22 de definiții pentru elen (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELEN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elin, -ă adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.

elen, ~ă [At: (cca 1618) GCR I, 51/12 / V: elin smf, a / Pl: ~i, ~e / E: fr héllène, lat hellenus, ngr ἒλλην] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo Si: grec, (îvr) elinic (7-8). 3 smp Popor care locuiește în Grecia. 4 a (Înv; de obicei îoc „creștin”) Păgân. 5-6 a Care aparține Greciei sau grecilor Si: elinic (2-3). 7-8 a Referitor la Grecia sau la greci Si: elinic (4-5). 9 a Originar din Grecia Si: elinic (6). 10-11 a Specific Greciei sau grecilor Si: grecesc, (înv) elenic, elinesc. 12 sf (Îf elină) Limba greacă veche.

ELEN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elin, -ă adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.

ELEN, -Ă, eleni, -e, adj. Care aparține Greciei (în special Greciei antice), propriu Greciei; grec. Coloniile grecești pontice... au răspîndit cultura elenă. IST. R.P.R. 27. Venise de la Atena ca profesor la școala comunității elene. BART, E. 23. Nu zic... că n-am început chiar a citi... poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu. ODOBESCU, S. III 62. – Variantă; elin, -ă (SADOVEANU, N. F. 32) adj.

ELEN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)

ELEN ~ă (~i, ~e) Care aparține Greciei antice sau populației ei; din Grecia antică. [Var. elin]/ <ngr. Hellen, lat. Hellenes

ELIN, -Ă adj. v. elen.

ELE f. mai ales art. Limba greacă veche. [Var. elină] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

elen adj. m., s. m., pl. eleni; adj. f., s. f. ele, pl. elene (autoritățile elene, guvernul elen)

elen adj. m., s. m., pl. eleni; adj. f., s. f. elenă, pl. elene

elen adj. m., s. m., pl. eleni; (persoană) f. sg. elenă, pl. elene

eli (limbă) s. f., g.-d. art. elinei

eli (limbă) (înv.) s. f., g.-d. art. elinei

eli (limba) adj. f., s. f., pl. eline

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ELEN adj. elenic, elinesc. (Civilizația ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

elen (elenă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elinește, adv. (în grecește).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ELEN, -Ă (< ngr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire a celor patru vechi triburi grecești (eolieni, dorieni, ionieni și ahei) din S Tesaliei, care s-a extins, din sec. 8-6 î. Hr., asupra tuturor triburilor grecești; (și la sg.) persoană care aparține populației Greciei antice. V. grec. 2. Adj. Care aparține elenilor (1), referitor la eleni. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche (vorbită până în sec. 6 inclusiv).

ELIN PELIN (pseud. lui Dimităr Ivanov) (1877-1949), scriitor bulgar. Maestru al nuvelei realiste, inspirate din viața țărănimii („Neamul Gheracilor”, „Pământul”).

Intrare: elen (adj.)
elen1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elen
  • elenul
  • elenu‑
  • ele
  • elena
plural
  • eleni
  • elenii
  • elene
  • elenele
genitiv-dativ singular
  • elen
  • elenului
  • elene
  • elenei
plural
  • eleni
  • elenilor
  • elene
  • elenelor
vocativ singular
plural
elin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elin
  • elinul
  • elinu‑
  • eli
  • elina
plural
  • elini
  • elinii
  • eline
  • elinele
genitiv-dativ singular
  • elin
  • elinului
  • eline
  • elinei
plural
  • elini
  • elinilor
  • eline
  • elinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

elen, eleadjectiv

  • 1. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Coloniile grecești pontice... au răspîndit cultura elenă. IST. R.P.R. 27. DLRLC
    • format_quote Venise de la Atena ca profesor la școala comunității elene. BART, E. 23. DLRLC
    • format_quote Nu zic... că n-am început chiar a citi... poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu. ODOBESCU, S. III 62. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.