22 de definiții pentru educație education educațione educațiune educăciune (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

educáție sf [At: MN (1836), 781/55 / V: (înv) ~iúne, (îvr) ~ióne, ~atión sn, ducațióne / Pl: ~ii / E: fr éducation, it educazione, lat educatio, -onis] 1 Ansamblu de metode și de măsuri aplicate sistematic (și în cadru organizat) cu scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane. 2 (Proces de) influențare sistematică (și în cadru organizat) a formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale, fizice etc. ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale colectivităților umane prin educație (1) Si: educare (1). 3 Rezultat al activității de educație (2). 4 (Îs) ~ fizică Ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a copiilor, a tineretului, a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. 5 (Îas) Disciplină de învățământ având drept obiect educația (4) fizică. 6 (Rar, îas) Școală superioară de gimnastică și sport. 7 (Înv; cdp fr maison d’éducation; îs) Casă de ~ Instituție de învățământ. 8-9 (Îlv) A (se) face ~ia cuiva A (se) educa (1). 10 Cunoaștere și practicare a regulilor de conviețuire socială. 11 Comportare civilizată în societate. 12 Bună creștere. 13 (Înv; d. oameni; îla) De ~ Manierat. 14 (Rar) Artă de a crește anumite animale Si: domesticire, dresaj. 15 Dezvoltare metodică a unei facultăți, a unui organ etc. Si: exercițiu. 16 Rezultat al educației (15) Si: deprindere.

EDUCÁȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. 2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora. ◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de exerciții corporale, practicate în școli și universități, destinat întreținerii calităților fizice ale organismului. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.

EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate. ◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.

EDUCÁȚIE s. f. Influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice a copiilor și a tineretului; totalitatea metodelor folosite în vederea acestei activități pedagogice; creștere, bună creștere; p. ext. (adesea urmat de determinări) îndrumare, ajutor dat pentru creșterea nivelului ideologic, profesional, cultural. La baza concepției regimului de democrație populară asupra învățămîntului, asupra educației tineretului, stă nu cultul morții, ci cultul vieții, cultul muncii creatoare, cultul luptei dîrze pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 456. Îmi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Expr. A face educația cuiva = a educa (pe cineva). Acu, de cînd s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup de el; trebuie să-i fac educația. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Educație comunistă = educație în spiritul atașamentului față de clasa muncitoare și al internaționalismului proletar, cultivarea în masa de muncitori, țărani și intelectuali a unei atitudini comuniste față de muncă, față de proprietatea socialistă. Comsomolul acordă o deosebită atenție învățămîntului și educației comuniste a tineretului, întăririi și dezvoltării școlii sovietice, LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 48. Educație fizică = dezvoltare armonioasă a calităților fizice ale corpului omenesc prin exerciții sistematice; totalitatea metodelor folosite în acest scop, studierea și practicarea lor ca formă de învățămînt. V. gimnastică, sport. Educația fizică face parte integrantă din educația comunistă a oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 302, 2/1. Urmau educația fizică pentru a se face maeștri de gimnastică. PAS, Z. I 262. – Variantă: (învechit) educațiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. II 91, ALECSANDRI, T. I 262, NEGRUZZI, S. I 109) s. f.

educáție (-ți-e) s. f., art. educáția (-ți-a), g.-d. educáții, art. educáției

educáție s. f. (sil. -ți-e), art. educáția (sil. -ți-a), g.-d. art. educáției

EDUCÁȚIE s. 1. instrucție, învățământ, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. educație mixtă v. coeducație. 3. v. educare. 4. educație fizică v. gimnastică.

EDUCÁȚIE s.f. Educare; influențare sistematică și conștientă a dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale copiilor și tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodică a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultățile morale, intelectuale și fizice ale unui om, ale unui popor etc. ◊ Educație fizică = dezvoltare armonioasă a fizicului prin exerciții gimnastice. [Gen. -iei, var. educațiune s.f. / cf. fr. éducation, it. educazione, lat. educatio].

EDUCÁȚIE s. f. 1. activitate socială cu caracter fundamental de transmitere a experienței de viață, a culturii către generații tinere, de influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei acțiuni. 2. bună creștere, bună cuviință. (< fr. éducation, lat. educatio)

EDUCÁȚIE ~i f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic și conștient în vederea formării și dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale oamenilor (în special ale copiilor și tineretului). ~ în familie. ~ estetică.~ fizică ansamblu de măsuri care asigură dezvoltarea armonioasă a fizicului prin exerciții sportive. [G.-D. educației] /<fr. éducation, lat. educatio, ~onis

educațióne sf vz educație

educațiúne sf vz educație

educăciúne sf vz educație

EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație.

EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație.

EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație.

EDUCAȚIÚNE s.f. v. educație.

educați(un)e f. 1. desvoltarea facultăților fizice, intelectuale și morale; 2. apucături din copilărie: bună, rea educație; 3. cunoștința și practica datinilor sociale: om fără educație.

*educațiúne f. (lat. educátio, -ónis). Creștere, acțiunea de a educa, de a dezvolta calitățile fizice, intelectuale și morale: acest om are o bună educațiune. Știința și practica uzurilor de societate: acest om are o educațiune de salon, dar carte multă nu știe. – Și -áție.

Intrare: educație
educație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular educație educația
plural educații educațiile
genitiv-dativ singular educații educației
plural educații educațiilor
vocativ singular
plural
educațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular educațiune educațiunea
plural educațiuni educațiunile
genitiv-dativ singular educațiuni educațiunii
plural educațiuni educațiunilor
vocativ singular
plural
education
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
educațione
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
educăciune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.