EGO- Element prim de compunere savantă însemnînd „eu”, „propria persoană”. [< lat. ego].

EGO- elem. „eu”, „propria persoană”. (< fr. égo-, cf. lat. ego, eu)

ALTER EGO loc. s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat.

alter ego sm [At: DEX² / E: lat alter ego] 1 Persoană identică în comparație cu alta. 2 (Fig; rar) Om de încredere.

ALTER EGO (lat.) = Un alt eu însumi. Aibi încredere în el; este un alter ego.

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat.

ALTER EGO s.m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încît i se poate substitui; (p. ext.) om de încredere, prieten nedespărțit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

ALTER EGO s. m. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ◊ prieten nedespărțit. (< lat. alter ego, al doilea eu)

ALTER EGO m. 1) Un alt eu, interior. 2) Persoană care se aseamănă până la identificare cu o alta. 3) Persoană în care poți avea încredere ca în tine însuți. /Cuv. lat.

alter-ego m. un al doilea eu însumi.

+ego s. n., (rar) pl. egouri

!alter ego (al doilea eu) (lat.) loc. s. n., (rar) pl. alter egouri

alter ego (lat.) loc. s. m.

alter ego s. m.

EGO-₁ „eu, propria persoană”. ◊ L. ego „eu” > fr. égo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ego-. □ ~centric (v. -centric), adj., s. m. și f., (persoană) care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor proprii, considerîndu-se centrul oricărei situații; ~filie (v. -filie₁), s. f., iubire patologică de sine; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a propriei persoane; sin. egocentrism; ~latru (v. -latru), adj., stăpînit de egolatrie.

EGO-₂ (AEGO-) „capră, behăit de capră”. ◊ gr. aix, aigos „capră” > L. sav. ego- și aego-, fr. égo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. ego- și aego-. □ ~bronhofonie (v. bronho-, v. -fonie₁), s. f., bronhoegofonie*; ~ceras (aegoceras) (v. -ceras), s. m., specie de amonit caracteristic triasicului, cu cochilia răsucită spre interior și cu coaste rare și proeminente; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., voce asemănătoare behăitului de capră, cu timbru nazal, percepută stetoacustic la nivelul superior al unei colecții pleurale mijlocii.

AEGO-, v. EGO-₂.

Alter ego (lat. „Alt eu”, „Al doilea eu”). Ephestion, aghiotantul lui Alexandru cel Mare și prietenul său nedespărțit la treabă și la petreceri, a fost, cum s-a spus, un alter ego al regelui Macedoniei. Filozoful grec Zenon recunoștea că fiecare discipol din școala sa stoiciană „Porticul” e un alter ego al lui. Scriitorul englez Walter Scott consideră că Leicester, favoritul reginei Elisabeta a Angliei, devenise un alter ego al ei. Expresia se mai folosește și în cazul cînd doi prieteni inseparabili, tovarăși de luptă și idei, își reflectă exact părerile și gîndurile. IST.