2 intrări

7 definiții

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A părăsi un sistem de medii. – Din fr. émerger.

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émerger.

emérge vb., ind. prez. 3 sg. emérge

EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere)

emérge (-g, emérs), vb. – A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergență, s. f.; emersiune, s. f., din lat.

A EMÉRGE emérg intranz. (despre radiații, corpuri etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. /<fr. émerger, lat. emergere

*emérg, emérs, a emerge v. intr. (lat. e-mérgere. V. merg). Ĭes, mă văd deasupra apeĭ: o stîncă emergea din apă. Întrec în înălțime, ĭes deasupra mediuluĭ. Fig. Răsar, apar, mă manifest: virtutea emerge încet-încet.

Intrare: emerge
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) emerge emergere emers emergând singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea) emerge (să) emeargă emergea emerse emersese
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele) emerg (să) emeargă emergeau emerseră emerseseră
Intrare: emergere
emergere infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emergere emergerea
plural emergeri emergerile
genitiv-dativ singular emergeri emergerii
plural emergeri emergerilor
vocativ singular
plural