embriologie sf [At: CONTA, E. F. 276 / P: ~bri-o~ / Pl: ~ii / E: fr embryologie] Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele dezvoltării lui. corectat(ă)

EMBRIOLOGIE s. f. Parte a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului în toate fazele dezvoltării lui. – Pronunțat: -bri-o-.

EMBRIOLOGIE s.f. Ramură a biologiei care studiază embrionul în dezvoltarea lui. [Gen. -iei. / < fr. embryologie, cf. gr. embryon – embrion, logos – studiu].

EMBRIOLOGIE s. f. ramură a biologiei care studiază embrionul. (< fr. embryologie)

EMBRIOLOGIE f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul embrionului (în dezvoltarea lui). [G.-D. embriologiei; Sil. em-bri-o-lo-gie] /<fr. embryologie

*embriologíe f. (embrion și -logie). Știința formăriĭ și dezvoltăriĭ embrionuluĭ.

embriologie (desp. -bri-o-) s. f., art. embriologia, g.-d. embriologii, art. embriologiei

embriologie (-bri-o-) s. f., art. embriologia, g.-d. embriologii, art. embriologiei

embriologie s. f. (sil. -bri-o-), art. embriologia, g.-d. embriologii, art. embriologiei

EMBRIO- „embrion, germen”. ◊ gr. embryon „fetus, germen, embrion” > fr. embryo-, germ. id., engl. id. > rom. embrio-. □ ~blast (v. -blast), s. n., parte a discului germinal din care se dezvoltă embrionul propriu-zis; ~cardie (v. -cardie), s. f., ritm cardiac patologic, care apare în miocarditele grave; ~ctonie (v. -ctonie), s. f., acțiune de suprimare a embrionului în matrice; ~fite (v. -fit), s. f. pl., grup de plante care, în cursul dezvoltării lor ontogenetice, formează un embrion; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre plante) Care generează și poartă embrioni. 2. s. n., Strat saciform și dilatat de celule care poartă embrionii din arhegoane, la licopodiacee. 3. s. n., Formațiune înconjurată de o membrană rezistentă, constituită din embrionul hexacant de cestode; ~ftorie (v. -ftorie), s. f., lezare toxică a embrionului; ~gen (v. -gen₁), adj., care generează embrionul; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de transformare succesivă a oului și embrionului pînă la ecloziune sau naștere; sin. embriogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., embriogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care se ocupă cu descrierea embrionului; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu un embrion; sin. embriomorf; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., membrană extraembrionară; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în embriologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază stadiile de dezvoltare embrionară; ~morf (v. -morf), adj., embrioid*; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu clarificarea embrionului; ~patie (v. -patie), s. f., maladie apărută în cursul dezvoltării embrionare; ~tocie (v. -tocie), s. f., expulzare spontană sau provocată a fătului din cavitatea uterină, înainte ca acesta să fie viabil; sin. avort; ~tom (v. -tom), s. n., 1. Instrument utilizat în embriotomie. 2. Somatotom*; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare intrauterină pe cale obstetricală a fătului mort; ~trof (v. -trof), adj., care furnizează substanțele nutritive folosite în timpul gestației; ~trofie (v. -trofie), s. f., ansamblu de procese prin care se asigură nutriția oului, a embrionului sau a fătului.

EMBRIOLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. embryon „embrion” + logos „studiu”) s. f. Știință care studiază transformările succesive ale oului (ontogenia), necesare pentru a ajunge la constituirea unui organism asemănător ascendenților (părinților). A fost fundamentată științific după descoperirea ovulului mamiferelor și a elementelor ce constituie foițele embrionare la vertebratele amniote (K.E. von Baer, 1827). În sec. 20, legea biogenetică fundamentală (E. Haeckel, H. Müller), abandonarea teoriei generației spontane, consolidarea evoluționismului a oferit e. largi posibilități de diversificare. ◊ E. experimentală studiază cauzele și mecanismele dezvoltării embrionare. ◊ E. morfologică studiază histologia și citologia embrionului uman și introduce noțiunea de potențial morfogenetic, care înlocuiește diversitatea calitativă prin diferențieri pur cantitative.