2 intrări

11 definiții

EMONDÁRE, emondări, s. f. Emondaj. – V. emonda.

EMONDÁRE, emondări, s. f. Emondaj. – Cf. fr. émonder.

emondáre s. f., g.-d. art. emondắrii; pl. emondắri

emondáre s. f., g.-d. art. emondării; pl. emondări

EMONDÁRE s.f. Acțiunea de a emonda și rezultatul ei; emondaj, emondație. [< emonda].

EMONDÁ, emondez, vb. I. Tranz. A tăia ramurile de pe trunchiurile arborilor în perioada de creștere pentru a stimula dezvoltarea lor în înălțime. – Din fr. émonder.

*emondá (a ~) (a curăța arborii de crengi) vb., ind. prez. 3 emondeáză

emondá vb., ind. prez. 3 sg. emondeáză

EMONDÁ vb. I. tr. A curăța arborii de crăci. [< fr. émonder, cf. lat. emundare – a curăța].

EMONDÁ, emondéz, vb. I. Tranz. A curăța arborii de crăci în perioada de creștere pentru a stimula dezvoltarea lor în înălțime. (cf. fr. émonder, lat. emundare)

A EMONDÁ ~éz tranz. (arbori) A curăța de ramuri pentru a stimula creșterea în înălțime. /<fr. émonder

Intrare: emonda
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emonda emondare emondat emondând singular plural
emondea emondați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) emondez (să) emondez emondam emondai emondasem
a II-a (tu) emondezi (să) emondezi emondai emondași emondaseși
a III-a (el, ea) emondea (să) emondeze emonda emondă emondase
plural I (noi) emondăm (să) emondăm emondam emondarăm emondaserăm, emondasem*
a II-a (voi) emondați (să) emondați emondați emondarăți emondaserăți, emondaseți*
a III-a (ei, ele) emondea (să) emondeze emondau emonda emondaseră
Intrare: emondare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emondare emondarea
plural emondări emondările
genitiv-dativ singular emondări emondării
plural emondări emondărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)