EFENDI s. m. (Înv.) Titlu onorific dat în Turcia învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

efendi smi [At: NECULCE, ap. LET. II, 436/16 / V: (înv) af~ / S și: effendi / A și: efendi / E: tc efendi] (Tcm) 1 (Înv) Titlu de politețe dat învățătorilor și funcționarilor civili turci. 2 Termen de politețe folosit pentru a vorbi cu sau despre un bărbat.

EFENDI s. m. invar. (Înv.) Titlu de politețe pus în Turcia, după un nume propriu, învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

EFENDI s. m. invar. (Turcism) Titlu de politețe turcesc postpus unui nume propriu. Petreceam zile întregi la Balta-Liman... cu Wefyk-efendi. GHICA, S. 370. – Accentuat și: efendi.

efendi m. în Turcia, titlu dat funcționarilor civili și învățaților, în opozițiune cu agá, dat excluziv militarilor.

eféndi m. (turc. eféndi, d. ngr. afthéndis [scris -ntis], stăpîn). În Turcia, titlu dat principilor imperialĭ, funcționarilor civilĭ aĭ statuluĭ și învățaților (în opoz. cu aga, titlu dat numaĭ militarilor). – La Ĭenachi Cog. afendi.

divan-efendi sm [At: (a. 1693), ap. ȘIO II₂, 48 / V: ~isi / E: tc divan efendisi] (Tcî) Funcționar al divanului (1) care îndeplinea funcția de secretar și care adesea citea firmanul la înscăunarea domnitorilor din Țările Române.

reis-efendi m. od. marele cancelar al Porții, ministru de externe: după mai multe conferințe cu vizirul și cu reis-efendi GHICA. [Turc. REYS EFENDI].

efendi (înv.) s. m.

efendi (înv.) s. m.

efendi s. m. invar.

efendi.

efendi s. m. – Domn (titlu turcesc dat demnitarilor civili). – Var. (înv.) afendi. Mr. afende. Tc. efendi (Șeineanu, III, 51; Ronzevalle 35), și acesta din ngr. ἀφέντης < gr. αὐθέντης. Mr., direct din ngr.