4 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

elis sf vz elice1[1] corectată

  1. În original, cuv. fără accent — LauraGellner

ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elida vtrp [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) elide / Pzi: ~dez, elid / E: fr élider, lat elidere] 1-2 A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.

ELIDÁ, pers. 3 elidează, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvînt înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor. În versul: «Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvîntul «cu» a fost elidată.Refl. pas. Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.

ELIDÁ vb. I. tr. A suprima vocala finală a unui cuvânt când cuvântul următor începe cu o vocală; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -dează, part. -dat. / < fr. élider, it., lat. elidere – a da afară].

ELIDÁ vb. tr. a face o eliziune. (< fr. élider, lat. elidere, a scoate)

elidà v. a suprima o vocală finală, în vorbire sau în scris.

Elida f. țară în Grecia antică, la V. de Peloponez.

*elíd, -ís, a -íde v. tr. (lat. elído, elídere) și elidéz v. tr. (fr. élider. V. coliziune, leziune). Gram. Suprim o vocală, fac o eliziune, precum: n’am, e’n casă îld. nu am, e în casă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidá vb., ind. prez. 1 sg. elidéz; 3 sg. și pl. elideáză; ger. elidând

elida (ind. prez. 3 sg. se elide[1], perf. c. s-a elidat)

  1. Conjugare improbabilă. Posibil o contaminare de la a elide. — Ladislau Strifler

elid, elide 3, elidat (după conj. I) prt., elide inf.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ELIDA (ELIS), nume dat în Grecia antică regiunii din NV Peloponesului, celebră prin orașul Olimpia, în care se organizau, o dată la patru ani, Jocurile Olimpice. – Școala din ~ și Eritreea, școală filozofică „socratică” din Grecia antică, de orientare eclectică, fundată de Fedon din Elis (sec. 4 î. Hr.).

Intrare: elis
elis
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Elis
Elis
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: elis
elis participiu
participiu (PT4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elis
  • elisul
  • eli
  • elisa
plural
  • eliși
  • elișii
  • elise
  • elisele
genitiv-dativ singular
  • elis
  • elisului
  • elise
  • elisei
plural
  • eliși
  • elișilor
  • elise
  • eliselor
vocativ singular
plural
Intrare: elida
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elida
  • elidare
  • elidat
  • elidatu‑
  • elidând
  • elidându‑
singular plural
  • elidea
  • elidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elidez
(să)
  • elidez
  • elidam
  • elidai
  • elidasem
a II-a (tu)
  • elidezi
(să)
  • elidezi
  • elidai
  • elidași
  • elidaseși
a III-a (el, ea)
  • elidea
(să)
  • elideze
  • elida
  • elidă
  • elidase
plural I (noi)
  • elidăm
(să)
  • elidăm
  • elidam
  • elidarăm
  • elidaserăm
  • elidasem
a II-a (voi)
  • elidați
(să)
  • elidați
  • elidați
  • elidarăți
  • elidaserăți
  • elidaseți
a III-a (ei, ele)
  • elidea
(să)
  • elideze
  • elidau
  • elida
  • elidaseră
verb (VT628)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elide
  • elidere
  • elis
  • elisu‑
  • elizând
  • elizându‑
singular plural
  • elide
  • elideți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elid
(să)
  • elid
  • elideam
  • elisei
  • elisesem
a II-a (tu)
  • elizi
(să)
  • elizi
  • elideai
  • eliseși
  • eliseseși
a III-a (el, ea)
  • elide
(să)
  • eli
  • elidea
  • elise
  • elisese
plural I (noi)
  • elidem
(să)
  • elidem
  • elideam
  • eliserăm
  • eliseserăm
  • elisesem
a II-a (voi)
  • elideți
(să)
  • elideți
  • elideați
  • eliserăți
  • eliseserăți
  • eliseseți
a III-a (ei, ele)
  • elid
(să)
  • eli
  • elideau
  • eliseră
  • eliseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

elida elide

  • 1. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • În versul: «Și atâta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvântul «cu» a fost elidată.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.
      surse: DLRLC

etimologie: