encefal sn [At: TURNESCU, MED. OP. 242^r / V: (înv) enchef~ / A și: (rar) ~cefal / Pl: ~e, ~uri / E: fr encéphale] Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian.

*ENCEFAL sbst. 🫀 Totalitatea centrelor nervoase care, la toate animalele vertebrate, sînt închise în cavitatea craniană (🖼 1984) [fr.].

ENCEFAL, encefale, s. n. (Anat.) Creier (1). Neuronii care transmit excitația de la sistemul nervos central, adică de la encefal sau măduva spinării la mușchi... se numesc neuroni centrifugi sau motori. ANATOMIA 187.

ENCEFAL s.n. Totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. [Pl. -luri, -le. / < fr. encéphale, cf. gr. en – în, kephale – cap].

ENCEFAL¹ s. n. totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. (< fr. encéphale)

ENCEFAL ~e n. Parte a sistemului nervos central situată în cutia craniană; creier. /<fr. encéphale

encefal n. totalitatea organelor conținute în cavitatea craniului.

*encefál și (maĭ bine) encéfal n., pl. e (vgr. egképhalos d. én, în, și kephalé, cap). Anat. Creĭer.

enchefal sn vz encefal

-ENCEFALIE elem. encefal²(o)-.

ENCEFAL²(O), -ENCEFAL, -ENCEFALIE elem. „creier, encefal; cerebral”. (< fr. encéphal/o/-, -encéphale, -encéphalie, cf. gr. enkephalos)

encefal s. n., pl. encefale

encefal s. n., pl. encefale

encefal s. n., pl. encefale

-ENCEFAL „creier”. ◊ gr. enkephalos „creier” > fr. -encéphale, it. -encefalo > rom. -encefal.

ENCEFAL-, v. ENCEFALO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere intensă a capului; ~atrofie (v. -atrofie), s. f., proces de atrofiere a creierului; ~emie (v. -emie), s. f., umflătură nedureroasă cerebrală congenitală; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare vizuală provocată de leziuni cerebrale.

-ENCEFALIE „creier, encefal, activitate cerebrală”. ◊ gr. enkephalos „creier” > fr. -encéphalie, it. -encefalia, germ. -enzephalie > rom. -encefalie.

ENCEFALO- „creier, encefal, cerebral”. ◊ gr. enkephalos „creier” > fr. encéphalo-, engl. id., it. encefalo-, germ. enzephalo- > rom. encefalo-. □ ~atriografie (v. atrio-, v. -grafie), s. f., tehnică mixtă de encefalografie și arteriografie, utilizată pentru evidențierea aportului sanguin în regiunea cerebrală; ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a encefalului; ~cistocel (v. cisto-, v. -cel₂), s. n., tip de hernie a encefalului în care sistemul ventricular comunică cu cavitatea encefalocelului; ~cistomeningocel (v. cisto-, v. meningo-, v. -cel₂), s. n., varietate de encefalocel în care există o cantitate de lichid între meninge și porțiunea de creier herniat; ~displazie (v. dis-, v. -plazie), s. f., anomalie în dezvoltarea țesuturilor sistemului nervos central; ~grafie (v. -grafie), s. f., metodă de examinare radiografică a encefalului; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine radiologică a encefalului; ~id (v. -id), adj., care are aparența sau consistența encefalului; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune de calciu intracerebrală solitară sau multiplă; ~malacie (v. -malacie), s. f., înmuiere patologică a creierului; ~megalie (v. -megalie), s. f., hipertrofie a unei părți a encefalului; ~mere (v. -mer), s. n. pl., segmente succesive ale creierului embrionar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel₂), s. n., malformație în care se asociază în același sac herniar un encefalocel cu un mielocel; ~mielografie (v. mielo-, v. -grafie), s. f., explorare radiologică a encefalului și a măduvei spinării; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune organică a creierului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie cerebrală; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru examinarea interiorului cutiei craniene; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a encefalului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a encefalului.

ENCEFAL s. v. creier.

encefal s. v. CREIER.