (în mileniul al doilea î.e.n.), la chinezi (în secolele al XII-lea – al X-lea î.e.n.), la greci, la romani, la arabi etc. În evul mediu a apărut prima e. alfabetică (în secolul al XIII-lea) și primele e. pe specialități (istorică, agricolă, medicală, veterinară etc.). O mare circulație au cunoscut în secolul al XVIII-lea, în Europa, Dictionnaire historique et critique („Dicționar istoric și critic”) editat în două volume de P. Bayle, între 1695-1697, și Dicționarul artelor și științelor, editat în 1728 de E. Chambers. Acesta din urmă a constituit punctul de plecare în editarea celebrei opere a enciclopediștilor francezi: Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meșteșugurilor, apărut(ă) la Paris între 1751-1780, în 35 de volume, sub conducerea lui D. Diderot (cu excepția ultimelor 7 volume, editate fără participarea lui). La elaborarea acestei e. au luat parte cele mai luminate minți ale epocii (filozofi, scriitori, savanți, economiști, ingineri, medici, specialiști militari etc.): D’Alembert, Helvetius, Holbach, Rousseau, Voltaire, Condillac, Condorcet, Montesquieu, Buffon, Daubenton, Turgot, Quesnay etc. Ea prezintă un bilanț al tuturor cunoștințelor dobândite până atunci de omenire. Sunt criticate în ea – iscusit voalat – instituțiile politice, juridice și economice feudale, dogmele și superstițiile religioase, concepțiile înapoiate și prejudecățile etc. Ea constituie un adevărat monument al filosofiei iluministe a veacului și a avut un rol deosebit în pregătirea ideologică a revoluției burgheze din Franța de la 1789. Pe baza tradiției create de această e., în întreaga Europă a început editarea unor e. cu caracter universal (în Anglia, între 1768-1771; în Germania, una între 1808-1811 și alta între 1818-1890; în Franța, una între 1866-1888 și alta între 1885-1902; în Italia, între 1875-1888; în Rusia, între 1890-1907 etc.). Prima încercare de elaborare a unei e. românești a fost făcută de o societate literară din lași, condusă de Gheorghe Asachi, care a publicat în 1842 o fasciculă dintr-un Lexicon de conversație. Prima e. românească realizată este însă Enciclopedia română, care a apărut la Sibiu între anii 1898-1904, în trei volume, sub auspiciile Astrei. Ea a fost alcătuită de un colectiv de peste 200 de oameni de știință, de cultură și de artă din toate provinciile istorice românești, sub conducerea lui Corneliu Diaconovici (1859-1923), prim-secretar al Astrei. Este o operă de sintetizare a valorilor culturii noastre naționale, având 3000 de pagini și tratând 40.000 de termeni – comuni și proprii – din toate domeniile de activitate. Ea rămâne ca o expresie vie a devotamentului intelectualității românești față de idealul sfânt al unității politice și culturale a poporului român. Înainte de primul război mondial, ea a avut o largă răspândire în toate zonele locuite de români. Între 1963-1966 a apărut în București, editat de Academia Română, Dicționarul enciclopedic român, în patru volume (I – 1963, II – 1964, III – 1965 și IV- 1966).

ENCICLO- „ansamblu, sistem, ciclic circular”. ◊ gr. enkyklia „ansamblul științelor” > fr. encyclo-, engl. id., it. enciclo- > rom. enciclo-. □ ~ped (v. -ped₁), s. m., persoană care are cunoștințe enciclopedice; ~pedie (v. -pedie), s. f., 1. Tip de lucrare lexicografică, de diferite mărimi, care tratează sistematic termeni de bază, noțiuni dintr-un domeniu sau din toate domeniile de activitate umană. 2. Ansamblu multilateral de cunoștințe omenești.

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

ENCICPLOPEDÍE (< fr. {i}; {s} gr. egkyklia „ansamblul științelor” + paideia „educație, învățătură”) s. f. 1. Ansamblu multilateral de cunoștințe umane. 2. Tip d lucrare lexicografică, de diferite proporții, care tratează sistematic termeni, noțiuni sau nume proprii din toate domeniile de activitate sau dintr-un singur domeniu, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri (e. tematice). În funcție de concepție și de consemnarea noțiunilor și realităților, e. pot avea un caracter universal, cuprinzând informații generale, sau național, conținând referiri exclusive la cultura și civilizația unei țări sau ale unui popor. Lucrări cu caracter enciclopedic au apărut, încă din cele mai vechi timpuri, la chinezi, egipteni, greci, romani, arabi. Termenul de e. a fost introdus în Evul Mediu. Prima enciclopedie modernă, tratând termenii în ordine alfabetică, a fost cea a lui J.H. Alsted, din 1630 (Encyclopaedia VII tomus). În sec. 18 apare „Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meșteșugurilor”, realizată de savanți francezi, care a avut un mare rol în difuzarea culturii iluministe. Printre cele mai importante e. se numără: „Encyclopaedia Britannica” (30 vol.; 1978; prima ediție în 3 vol., apărută între 1768 și 1771), „Der Grosse Brockhaus” (12 vol., 1977-1981), „Meyers Neues Lexicon” (18 vol., 1972-1978), „Enciclopedia hispano-americană”, editată de Espasa Calpe (80 vol., 1905-1933), „Enciclopedia italiană Treccani” (37 vol., 1929-1939), „Larousse du XX^e siècle” (6 vol., 1929-1933), „Grand Larousse Encyclopédique” (10 vol., 1960-1964), „Marea enciclopedie sovietică” (ed. I, 66 vol., 1925-1947), „Encyclopedie de l’Islam” (4 vol. + 5 fasc., prima ediție 1913-1936), „Enciclopedia americană” (30 vol., 1962), „Marele dicționar enciclopedic italian” (20 vol., 1966-1973), „Encyclopaedia Universalis” (lucrare franceză în 30 vol., realizată prin colaborarea a c. 4.000 de specialiști din întreaga lume, 1968-1975), „Encyclopaedia Judaica” (16 vol., 1971). Cea mai veche e. românească este „Enciclopedia română”, editată de ASTRA (3 vol., 1898-1904) și coordonată de Corneliu Diaconovici; în 1931, I.A. Candrea și Gh. Adamescu au publicat Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească”; între 1938 și 1943, sub conducerea lui D. Gusti, a fost editată „Enciclopedia României” (4 vol.); în 1940, s-a publicat „Enciclopedia Cugetarea”, elaborată de Lucian Predescu; în 1962-1967 a apărut „Dicționarul enciclopedic român” (4 vol.), „Micul dicționar enciclopedic” (1972 prima ediție), „Dicționar enciclopedic” (vol. I, 1993; vol. II, 1996; vo. III, 1999, vol. IV 2001, vol. V, 2004, vol. VI, 2006, vol. VII, 2009).