electrotehnic, ~ă [At: LEG. EC. Pl: 78 / V: (rar) ~ecn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électrotechnique] 1 sf Știință care studiază fenomenele electrice și magnetice din punctul de vedere al aplicațiilor lor tehnice. 2 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile fenomenelor electrice și magnetice, precum și cu proiectarea, construcția și exploatarea utilajului respectiv. 3-4 a Care aparține electrotehnicii (1-2). 5-6 a Privitor la electrotehnică (1-2). 7-8 Specific electrotehnicii (1-2). 9 a Privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice.

ELECTROTEHNIC, -Ă, electrotehnici, -e, adj. De electrotehnică, privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice și magnetice. Astăzi, datorită ajutorului frățesc și dezinteresat al Uniunii Sovietice, colaborării strînse cu țările de democrație populară, precum și investițiilor masive făcute de guvern, avem o industrie electrotehnică proprie. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2458.

ELECTROTEHNIC, -Ă adj. Referitor la electrotehnică. [Cf. fr. électrotechnique].

ELECTROTEHNIC, -Ă I. adj. referitor la electrotehnică. II. s. f. 1. ramură a științei care studiază fenomenele electrice și magnetice sub aspectul aplicării lor în tehnică. 2. ramură a tehnicii care studiază aceste aplicații. (< fr. électrotechnique)

ELECTROTEHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de electrotehnică; propriu electrotehnicii. /<fr. électrotechnique

electrotecnic, ~ă a, smf vz electrotehnic

*electrotécnic și -téhnic, -ă adj. Relativ la aplicarea industrială a electricitățiĭ: școală electrotehnică. S. f. Știința electricitățiĭ industriale.

electrotehnic adj. m., pl. electrotehnici; f. electrotehnică, pl. electrotehnice

electrotehnic adj. m., pl. electrotehnici; f. electrotehnică, pl. electrotehnice

electrotehnic adj. → tehnic

electrotehnic.