2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

ELIDÁRE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

elidare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: elida] (Rar) 1-3 Eliziune (1-3).

ELIDÁRE s.f. Acțiunea de a elida; eliziune. [< elida].

ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elida vtrp [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) elide / Pzi: ~dez, elid / E: fr élider, lat elidere] 1-2 A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.

ELIDÁ, pers. 3 elidează, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvînt înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor. În versul: «Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvîntul «cu» a fost elidată.Refl. pas. Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.

ELIDÁ vb. I. tr. A suprima vocala finală a unui cuvânt când cuvântul următor începe cu o vocală; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -dează, part. -dat. / < fr. élider, it., lat. elidere – a da afară].

ELIDÁ vb. tr. a face o eliziune. (< fr. élider, lat. elidere, a scoate)

elidà v. a suprima o vocală finală, în vorbire sau în scris.

*elíd, -ís, a -íde v. tr. (lat. elído, elídere) și elidéz v. tr. (fr. élider. V. coliziune, leziune). Gram. Suprim o vocală, fac o eliziune, precum: n’am, e’n casă îld. nu am, e în casă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*elidáre (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidắrii; pl. elidắri

elidá (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elideáză; ger. elidấnd

elidá vb., ind. prez. 1 sg. elidéz; 3 sg. și pl. elideáză; ger. elidând

elida (ind. prez. 3 sg. se elide[1], perf. c. s-a elidat)

  1. Conjugare improbabilă. Posibil o contaminare de la a elide. — Ladislau Strifler

elid, elide 3, elidat (după conj. I) prt., elide inf.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ELIDÁRE s. f. (< elidá < fr. élider, it., lat. elidere „a elimina”): v. eliziúne.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ELIDA (ELIS), nume dat în Grecia antică regiunii din NV Peloponesului, celebră prin orașul Olimpia, în care se organizau, o dată la patru ani, Jocurile Olimpice. – Școala din ~ și Eritreea, școală filozofică „socratică” din Grecia antică, de orientare eclectică, fundată de Fedon din Elis (sec. 4 î. Hr.).

Intrare: elidare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elidare
  • elidarea
plural
  • elidări
  • elidările
genitiv-dativ singular
  • elidări
  • elidării
plural
  • elidări
  • elidărilor
vocativ singular
plural
Intrare: elida
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elida
  • elidare
  • elidat
  • elidatu‑
  • elidând
  • elidându‑
singular plural
  • elidea
  • elidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elidez
(să)
  • elidez
  • elidam
  • elidai
  • elidasem
a II-a (tu)
  • elidezi
(să)
  • elidezi
  • elidai
  • elidași
  • elidaseși
a III-a (el, ea)
  • elidea
(să)
  • elideze
  • elida
  • elidă
  • elidase
plural I (noi)
  • elidăm
(să)
  • elidăm
  • elidam
  • elidarăm
  • elidaserăm
  • elidasem
a II-a (voi)
  • elidați
(să)
  • elidați
  • elidați
  • elidarăți
  • elidaserăți
  • elidaseți
a III-a (ei, ele)
  • elidea
(să)
  • elideze
  • elidau
  • elida
  • elidaseră
verb (VT628)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elide
  • elidere
  • elis
  • elisu‑
  • elizând
  • elizându‑
singular plural
  • elide
  • elideți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elid
(să)
  • elid
  • elideam
  • elisei
  • elisesem
a II-a (tu)
  • elizi
(să)
  • elizi
  • elideai
  • eliseși
  • eliseseși
a III-a (el, ea)
  • elide
(să)
  • eli
  • elidea
  • elise
  • elisese
plural I (noi)
  • elidem
(să)
  • elidem
  • elideam
  • eliserăm
  • eliseserăm
  • elisesem
a II-a (voi)
  • elideți
(să)
  • elideți
  • elideați
  • eliserăți
  • eliseserăți
  • eliseseți
a III-a (ei, ele)
  • elid
(să)
  • eli
  • elideau
  • eliseră
  • eliseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

elidare

  • 1. Acțiunea de a elida și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: eliziune

etimologie:

  • vezi elida
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

elida elide

  • 1. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • În versul: «Și atâta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvântul «cu» a fost elidată.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.
      surse: DLRLC

etimologie: