2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emers, ~ă a [At: LM / Pl: ~rși, ~e / E: emerge] (Îoc submers; d. radiații, corpuri etc.) 1 Care a ieșit dintr-un mediu după ce l-a străbătut. 2 (D. plante acvatice) La care unele organe se dezvoltă la suprafața apei.

EMÉRS, -Ă adj. (op. submers) Care apare, care iese din apă. ♦ (Despre plante acvatice) La care unele organe se dezvoltă la suprafața apei. [< germ. emers].

EMÉRS, -Ă adj. 1. care iese la suprafața apei. 2. (bot.; despre muguri, nervuri) bine reliefat pe suprafața unui organ. ◊ (despre plante acvatice) la care unele organe se dezvoltă la suprafața apei. (< germ. emers)

EMÉRS ~să (~și, ~se) (despre plante) Care are organele dezvoltate la suprafața apei. /<germ. emers

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A părăsi un sistem de medii. – Din fr. émerger.

emerge vi [At: MARIN, F. 448 / Pzi: 3 emerge / E: lat emergere, fr émerger] (Fiz; d. radiații) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat.

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émerger.

EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere)

A EMÉRGE emérg intranz. (despre radiații, corpuri etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. /<fr. émerger, lat. emergere

*emérg, emérs, a emerge v. intr. (lat. e-mérgere. V. merg). Ĭes, mă văd deasupra apeĭ: o stîncă emergea din apă. Întrec în înălțime, ĭes deasupra mediuluĭ. Fig. Răsar, apar, mă manifest: virtutea emerge încet-încet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emérs adj. m., pl. emérși; f. sg. emérsă, pl. emérse

emérge vb., ind. prez. 3 sg. emérge


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

emérge (-g, emérs), vb. – A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergență, s. f.; emersiune, s. f., din lat.

Intrare: emers
emers adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emers
  • emersul
  • emersu‑
  • emersă
  • emersa
plural
  • emerși
  • emerșii
  • emerse
  • emersele
genitiv-dativ singular
  • emers
  • emersului
  • emerse
  • emersei
plural
  • emerși
  • emerșilor
  • emerse
  • emerselor
vocativ singular
plural
Intrare: emerge
verb (V653)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • emerge
  • emergere
  • emers
  • emersu‑
  • emergând
  • emergându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • emerge
(să)
  • emeargă
  • emergea
  • emerse
  • emersese
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • emerg
(să)
  • emeargă
  • emergeau
  • emerseră
  • emerseseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

emerge

etimologie: