11 definiții pentru electrotehnic electrotecnic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicării lor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparține electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. – Din fr. électrotechnique.

electrotehnic, ~ă [At: LEG. EC. Pl: 78 / V: (rar) ~ecn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrotechnique] 1 sf Știință care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicațiilor lor tehnice. 2 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 3-4 a Care aparține electrotehnicii (1-2). 5-6 a Privitor la electrotehnică (1-2). 7-8 Specific electrotehnicii (1-2). 9 a Privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice.

ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -e, adj. De electrotehnică, privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. Astăzi, datorită ajutorului frățesc și dezinteresat al Uniunii Sovietice, colaborării strînse cu țările de democrație populară, precum și investițiilor masive făcute de guvern, avem o industrie electrotehnică proprie. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2458.

ELECTROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la electrotehnică. [Cf. fr. électrotechnique].

ELECTROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la electrotehnică. II. s. f. 1. ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice sub aspectul aplicării lor în tehnică. 2. ramură a tehnicii care studiază aceste aplicații. (< fr. électrotechnique)

ELECTROTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de electrotehnică; propriu electrotehnicii. /<fr. électrotechnique

electrotecnic, ~ă a, smf vz electrotehnic

*electrotécnic și -téhnic, -ă adj. Relativ la aplicarea industrială a electricitățiĭ: școală electrotehnică. S. f. Știința electricitățiĭ industriale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

electrotéhnic adj. m., pl. electrotéhnici; f. electrotéhnică, pl. electrotéhnice

Intrare: electrotehnic
electrotehnic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • electrotehnic
  • electrotehnicul
  • electrotehnicu‑
  • electrotehnică
  • electrotehnica
plural
  • electrotehnici
  • electrotehnicii
  • electrotehnice
  • electrotehnicele
genitiv-dativ singular
  • electrotehnic
  • electrotehnicului
  • electrotehnice
  • electrotehnicei
plural
  • electrotehnici
  • electrotehnicilor
  • electrotehnice
  • electrotehnicelor
vocativ singular
plural
electrotecnic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

electrotehnic electrotecnic

  • 1. Care aparține electrotehnicii, privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Astăzi, datorită ajutorului frățesc și dezinteresat al Uniunii Sovietice, colaborării strînse cu țările de democrație populară, precum și investițiilor masive făcute de guvern, avem o industrie electrotehnică proprie. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2458.
      surse: DLRLC

etimologie: