elida vtrp [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) elide / Pzi: ~dez, elid / E: fr élider, lat elidere] 1-2 A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.

ELIDA, pers. 3 elidează, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvînt înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor. În versul: «Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvîntul «cu» a fost elidată. ◊ Refl. pas. Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.

ELIDA vb. I. tr. A suprima vocala finală a unui cuvînt cînd cuvîntul următor începe cu o vocală; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -dează, part. -dat. / < fr. élider, it., lat. elidere – a da afară].

ELIDA vb. tr. a face o eliziune. (< fr. élider, lat. elidere, a scoate)

elidà v. a suprima o vocală finală, în vorbire sau în scris.

Elida f. țară în Grecia antică, la V. de Peloponez.

elide v vz elida

*elíd, -ís, a -íde v. tr. (lat. elído, elídere) și elidéz v. tr. (fr. élider. V. coliziune, leziune). Gram. Suprim o vocală, fac o eliziune, precum: n’am, e’n casă îld. nu am, e în casă.

elida (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 1 sg. elidez, 3 elidează; conj. prez. 1 sg. să elidez, 3 să elideze

elida (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elidează; ger. elidând

elida vb., ind. prez. 1 sg. elidez; 3 sg. și pl. elidează; ger. elidând

elida (ind. prez. 3 sg. se elide^[1], perf. c. s-a elidat)

elid, elide 3, elidat (după conj. I) prt., elide inf.

ELIDA (ELIS), nume dat în Grecia antică regiunii din NV Peloponesului, celebră prin orașul Olimpia, în care se organizau, o dată la patru ani, Jocurile Olimpice. – Școala din ~ și Eritreea, școală filozofică „socratică” din Grecia antică, de orientare eclectică, fundată de Fedon din Elis (sec. 4 î. Hr.).