12 definiții pentru ego (pref. - eu), ego (latin), ego (pref. - capră)   declinări

ÁLTER ÉGO loc., s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁLTER ÉGO s. m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ♦ Om de încredere, prieten nedespărțit. – Loc. lat.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

álter égo (lat.) loc. s. m.

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

álter égo s. m.

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ALTER ÉGO s.m. Al doilea eu; persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui; (p. ext.) om de încredere, prieten nedespărțit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EGO- Element prim de compunere savantă însemnând „eu”, „propria persoană”. [< lat. ego].

Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ÁLTER ÉGO s. m. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui. ◊ prieten nedespărțit. (< lat. alter ego, al doilea eu)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EGO- elem. „eu”, „propria persoană”. (< fr. égo-, cf. lat. ego, eu)

Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

alter-ego m. un al doilea eu însumi.

Sursa: Șăineanu, ed. VI (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AEGO-, v. EGO-2.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink

EGO-2 (AEGO-) „capră, behăit de capră”. ◊ gr. aix, aigos „capră” > L. sav. ego- și aego-, fr. égo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. ego- și aego-.~bronhofonie (v. bronho-, v. -fonie1), s. f., bronhoegofonie*; ~ceras (aegoceras) (v. -ceras), s. m., specie de amonit caracteristic triasicului, cu cochilia răsucită spre interior și cu coaste rare și proeminente; ~fonie (v. -fonie1), s. f., voce asemănătoare behăitului de capră, cu timbru nazal, percepută stetoacustic la nivelul superior al unei colecții pleurale mijlocii.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink

EGO-1 „eu, propria persoană”. ◊ L. ego „eu” > fr. égo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. ego-.~centric (v. -centric), adj., s. m. și f., (persoană) care privește totul prin prisma intereselor și sentimentelor proprii, considerîndu-se centrul oricărei situații; ~filie (v. -filie1), s. f., iubire patologică de sine; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a propriei persoane; sin. egocentrism; ~latru (v. -latru), adj., stăpînit de egolatrie.

Sursa: DETS (1987) | Adăugată de Ladislau Strifler | Semnalează o greșeală | Permalink