12 definiții pentru empirism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

empirism sns [At: POTECA, F. 59/5 / S și: ~izm / E: fr empirisme] 1 Concepție gnoseologică care consideră experiența senzorială ca unică sursă a cunoașterii. 2 (Îs) ~ logic Variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. 3 Practică bazată pe medicina empirică (4). 4 (Dep) Șarlatanie. 5 Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstractizării științifice.

EMPIRÍSM s. n. Teorie epistemiologică potrivit căreia informația autentică despre lume trebuie obținută prin mijloace a posteriori, astfel încât nimic nu poate fi gândit fără să fi fost mai întâi simțit. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.

EMPIRÍSM s. n. Doctrină care consideră experiența senzorială ca primă sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.

EMPIRÍSM s. n. 1. Curent filozofic care consideră experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. 2. Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstracției științifice. Pentru majoritatea actorilor noștri s-a pus, în ultimii ani, și se pune cu extremă acuitate astăzi, problema schimbării mijloacelor lor de creație, renunțarea la empirismul boem care a domnit în lumea teatrului burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 9/1.

EMPIRÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care socotește experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. Folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experiență].

EMPIRÍSM s. n. 1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ♦ ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. (< fr. empirisme)

EMPIRÍSM n. 1) Concepție filozofică care consideră experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii. 2) Tratare a unor probleme numai pe baza datelor experienței, fără a apela la teorie. /<fr. empirisme

empirism n. 1. medicină fundată numai pe experiență; 2. șarlatanie medicală; 3. filozofie empirică care atribue numai experienței origina cunoștințelor noastre (în opozițiune cu idealismul și raționalismul): empirismul lui Locke.

*empirízm n., pl. e (d. empiric). Medicină băbească, adică fundată numaĭ pe experiență. Șarlatanie medicală. Credința filosofilor empiricĭ, care atribue numaĭ experiențeĭ originea științeĭ noastre (în opoz. cu idealizmu și raționalizmu).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

Intrare: empirism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • empirism
  • empirismul
  • empirismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • empirism
  • empirismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)