EMPIRISM s.n. 1. Concepție gnoseologică care socotește experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii, negînd valoarea abstracțiilor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunțînd la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrînse. 2. Folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experiență].