2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emul, ~ă smf [At: HELIADE, O. I, 380 / A și: (înv) emul / Pl: ~i, ~e / E: fr émule, lat emulus] Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate Si: concurent, rival.

EMÚL, emuli, s. m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate. – Din fr. émule, lat. aemulus.

EMÚL, emuli, s. m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate. – Din fr. émule, lat. aemulus.

EMÚL, emuli, s. m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva activînd în același domeniu; rival, concurent (în special în artă și în știință). După Alecsandri și Eminescu, care au creat adevărata limbă poetică pentru lirica noastră, Vlahuță e demnul urmaș și emul al lor. GHEREA, ST. CR. I 246. Toți emulii d-tale de aceeași școală vor gîndi toată noaptea... la isprava d-tale. CARAGIALE, O. VII 231. În școala de la Măgureanu... emulii lui Corai predau tinerilor greci și feciorilor noștri de boier «Memorabiile lui Socrate», «Phedon» și «Metafizica» lui Aristot. GHICA, S. A. 69.

EMÚL s.m. Rival, concurent (mai ales în artă, în știință). [Cf. fr. émule, lat. aemulus].

EMÚL s. m. rival, concurent (într-un domeniu). (< fr. émule, lat. aemulus)

EMÚL ~i m. Persoană care se străduiește să egaleze sau să întreacă pe cineva. /<fr. émule, lat. aemulus

*émul, -ă s. și adj., pl. m. (lat. áemulus, rival). Care caută să ajungă orĭ să-l întreacă pe altu înălțîndu-se pînă la el. V. rival.

emu smi [At: ENC. ROM. / E: fr ému] Pasăre terestră acarenată, de talie mare, originară din Australia și din Tasmania, asemănătoare cu struțul, dar lipsită de creasta cornoasă de pe cap (Dromiceius novae hollanidae).

ÉMU, emu, s. m. Pasăre terestră de talie mare, originară din Australia, asemănătoare cu struțul, dar lipsită de creastă (Dromiceius novaehollandiae). [Acc. și: emú] – Din fr. emu, germ. Emu.

EMÚ s. m. invar. Pasăre terestră de talie mare, originară din Australia, asemănătoare cu struțul, dar lipsită de creastă (Dromiceius novaehollandiae). – Din fr. émou, germ. Emu.

EMÚ s.m. Pasăre mare asemănătoare cu cazuarul, fără creastă, care trăiește prin regiunile de stepă și deșert din Australia și Tasmania. [< fr. ému, germ. Emu].

EMÚ s. m. inv. pasăre mare, asemănătoare cu cazuarul, fără creastă, care trăiește prin regiunile de stepă și deșert din Australia și Tasmania. (< fr. émou, germ. Emu)

EMÚ m. invar. Pasăre originară din Australia, asemănătoare cu struțul, dar lipsită de creasta cornoasă de pe cap. /<germ. Emu


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emúl (concurent) s. m., pl. emúli

ému (pasăre) s. m., art. émul; pl. ému


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMUL s. concurent, rival. (~ al cuiva în cîmpul literaturii.)

arată toate definițiile

Intrare: emul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emul
  • emulul
  • emulu‑
plural
  • emuli
  • emulii
genitiv-dativ singular
  • emul
  • emulului
plural
  • emuli
  • emulilor
vocativ singular
plural
Intrare: emu
emu (acc. é) substantiv masculin
substantiv masculin (M68)
Surse flexiune: DOOM
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emu
  • emul
  • emu‑
plural
  • emu
  • emu
genitiv-dativ singular
  • emu
  • emului
plural
  • emu
  • emulor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M94)
Surse flexiune: DMLR, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emu
  • emuul
  • emuu‑
plural
  • emu
genitiv-dativ singular
  • emu
  • emuului
plural
  • emu
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)