2 intrări

19 definiții

electrocutare sf [At: CIȘMAN, FIZ. II, 211 / Pl: ~tări / E: electrocuta] 1 Ucidere cu ajutorul curentului electric Si: electrocutat1 (1), electrocuțiune (1). 2-3 Moarte (sau producere de leziuni) prin descărcarea curentului electric în corp Si: electrocutat1 (2-3), electrocuțiune (2-3).

ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.

ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a electrocuta (sau de a fi electrocutat); executarea unui condamnat prin curent electric foarte puternic. Soții Rosenberg, doi oameni nevinovați,au fost condamnați la moarte prin electrocutare pentru că au luptat alături de oamenii cinstiți din lumea întreagă pentru pace și libertate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563.

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutắrii; pl. electrocutắri

electrocutáre s. f., g.-d. art. electrocutării; pl. electrocutări

ELECTROCUTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) electrocuta și rezultatul ei; electrocuțiune; electrotraumatism. [< electrocuta].

electrocuta [At: C. PETRESCU, C. V. 126 / Pzi: ~tez / E: fr électrocuter] 1 vt A ucide cu ajutorul curentului electric. 2-3 A se omorî (sau a-și produce leziuni) în urma unei (puternice) descărcări în corp.

ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.

ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. A ucide sau a răni prin curent electric; a executa (un condamnat) cu ajutorul curentului electric.

electrocutá (a ~) vb., ind. prez. 3 electrocuteáză

electrocutá vb., ind. prez. 1 sg. electrocutéz, 3 sg. și pl. electrocuteáză

ELECTROCUTÁ vb. I. tr., refl. A (se) omorî cu ajutorul unui curent electric. [< fr. électrocuter].

ELECTROCUTÁ vb. tr., refl. a (se) accidenta, a (se) omorî, ca urmare a trecerii curentului electric prin corp. (< fr. électrocuter)

A ELECTROCUTÁ ~éz tranz. A face să se electrocuteze. /<fr. électrocuter

A SE ELECTROCUTÁ mă ~éz intranz. A muri sub acțiunea curentului electric. /<fr. électrocuter

*electrocutéz v. tr. (din electric și cut din execut). Omor pin electricitate (trăsnesc). V. curentez.

*electrocuțiúne f. (electric și cut din execuțiune; fr. électrocution). Omorîre pin electricitate.

Intrare: electrocuta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) electrocuta electrocutare electrocutat electrocutând singular plural
electrocutea electrocutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) electrocutez (să) electrocutez electrocutam electrocutai electrocutasem
a II-a (tu) electrocutezi (să) electrocutezi electrocutai electrocutași electrocutaseși
a III-a (el, ea) electrocutea (să) electrocuteze electrocuta electrocută electrocutase
plural I (noi) electrocutăm (să) electrocutăm electrocutam electrocutarăm electrocutaserăm, electrocutasem*
a II-a (voi) electrocutați (să) electrocutați electrocutați electrocutarăți electrocutaserăți, electrocutaseți*
a III-a (ei, ele) electrocutea (să) electrocuteze electrocutau electrocuta electrocutaseră
Intrare: electrocutare
electrocutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular electrocutare electrocutarea
plural electrocutări electrocutările
genitiv-dativ singular electrocutări electrocutării
plural electrocutări electrocutărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)