18 definiții pentru eminență eminenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eminență sf [At: TEODOROVICI, M. 50/5 / V: (înv) ~ție / Pl: ~țe / E: fr éminence, it eminenza, lat eminentia] 1 Superioritate. 2 (Îlav) În ~ În special. 3 (Urmat de un adjectiv posesiv) Titlu onorific dat cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. 4 (Îs) ~ cenușie (rar, gri) Persoană influentă care manevrează un personaj oficial, un partid politic sau o organizație etc. 5 (Înv) Titlu dat mitropoliților sau episcopilor ortodocși. 6 (Frm) Elevație de teren Vz dâmb, colină, ieșitură, proeminență. 7 Parte a unei construcții situată deasupra terenului. 8 (Aht; înv) Parte a unei construcții situate deasupra terenului. 9 (Atm; înv) Apofiză. 10 (Imp) Iminență.

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu onorific conferit cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminență cenușie = colaborator apropiat al unui conducător de stat, demnitar etc. care acționează din umbră, fără a se face observat. – Din fr. éminence, lat. eminentia.

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat cardinalilor și (în trecut) episcopilor catolici. ◊ Eminență cenușie = persoană influentă care, din umbră, manevrează un personaj oficial, un partid etc. – Din fr. éminence, lat. eminentia.

EMINÉNȚĂ, eminențe, s. f. (De obicei însoțit de pron. pos., cu valoare de pronume de reverență) Titlu dat episcopilor și cardinalilor catolici. La unsprezece și jumătate vine eminența sa nunțiul papal. VORNIC, P. 104.

EMINÉNȚĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franțuzism) Proeminență, ieșitură. [Cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentia – înălțime].

EMINÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă cardinalilor. ♦ ~ cenușie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid. 2. proeminență, ieșitură. (< fr. éminence, lat. eminentia)

EMINÉNȚĂ ~e f. 1) Supremație intelectuală; spirit dominant. 2) Formulă de adresare către cardinali și (în trecut) către episcopii catolici. /<fr. éminence, lat. eminentia

eminență f. 1. înălțime, înălțătură; 2. fig. înălțime morală, superioritate; 3. titlu dat cardinalilor.

*eminénță s. (lat. eminentia). Înălțime de teren (V. dîmb). Proeminență. Fig. Distincțiune, superioritate. Titlu dat cardinalilor.

eminenție sf vz eminență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

eminénță (proeminență, superioritate) s. f., g.-d. art. eminénței; pl. eminénțe

Eminénță (termen de adresare) s. f.

eminénță s. f., g.-d. art. eminénței; pl. eminénțe

Eminénță (termen de adresare) s. f.

!Eminénța Sa loc. pr., g.-d. Eminénței Sále, pl. Eminénțele Lor

!Eminénța Voástră loc. pr., g.-d. Eminénței Voástre

Eminénțele Voástre loc pr.

Eminénța sa (voastră) s. f. art. + adj., g.-d. Eminénței sále (voástre)

Intrare: eminență
eminență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • eminență
  • eminența
plural
  • eminențe
  • eminențele
genitiv-dativ singular
  • eminențe
  • eminenței
plural
  • eminențe
  • eminențelor
vocativ singular
plural
eminenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.